VIDEO Adina Vălean: Nu ştim exact când vom ieşi din criză, dar ştim cum - împreună
Transporturile sunt coloana vertebrală a economiei europene şi revenirea la un grad normal de mobilitate va însemna cu adevărat începutul ieşirii din criza provocată de coronavirus, a declarat comisarul european pentru transporturi Adina Vălean, într-un mesaj video de Ziua Europei, precizând că, deşi nu se poate şti când UE va ieşi din criză, ceea ce se ştie cu siguranţă este că vom putea reuşi acest lucru numai împreună.
"Astăzi sărbătorim Ziua Europei şi vorbim despre solidaritate. Un cuvânt folosit în nenumărate contexte, uneori poate chiar prea mult în această perioadă de criză. Solidaritatea o cer instituţiile europene, ţările, cetăţenii. Unii acuză lipsa ei, alţii sunt preocupaţi de excesul ei, unii o văd ca pe un hashtag pe Twitter, alţii ca pe un slogan politic. Pentru mine, din poziţia de comisar european pentru transporturi, solidaritatea e ceva foarte concret, însă nu banal, deşi e un exerciţiu zilnic, cu operaţiuni precise, care ne conduc către scopurile noastre comune", a declarat Adina Vălean în mesajul video transmis în cadrul unei conferinţe online organizate sâmbătă de Biroul Parlamentului European în România şi Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti, la care au participat eurodeputaţi din toate grupurile politice şi reprezentanţi ai societăţii civile.
"Criza coronavirus este în mare măsură cea mai severă criză a mobilităţii din timpurile moderne. Ea a început cu o serie de măsuri unilaterale luate de statele membre ale UE, cu închideri de frontiere şi răspunsuri necoordonate. Statele au încercat să-şi protejeze cetăţenii printr-un răspuns rapid la o pandemie despre care ştim foarte puţine lucruri", a adăugat comisarul european pentru transporturi, precizând că foarte repede s-a văzut cum arată "Europa graniţelor închise, Europa măsurilor unilaterale".
Efectele au fost "cozi imense la frontiere, cetăţeni în imposibilitatea de a reveni acasă, mărfuri esenţiale care nu mai ajungeau la beneficiarii lor". În ansamblu, "o criză care ameninţa natura intrinsecă a economiei europene şi globale", a mai spus Adina Vălean.
Ea a precizat însă că peisajul "pe alocuri dezolant" al primelor zile de criză s-a transformat repede, datorită exerciţiului de solidaritate a ţărilor europene, într-unul normal.
"Confruntaţi fiind cu o posibilă întrerupere a lanţurilor de aprovizionare, am conceput Culoarele Verzi, un set de recomandări care să fluidizeze traficul de mărfuri. Statele membre au primit cu entuziasm acest proiect şi l-au implementat cu deschidere şi precizie. E un efort de coordonare condus de Comisia Europeană dar susţinut şi pus în practică de ţările europene, care au văzut, mai clar decât oricând, cât de puternice sunt legăturile dintre ele şi cât de important este ca acestea să fie păstrate", a afirmat Adina Vălean.
Exemplul Culoarelor Verzi este unul de solidaritate, a mai precizat ea, "un proiect construit, de altfel, pe baza reţelei transeuropene de transport, un alt exemplu de iniţiativă de solidaritate lansată în timpuri normale şi care asigură conectarea Europei".
