Avocatul Poporului cere ministrului Muncii prelungirea valabilităţii certificatelor de încadrare în grad de handicap după 15 mai
Avocatul Poporului cere ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, prelungirea valabilităţii certificatelor de încadrare în grad de handicap după 15 mai.
Potrivit solicitării postate, marţi, pe site-ul Avocatului Poporului, articolul 39 din Decretul preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, coroborat cu articolul 58 din Anexa nr. 1 din 14 aprilie 2020 la Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, prevede că "certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap şi atestatele de asistent maternal eliberate de comisia pentru protecţia copilului, precum şi certificatele de încadrare în grad şi tip de handicap eliberate de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, a căror perioadă expiră în starea de urgenţă declarată, îşi prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgenţă".
"Ţinând cont de iminenta încetare a stării de urgenţă, vă supunem atenţiei că valabilitatea certificatelor de încadrare în grad de handicap expiră începând cu data de 15 mai. (...) Vă rugăm să aveţi în vedere elaborarea unui act normativ care să reglementeze situaţia persoanelor cu handicap în sensul prelungirii termenului de valabilitate a certificatelor de încadrare în grad de handicap", se arată în solicitarea Avocatului Poporului. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ziua Justiției/ Lia Savonea: O justiție puternică nu inspiră teamă, inspiră încredere
Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), judecătoarea Lia Savonea, a afirmat duminică, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Justiției, că o justiție puternică nu este aceea care inspiră teamă, ci aceea care inspiră încredere. Ea a precizat că Ziua Justiției este, înainte de toate, un moment de reflecție
Ziua Justiției/ Procurorul general: Să privim cu luciditate atât realizările, cât și dificultățile sistemului judiciar
Procurorul general, Cristina Chiriac, a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Justiției, în care subliniază că viitorul justiției române depinde nu doar de reforme, de investiții sau de tehnologie, ci și de capacitatea noastră de a rămâne fideli principiilor care au justificat existența justiției în toate epocile.
Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi amenințat o femeie cu un cuțit și ar fi violat-o într-o parcare din Sectorul 2 al Capitalei
Un bărbat a fost reținut de polițiști, sâmbătă, după ce ar fi amenințat cu un cuțit o femeie și apoi ar fi violat-o într-o parcare din Sectorul 2, a informat Poliția Capitalei. Sesizarea la 112 a fost făcută de victimă, iar la fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de poliție. Pe baza semnalmentelor fur
Două persoane, arestate pentru trafic de droguri; la percheziții ar fi aruncat mai multe folii pe fereastră
Două persoane au fost arestate de polițiștii și procurorii brașoveni pentru operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de mare risc, iar la percheziții unul dintre suspecți ar fi aruncat mai multe folii pe fereastră. Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Poliția Române, c
Maramureș: 2.500 de ucraineni au trecut granița prin munți în primul semestru; scădere cu 33% a trecerilor ilegale
Aproximativ 2.500 de ucraineni au trecut granița în România prin zona montană în primele șase luni ale anului 2026, fenomenul înregistrând o scădere de aproximativ 33% față de aceeași perioadă a anului trecut, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației, Iulia Sta
Alba: Cinci suspecți, reținuți în dosarul de fraudare a examenelor de Bacalaureat
Cinci bărbați au fost reținuți, vineri, pentru 24 de ore, într-un dosar penal care vizează fraudarea examenelor de Bacalaureat, în această cauză instrumentată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba și polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba fiind efectuate zeci de percheziții în mai multe județe. Potrivit proc
Sibiu: Patru adolescenți, reținuți pentru tentativă de omor după ce au atacat un bărbat cu săbii și bâte
Patru adolescenți cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani au fost reținuți și sunt cercetați pentru tentativă de omor, după ce au atacat un bărbat de 30 de ani cu săbii și bâte, în cartierul Avantgarden din municipiul Sibiu, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. Potrivit purtătorului de cuv&aci
Brașov: Doi bărbați au fost reținuți și ulterior plasați sub control judiciar în dosarul de înșelăciune cu case
Doi bărbați, cercetați în dosarul de înșelăciune cu case de tip duplex și spălare de bani cu un prejudiciu de 3,5 milioane de lei, au fost reținuți și ulterior plasați sub control judiciar, a informat, vineri, IPJ Brașov. Totodată, în urma perchezițiilor efectuate, miercuri, la domiciliile și sediile firmelor persoanelor bănu
Procurorul general: Într-un stat de drept, procurorii nu răspund în fața curentelor de opinie sau a intereselor politice
Procurorul general al României, Cristina Chiriac, a transmis, vineri, că într-un stat de drept procurorii nu răspund în fața curentelor de opinie, a intereselor politice sau a campaniilor mediatice. 'În ultimele zile, activitatea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și T
Alba: Percheziții în cinci județe într-un dosar privind suspiciuni de fraudare a examenelor de Bacalaureat
Zeci de percheziții au loc vineri în județele Alba, Arad, Bihor, Cluj și Sibiu, la domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar privind suspiciuni de fraudare a examenelor de Bacalaureat. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba efectuează cercetări ce vizează suspiciuni privind săv&
Buzău: Bărbat arestat pentru tentativă de omor; și-a atacat cu un cuțit vecina de 74 de ani
Un bărbat de 51 de ani din localitatea buzoiană Vâlcele a fost arestat preventiv după ce și-a lovit de 7 ori cu un cuțit vecina de 74 de ani, întrucât a refuzat să întrețină raporturi sexuale cu acesta. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, situația de fapt reținută în sarcina inculpatului D.M.,
Neamț: Solar de mari dimensiuni, în care erau 2.669 de plante de canabis, descoperit la Dragomirești; 2 persoane reținute
Un solar de mari dimensiuni, aflat în curtea unei locuințe situate în comuna Dragomirești, județul Neamț, în care erau 2.669 de plante de canabis de aproximativ 2,4 tone de masă verde, a fost descoperit în urma unei percheziții efectuate de polițiști și procurori, două persoane fiind reținute. Polițiștii Serviciului de
UPDATE Cazul azilelor de la Bihor/Viorel Pașca, soția acestuia și cei trei fii - sub control judiciar
Viorel Pașca, liderul Asociației Dumbrava - Dumnezeu Poartă de Grijă, soția acestuia și cei trei fii ai lor vor fi cercetați sub control judiciar, a decis, joi, Tribunalul București. Aceeași măsură s-a dispus și pentru Delia Mioara Păcală, care conducea filiale și organizații obștești în cadrul asociației respective. Deciz
Mureș: Cristian Pomohaci, trimis în judecată pentru trafic de droguri de mare risc
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Târgu Mureș l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe cântărețul Cristian Pomohaci pentru trafic de droguri de mare risc. Potrivit portalului instanțelor de judecată, instanța de fo
Bihoreanul Viorel Pașca, la Tribunalul București: Consider că am făcut bine; cu siguranță am făcut și greșeli neintenționate
Viorel Pașca, liderul Asociației Dumbrava - Dumnezeu Poartă de Grijă, a afirmat, joi, că din cei 400 de bolnavi găzduiți în azile, doar circa o sută au avut venituri, dar și acelea mici, banii pentru întreținere fiind încasați din donații de la oameni simpli. 'Consider că am făcut bine. (...) Cu siguranță am făcut și greșeli neintenționat













