Banca Japoniei adaugă ''muniţie'' programului său de stimulare, în contextul pandemiei (EFE)
Banca centrală a Japoniei a anunţat că va cumpăra titluri de stat în formă nelimitată, printre alte măsuri care amplifică ampla strategie de stimulare destinată contracarării impactului coronavirusului asupra economiei, relatează agenţia EFE.
La reuniunea sa de politică monetară de luni, Banca Japoniei (BoJ) a decis "să adauge muniţie" programului său, deja agresiv, de flexibilizare, în vederea unei situaţii economice pe care a calificat-o "de o gravitate în creştere", din cauza pandemiei.
Banca centrală niponă a decis să renunţe la plafonul care până acum limita achiziţia de titluri pentru datoria publică la 80.000 de miliarde yeni anual (688,090 miliarde euro/745,18 miliarde dolari), ceea ce îi va permite finanţarea celui mai mare pachet de ajutor economic din istoria ţării, promovat de Guvernul lui Shinzo Abe.
BoJ va cumpăra, de acum, bonduri corporative şi alte instrumente de finanţare pentru sectorul privat într-un ritm maxim anual de de 20.000 miliarde yeni (172,03 miliarde euro/186,29 miliarde dolari), de aproape cinci ori mai mare faţă de volumul pe care îl achiziţiona până acum.
Banca speră ca, în acest fel, "să garanteze finanţarea" sectorului privat şi să menţină stabilitatea pieţelor financiare, în actualul context de declin al producţiei industriale, înrăutăţire a încrederii antreprenorilor şi cădere a consumului, după cum se explică în comunicatul BoJ.
Efectele pandemiei de COVID-19 asupra economiei globale şi a celei nipone au determinat banca centrală a Japoniei să revizuiască în jos prognoza de creştere pentru exerciţiul financiar în curs, care a început la 1 aprilie 2020 şi se va finaliza la 31 martie 2021.
Boj estimează acum că Produsul Intern Brut nipon va înregistrat o contracţie anuală cuprinsă între 5% şi 3% în termeni reali, la cursul actual, faţă de un avans de 0,8% şi 1,1% estimat în ianuarie.
"Există un grad de incertitudine legat de perspectivele economice şi riscul de contracţie. Vom lua măsuri adiţionale de flexibilizare monetară, dacă va fi necesar", a spus guvernatorul BoJ, Haruhiko Kuroda.
În acest context, banca emitentă a revizuit în scădere estimările privind evoluţia inflaţiei şi preconizează că acest exerciţiu financiar Indicele Preţurilor de Consum se va situa pe teren negativ, între minus 0,7% şi minus 0,3%, foarte departe de obiectivul anual stabilit, de 2%.
Dobânda de referinţă pe termen scurt, -0,1%, pe care o aplică din 2016 pentru depozitele instituţiilor financiare, va rămâne nemodificată, cu scopul de a consolida cheltuielile şi investiţiile.
Măsurile anunţate luni amplifică programul de stimulare demarat de BoJ din 2013 cu scopul de a scoate ţara din prelungitul ciclu deflaţionist, şi vin într-un moment în care Guvernul lui Abe pregăteşte un plan de salvare fără precedent pentru economia naţională.
Acest pachet de urgenţă se ridică la 25.690 miliarde yeni (221,1 miliarde euro/ 239,7 miliarde dolari) şi include măsuri de sprijin pentru populaţie şi companii, pentru a compensa efectele coronavirusului.