"Solidaritatea nu înseamnă să ne ajutăm punctual unii pe alţii, ci înseamnă să lucrăm împreună. Ne pregătim acum de ieşirea graduală din această criză, iar Comisia Europeană pregăteşte ghiduri care să ne permită să restabilim, sub aceleaşi reguli, serviciile de transport şi conectivitatea. Transporturile sunt coloana vertebrală a economiei europene şi revenirea la un grad normal de mobilitate va însemna cu adevărat începerea ieşirii din criză. De la automobilele personale, la autobuzele urbane, de la vapoarele pentru marfă, la trenurile de mare viteză, toate mjloacele de transport contribuie la o piaţă comună prosperă. Nu ştim exact când vom ieşi din această criză, dar ştim cum: împreună", a subliniat comisarul european pentru transporturi. AGERPRES/(A - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Republica Moldova a inaugurat o nouă linie electrică ce o conectează cu România (FOTO/VIDEO)
Republica Moldova a anunțat duminică inaugurarea unei noi linii electrice care o conectează cu România și care îi va diminua astfel și mai mult dependența față de energia rusească, relatează AFP și Moldpres. Linia electrică aeriană Vulcănești-Chișinău, supranumită 'Linia Independenței Energetice', are o lungime de 157 de ki
Kristalina Georgieva (FMI): Orice încetinire a creșterii impulsionate de AI trebuie evaluată la adoptarea măsurile anti-inflație
Băncile centrale din întreaga lume vor trebui să ia în considerare orice încetinire a creșterii determinate de AI când evaluează primii pași în lupta lor pentru contracararea inflației, a avertizat directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, transmite Reuters. Temerile privind
Reuters: Fostul guvernator al băncii centrale, Pablo Hernandez de Cos, nominalizat de Spania la conducerea Băncii Centrale Europene
Guvernul spaniol a anunțat vineri că l-a propus pe fostul guvernator al băncii centrale, Pablo Hernandez de Cos, drept candidat pentru a-i succeda lui Christine Lagarde în funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), conform unei scrisori consultate de Reuters. 'Sunt încrezător că Pablo ar arăta aceeași mână sigură și aceeași
SUA: Rata șomajului a scăzut la 4,1% în octombrie
Economia americană a majorat neașteptat numărul locurilor de muncă create în octombrie, în timp ce rata șomajului a scăzut la 4,1%, reducând șansele unei noi majorări a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmit AP și Reuters. Departamentul Muncii a informat vineri că luna trecută numărul locurilor de muncă create de către
Franța: Ministerul Agriculturii a revizuit în creștere previziunile privind producția de vin în 2026
Ministerul Agriculturii din Franța a revizuit în creștere estimările privind producția de vin a țării din 2026, pe fondul randamentelor peste așteptări din unele regiuni majore, deși se mențin problemele legate de recoltă, în urma reducerii suprafețelor podgoriilor, a secetei severe și a căldurii extreme, transmite Reuters. Valul de căldură de la f
Eurostat: Bulgaria, Grecia, Ungaria și România au avut cele mai mici salarii medii anuale ajustate din UE, în 2025
Salariul mediu anual ajustat pentru angajații cu normă întreagă din Uniunea Europeană a fost anul trecut de 41.500 euro, reflectând o creștere de 4,3% față de nivelul din 2024, de 39.800 euro, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statisti
Eurostat: România, printre țările UE cele mai scăzute cheltuieli cu protecția socială ca procent din PIB, în 2025
Cheltuielile totale cu protecția socială în Uniunea Europeană au ajuns anul trecut la 5.183 miliarde de euro, în creștere cu 4,9% comparativ cu 2024, potrivit datelor publicate vineri de de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Eurostat: Germania și România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul, în septembrie
Volumul comerțului cu amănuntul a scăzut cu 0,6% în Uniunea Europeană și cu 0,7% în zona euro, în septembrie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 0,4% în ambele zone, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În rândul statelor
Tesla ar putea renunța anul viitor la producția Cybertruck în Texas
Tesla intenționează să renunțe până la mijlocul anului viitor la producerea camionetei Cybertruck la uzina din Texas, SUA, pentru a se concentra pe majorarea producției Cybercab-ului, un vehicul fără pedale sau volan conceput special pentru servicii de taxi fără șofer, a anunțat vineri șeful directorul general Elon Musk, într-o postare pe platforma X, tra
Europa: Industria solicită modificarea reformei schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii fabricilor
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
China a prelungit până în 2031 taxele vamale pentru alcoolul propilic din SUA, folosit la baterii
Ministerul Comerțului din China a anunțat că va prelungi timp de cinci ani, până în noiembrie 2031, tarifele aplicate importurilor din Statele Unite de alcool propilic - cunoscut și ca n-propanol -, o substanță chimică esențială pentru ambalaje alimentare sau baterii de litiu, relatează vineri EFE. Într-un comunicat publicat
BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)
Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,
China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici
Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister
Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)
Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri












