logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

BNS a solicitat sprijin pentru adoptarea unui instrument european privind atenuarea riscului de şomaj

Imagine din galeria Agerpres

Blocul Naţional Sindical (BNS) a solicitat primului ministru, Ludovic Orban, vot favorabil din partea României pentru adoptarea unui instrument european, ca măsură de sprijin pentru a atenua riscul de şomaj în caz de urgenţă (SURE), potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES.

De asemenea, reprezentanţii BNS au solicitat să pregătească cât mai urgent posibil îndeplinirea condiţiilor pentru accesarea acestui instrument.

"Scopul acestei iniţiative este acela de a menţine şomajul structural la un nivel cât mai redus posibil, prin sprijinirea lucrătorilor pentru a-şi păstra locurile de muncă, precum şi a companiilor pentru a supravieţui în timpul crizei", se menţionează în comunicat.

Totodată, structurile sindicale din statele membre UE, sub egida Confederaţiei Europene a Sindicatelor, au solicitat Comisiei Europene să se asigure că toate statele membre vor pune în aplicare aranjamente de reducere a timpului de lucru sau măsuri similare, pentru a sprijini pierderea de venituri a lucrătorilor în această perioadă.

De asemenea, aceste măsuri vor fi accesibile pentru toţi lucrătorii, indiferent de sector sau de tipul companiei, iar plăţile se vor face către angajatori, pentru a evita astfel concedierile.

Totodată, partenerii sociali vor fi implicaţi pe deplin în proiectarea şi implementarea sistemelor, la nivel naţional, sectorial şi de companie.

"Este esenţial ca în această perioadă să menţinem locurile de muncă şi funcţionarea întreprinderilor, iniţiativa SURE este răspunsul Comisiei în acest sens. Aplicarea acestei scheme le permite lucrătorilor să îşi plătească în continuare chiria, facturile şi produsele alimentare şi contribuie la asigurarea stabilităţii atât de necesare în economie.", se menţionează în comunicat.

Potrivit BNS, împrumuturile, bazate pe garanţii furnizate de statele membre, vor fi direcţionate acolo unde este cel mai urgent nevoie de ele şi toate statele membre vor putea să recurgă la acest instrument, deosebit de important în special pentru statele membre cel mai grav afectate.

"Este foarte important ca această schemă de sprijin să fie operaţionalizată cât mai urgent posibil, tocmai de aceea am solicitat Primului Ministru că reprezentanţii României să voteze favorabil pentru introducerea Regulamentului pentru introducerea SURE, iar statul român să pună la dispoziţie garanţiile necesare, pentru ca SURE - acest instrument foarte important pentru lucrătorii din Europa - să devină rapid operativ în România", se mai precizează în comunicat.

Comisia Europeană (CE) a propus, joi, 2 aprilie, instituirea unui instrument de solidaritate în valoare de 100 de miliarde euro, denumit SURE, care îi va ajuta pe lucrători să îşi păstreze veniturile şi va sprijini întreprinderile, astfel încât acestea să se menţină pe linia de plutire, a informat Executivul comunitar.

De asemenea, CE a propus redirecţionarea tuturor fondurilor structurale disponibile din bugetul UE pentru a ajuta la satisfacerea nevoilor sistemelor de sănătate europene.

"Numai răspunsurile cele mai puternice ne vor permite să facem faţă acestei crize provocate de coronavirus. Trebuie să ne folosim de toate mijloacele de care dispunem. Fiecare euro disponibil în bugetul UE va fi redirecţionat către depăşirea crizei, fiecare regulă va fi relaxată pentru a permite finanţării să circule rapid şi eficace. Prin intermediul noului instrument de solidaritate vom mobiliza 100 de miliarde de euro pentru a menţine locurile de muncă şi funcţionarea întreprinderilor", a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Iniţiativa SURE va oferi împrumuturi în valoare de până la 100 de miliarde euro ţărilor care trebuie să se asigure că lucrătorii primesc un venit şi că întreprinderile îşi păstrează personalul. Acest lucru le permite oamenilor să îşi plătească în continuare chiria, facturile şi produsele alimentare şi contribuie la asigurarea stabilităţii atât de necesare în economie. Împrumuturile se vor baza pe garanţii furnizate de statele membre şi vor fi direcţionate acolo unde este cel mai urgent nevoie de ele. Toate statele membre vor putea să recurgă la acest instrument, însă acesta va fi deosebit de important pentru statele membre cel mai grav afectate.
AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 98

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 22-10-2026 08:00

Conferința ''România sub lupă'', dedicată provocărilor economiei românești, organizată joi, la Arenele BNR

Conferința ''România sub lupă - Economia românească între presiuni globale și decizii interne'', dedicată poziției României într-o economie globală marcată de incertitudine, vulnerabilităților interne și măsurilor necesare pentru consolidarea încrederii investitorilor, va avea loc joi, 22 octombrie, la Arenele BNR d

Economic Intern 22-10-2026 07:50

Conferință internațională dedicată identificării proiectelor strategice pentru reconstrucția Ucrainei, joi și vineri, la București