După ce au fost anunţate deciziile BoJ, Bursa din Tokio şi-a accelerat creşterea înregistrată la începutul şedinţei şi a închis cu o creştere de 2,71 % a indicelui său principal Nikkei. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Republica Moldova a inaugurat o nouă linie electrică ce o conectează cu România (FOTO/VIDEO)
Republica Moldova a anunțat duminică inaugurarea unei noi linii electrice care o conectează cu România și care îi va diminua astfel și mai mult dependența față de energia rusească, relatează AFP și Moldpres. Linia electrică aeriană Vulcănești-Chișinău, supranumită 'Linia Independenței Energetice', are o lungime de 157 de ki
Kristalina Georgieva (FMI): Orice încetinire a creșterii impulsionate de AI trebuie evaluată la adoptarea măsurile anti-inflație
Băncile centrale din întreaga lume vor trebui să ia în considerare orice încetinire a creșterii determinate de AI când evaluează primii pași în lupta lor pentru contracararea inflației, a avertizat directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, transmite Reuters. Temerile privind
Reuters: Fostul guvernator al băncii centrale, Pablo Hernandez de Cos, nominalizat de Spania la conducerea Băncii Centrale Europene
Guvernul spaniol a anunțat vineri că l-a propus pe fostul guvernator al băncii centrale, Pablo Hernandez de Cos, drept candidat pentru a-i succeda lui Christine Lagarde în funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), conform unei scrisori consultate de Reuters. 'Sunt încrezător că Pablo ar arăta aceeași mână sigură și aceeași
SUA: Rata șomajului a scăzut la 4,1% în octombrie
Economia americană a majorat neașteptat numărul locurilor de muncă create în octombrie, în timp ce rata șomajului a scăzut la 4,1%, reducând șansele unei noi majorări a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmit AP și Reuters. Departamentul Muncii a informat vineri că luna trecută numărul locurilor de muncă create de către
Franța: Ministerul Agriculturii a revizuit în creștere previziunile privind producția de vin în 2026
Ministerul Agriculturii din Franța a revizuit în creștere estimările privind producția de vin a țării din 2026, pe fondul randamentelor peste așteptări din unele regiuni majore, deși se mențin problemele legate de recoltă, în urma reducerii suprafețelor podgoriilor, a secetei severe și a căldurii extreme, transmite Reuters. Valul de căldură de la f
Eurostat: Bulgaria, Grecia, Ungaria și România au avut cele mai mici salarii medii anuale ajustate din UE, în 2025
Salariul mediu anual ajustat pentru angajații cu normă întreagă din Uniunea Europeană a fost anul trecut de 41.500 euro, reflectând o creștere de 4,3% față de nivelul din 2024, de 39.800 euro, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statisti
Eurostat: România, printre țările UE cele mai scăzute cheltuieli cu protecția socială ca procent din PIB, în 2025
Cheltuielile totale cu protecția socială în Uniunea Europeană au ajuns anul trecut la 5.183 miliarde de euro, în creștere cu 4,9% comparativ cu 2024, potrivit datelor publicate vineri de de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Eurostat: Germania și România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul, în septembrie
Volumul comerțului cu amănuntul a scăzut cu 0,6% în Uniunea Europeană și cu 0,7% în zona euro, în septembrie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 0,4% în ambele zone, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În rândul statelor
Tesla ar putea renunța anul viitor la producția Cybertruck în Texas
Tesla intenționează să renunțe până la mijlocul anului viitor la producerea camionetei Cybertruck la uzina din Texas, SUA, pentru a se concentra pe majorarea producției Cybercab-ului, un vehicul fără pedale sau volan conceput special pentru servicii de taxi fără șofer, a anunțat vineri șeful directorul general Elon Musk, într-o postare pe platforma X, tra
Europa: Industria solicită modificarea reformei schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii fabricilor
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
China a prelungit până în 2031 taxele vamale pentru alcoolul propilic din SUA, folosit la baterii
Ministerul Comerțului din China a anunțat că va prelungi timp de cinci ani, până în noiembrie 2031, tarifele aplicate importurilor din Statele Unite de alcool propilic - cunoscut și ca n-propanol -, o substanță chimică esențială pentru ambalaje alimentare sau baterii de litiu, relatează vineri EFE. Într-un comunicat publicat
BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)
Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,
China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici
Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister
Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)
Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri












