Comunicat de presă - Biroul pentru Imigrări al Județului Satu Mare
REGULI PENTRU CAZAREA CETÃȚENILOR STRÃINI ÎN SATU MARE: CE OBLIGAȚII AU PROPRIETARII ȘI HOTELIERII
Biroul pentru Imigrări al Județului Satu Mare a organizat o acțiune de informare și prevenire adresată tuturor celor care găzduiesc sau oferă cazare cetățenilor străini, pentru a le aduce la cunoștință obligațiile legale stabilite prin ordonanța privind regimul străinilor în România.
Întâlnirea s-a desfășurat în data de 20 octombrie a.c., cu sprijinul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Satu Mare și al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Sesiunea de informare a avut loc la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Satu Mare și a reunit reprezentanți din cadrul a nouă entități care activează în domeniul serviciilor de cazare.
În cadrul discuțiilor, polițiștii de la imigrări au prezentat principalele îndatoriri legale care le revin persoanelor fizice și juridice în ceea ce privește anunțarea prezenței străinilor, termenele limită impuse de lege și modalitățile concrete prin care pot fi îndeplinite aceste proceduri.
Participanții au primit răspunsuri și clarificări pentru toate situațiile practice adresate specialiștilor.
Pentru ca informațiile să ajungă la un număr cât mai mare de furnizori de servicii, materialele informative au fost transmise prin e-mail către aproximativ 100 alte unități și persoane din Județul Satu Mare care oferă servicii de cazare.
Acțiunea urmărește prevenirea încălcării legislației în domeniu și sprijinirea operatorilor locali în respectarea cadrului legal privind evidența cetățenilor străini cazați.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.