New Strategy Center organizează joi și vineri, la Romexpo, cea de-a treia ediție a conferinței internaționale ''Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment'', eveniment dedicat identificării unor proiecte strategice și oportunități concrete de investiții pentru reconstrucția Ucrainei, precum și consolidării cooperării economice dintre Rom&

Economic Intern 21-10-2026 20:43

Dumitru Chisăliță a preluat mandatul de ministru al Energiei

Dumitru Chisăliță a preluat miercuri mandatul de ministru al Energiei de la Ilie Bolojan, care a asigurat interimatul la conducerea instituției. 'Predarea mandatului s-a desfășurat în spiritul dialogului și al colaborării, cu respect pentru activitatea desfășurată până în prezent și cu angajamentul de a asigura continuitatea proiectelor s

Economic Intern 21-10-2026 19:53

Fitch a confirmat ratingul Romgaz la 'BBB -' cu perspectivă negativă

Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, miercuri, ratingul SNGN Romgaz S.A la 'BBB minus' cu perspectivă negativă, similar cu ratingul suveran al României. Potrivit agenției de evaluare, profilul de credit al Romgaz reflectă poziția dominantă a companiei pe piața de gaze naturale din România, potențialul de creștere a prod

Economic Intern 21-10-2026 19:46

BVB a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri

Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri, iar rulajul total s-a cifrat la 131,96 milioane de lei (24,76 milioane de euro), din care 108,65 milioane lei (20,4 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de c

Economic Intern 21-10-2026 18:09

Natalia Intotero a preluat miercuri mandatul de ministru al Mediului

Natalia Intotero a preluat miercuri, mandatul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, prima zi la conducerea instituției fiind dedicată dialogului cu angajații ministerului, cunoașterii echipei și stabilirii priorităților pentru perioada următoare, într-un context în care numeroase proiecte și angajamente necesită decizii și măsuri urgente. C

Economic Intern 21-10-2026 17:32

ANAT: Parlamentul European a aprobat noi reguli privind drepturile pasagerilor

Parlamentul European a aprobat, în ședința plenară din 20 octombrie, acordul privind consolidarea aplicării drepturilor pasagerilor în Uniunea Europeană, rezultat în urma negocierilor dintre Parlament, Consiliu și Comisia Europeană. Conform unui comunicat al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), noile reglementări urmăresc simpl

Economic Intern 21-10-2026 17:07

Dănescu (ARB): Băncile au propus în 2023 o taxă de 1% pe cifra de afaceri, dar Guvernul a stabilit-o la 2%

Băncile au propus Guvernului, în anul 2023, introducerea unei taxe temporare de 1% pe cifra de afaceri, pentru a contribui la reducerea deficitului bugetar, însă Executivul a decis aplicarea unei cote de 2%, majorată ulterior la 4%, a declarat, miercuri, Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), la Profit Financial Forum 2

Economic Intern 21-10-2026 16:25

Popa (MTI): Se pornesc utilajele TBM pentru forarea tunelurilor pe secțiunea dintre stația Tokyo și Aeroportul Otopeni

Secțiunea Sud a Magistralei 6 de metrou a ajuns la un stadiu fizic de 78%, iar secțiunea de Nord la 34%, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina de Facebook. 'Mă bucur că am reușit să îmi încep mandatul în șantier. Intrăm într-o etapă a construcției Magistralei 6 de metrou. Se

Economic Intern 21-10-2026 15:46

Manea (BCR): Creditarea ar putea crește cu 4-5% în 2027

Creditarea ar putea înregistra o creștere de 4-5% în anul 2027, însă evoluția va fi diferită de la un segment la altul, a declarat miercuri Sergiu Manea, CEO al Băncii Comerciale Române (BCR) și președinte al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), la Profit Financial Forum 2026. 'Cred că ne uităm în continu

Economic Intern 21-10-2026 15:11

ITM București a aplicat amenzi de peste cinci milioane de lei în domeniul construcțiilor

Inspectorii de muncă din cadrul ITM București au aplicat amenzi în valoare de peste cinci milioane de lei, în perioada 12-16 octombrie, în cadrul Campaniei Naționale în domeniul construcțiilor. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, acțiunea a avut ca obiectiv prioritar identificarea și combaterea c

Economic Intern 21-10-2026 14:44

Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni (sindicate)

Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni, iar situația acestora necesită intervenția imediată a Guvernului pentru identificarea unui mecanism legal și financiar de plată a restanțelor, susțin reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Economic Intern 21-10-2026 14:37

Dănescu (ARB): Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România

Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România, în condițiile în care aproximativ 80% dintre cele 124 de proiecte cu care lucrează Asociația Română a Băncilor (ARB) sunt legate de acest risc, a declarat președintele executiv al ARB, Florin Dănescu, la Profit Financial Forum 2026. 'Din perspectivă

Economic Intern 21-10-2026 14:08

Petrescu (ASF): Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară

Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară și de resursele bugetare, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, în cadrul Profit Financial Forum 2026. 'România se confruntă cu o suprapunere a vulnerabilităților interne

Economic Intern 21-10-2026 14:06

ANOFM: Operatorii economici oferă 30.677 de locuri de muncă la nivel național

Agenții economici din România pun la dispoziție 30.677 de locuri de muncă, în această perioadă, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.625); lucrător comercial (1.611); manipulant mărfuri (1.388); muncitor neca