Zona euro urmează să finalizeze schema liniilor de credit de la MES
Miniştrii de Finanţe din zona euro speră să ajungă vineri la un acord cu privire la o schemă care va permite guvernelor statelor membre să aibă acces la linii de credit oferite de Mecanismul European de Stabilitate, dar în schimb nu este de aşteptat să facă progrese cu privire la un fond mai mare de revenire din criză, transmite DPA.
Spriijnul oferit guvernelor în contextul pandemiei de coronavirus este principalul subiect pe agenda videoconferinţei miniştrilor de Finanţe din cele 19 state care fac parte din zona euro, alături de cele mai recente prognoze ale Comisiei Europene.
"Sunt încrezător cu Eurogrupul va fi în măsură să adopte vineri documentele necesare", a declarat un oficial de rang înalt din zona euro.
Liderii UE au convenit luna trecută o facilitate de credit pentru statele membre care să acopere costurile sanitare directe şi indirecte care au legătură cu pandemia şi au cerut miniştrilor de Finanţe să pună la punct toate detaliile astfel încât la 1 iunie să poată să funcţioneze. Există deja un acord că MES ar trebui să ofere credite echivalente cu aproximativ 2% din PIB-ul ţării solicitante la dobânzi foarte atractive. Miniştrii de Finanţe trebuie să cadă de acord asupra maturităţii creditelor şi preţul exact precum şi să definitiveze condiţiile ataşate.
Pe de altă parte, nu sunt aşteptate progrese semnificative cu privire la fondul de relansare. Comisia Europeană a fost mandatată să elaborez un plan de relansare, însă după ce statele membre nu au reuşit să cadă de acord asupra mărimii şi modului de finanţare a unui fond a cărei valoare ar urma să fie de cel puţin 1.000 de miliarde de euro.
Discuţiile de vineri ale miniştrilor de Finanţe din zona euro vin la o zi după ce Executivul comunitar a dat publicităţii previziunile sale de primăvară, conform cărora economia UE va cunoaşte în acest an o recesiune de proporţii istorice. AGERPRES / (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Republica Moldova a inaugurat o nouă linie electrică ce o conectează cu România (FOTO/VIDEO)
Republica Moldova a anunțat duminică inaugurarea unei noi linii electrice care o conectează cu România și care îi va diminua astfel și mai mult dependența față de energia rusească, relatează AFP și Moldpres. Linia electrică aeriană Vulcănești-Chișinău, supranumită 'Linia Independenței Energetice', are o lungime de 157 de ki
Kristalina Georgieva (FMI): Orice încetinire a creșterii impulsionate de AI trebuie evaluată la adoptarea măsurile anti-inflație
Băncile centrale din întreaga lume vor trebui să ia în considerare orice încetinire a creșterii determinate de AI când evaluează primii pași în lupta lor pentru contracararea inflației, a avertizat directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, transmite Reuters. Temerile privind
Reuters: Fostul guvernator al băncii centrale, Pablo Hernandez de Cos, nominalizat de Spania la conducerea Băncii Centrale Europene
Guvernul spaniol a anunțat vineri că l-a propus pe fostul guvernator al băncii centrale, Pablo Hernandez de Cos, drept candidat pentru a-i succeda lui Christine Lagarde în funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), conform unei scrisori consultate de Reuters. 'Sunt încrezător că Pablo ar arăta aceeași mână sigură și aceeași
SUA: Rata șomajului a scăzut la 4,1% în octombrie
Economia americană a majorat neașteptat numărul locurilor de muncă create în octombrie, în timp ce rata șomajului a scăzut la 4,1%, reducând șansele unei noi majorări a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmit AP și Reuters. Departamentul Muncii a informat vineri că luna trecută numărul locurilor de muncă create de către
Franța: Ministerul Agriculturii a revizuit în creștere previziunile privind producția de vin în 2026
Ministerul Agriculturii din Franța a revizuit în creștere estimările privind producția de vin a țării din 2026, pe fondul randamentelor peste așteptări din unele regiuni majore, deși se mențin problemele legate de recoltă, în urma reducerii suprafețelor podgoriilor, a secetei severe și a căldurii extreme, transmite Reuters. Valul de căldură de la f
Eurostat: Bulgaria, Grecia, Ungaria și România au avut cele mai mici salarii medii anuale ajustate din UE, în 2025
Salariul mediu anual ajustat pentru angajații cu normă întreagă din Uniunea Europeană a fost anul trecut de 41.500 euro, reflectând o creștere de 4,3% față de nivelul din 2024, de 39.800 euro, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statisti
Eurostat: România, printre țările UE cele mai scăzute cheltuieli cu protecția socială ca procent din PIB, în 2025
Cheltuielile totale cu protecția socială în Uniunea Europeană au ajuns anul trecut la 5.183 miliarde de euro, în creștere cu 4,9% comparativ cu 2024, potrivit datelor publicate vineri de de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Eurostat: Germania și România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul, în septembrie
Volumul comerțului cu amănuntul a scăzut cu 0,6% în Uniunea Europeană și cu 0,7% în zona euro, în septembrie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 0,4% în ambele zone, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În rândul statelor
Tesla ar putea renunța anul viitor la producția Cybertruck în Texas
Tesla intenționează să renunțe până la mijlocul anului viitor la producerea camionetei Cybertruck la uzina din Texas, SUA, pentru a se concentra pe majorarea producției Cybercab-ului, un vehicul fără pedale sau volan conceput special pentru servicii de taxi fără șofer, a anunțat vineri șeful directorul general Elon Musk, într-o postare pe platforma X, tra
Europa: Industria solicită modificarea reformei schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii fabricilor
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
China a prelungit până în 2031 taxele vamale pentru alcoolul propilic din SUA, folosit la baterii
Ministerul Comerțului din China a anunțat că va prelungi timp de cinci ani, până în noiembrie 2031, tarifele aplicate importurilor din Statele Unite de alcool propilic - cunoscut și ca n-propanol -, o substanță chimică esențială pentru ambalaje alimentare sau baterii de litiu, relatează vineri EFE. Într-un comunicat publicat
BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)
Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,
China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici
Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister
Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)
Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri












