Dancă: Guvernul a finalizat procedurile de adoptare a măsurilor de sprijin pentru cei afectaţi de criza COVID
Guvernul a finalizat procedurile de adoptare şi implementare a măsurilor economice de sprijin pentru companiile şi angajaţii afectaţi de criza COVID, a anunţat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.
"Prin aprobarea în şedinţa de Guvern a normelor de aplicare în ceea ce priveşte schemele de garantare pentru IMM-uri, în acest moment, putem spune că au fost, practic, finalizate toate procedurile în ceea ce priveşte adoptarea şi implementarea şi pachetului de măsuri economice de sprijin ale Guvernului condus de premierul Ludovic Orban pentru companiile şi angajaţii afectaţi de criza provocată de epidemia cu coronavirus. Din acest moment, începând de astăzi, odată cu adoptarea ultimelor acte normative necesare, avem în derulare schemele şi măsurile de sprijin pentru economie", a declarat Dancă, luni, la finalul şedinţei de Guvern.
El a menţionat măsura subvenţionării şomajului tehnic pe perioada stării de urgenţă pentru angajaţii care au contractele de muncă suspendate.
"Procedura este, deja, în derulare la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. De asemenea, şi alte categorii de angajaţi, cu alte forme de angajare, decât contractul individual de muncă, respectiv ceilalţi profesionişti, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, beneficiază în acelaşi fel de o indemnizaţie de până la 75% din salariu mediu şi cererile în acest sens pot fi depuse la Ministerul Muncii la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Intervenţii", a precizat Dancă.
Acesta a reamintit şi măsura de sprijin a IMM-urilor în ceea ce priveşte capitalul de lucru şi creditele de investiţii. Pe de altă parte, şeful Cancelariei premierului a adăugat că hotărârea privind a amânarea plăţii ratelor bancare pentru persoanele fizice, dar şi pentru persoanele juridice în dificultate ca urmare a epidemie cu coronavirus, este în aplicare după publicarea normelor aferente în Monitorul Oficial.
'' De asemenea, măsura legată de bonificaţiile pentru companiile şi întreprinderile care plătesc la timp taxele şi impozitele, privind obligaţiile de plată pentru această perioadă, respectiv 5% pentru marii contribuabili şi 10% pentru celelalte categorii este în vigoare. În acelaşi timp am promis plata obligaţiilor statului către mediul şi companii şi în acest sens este, deja, implementată rambursarea TVA-ului cu control ulterior, deci fără control înainte de plata acestei obligaţii ", a explicat Dancă.
El a amintit şi măsura privind digitalizarea şi simplificarea relaţiilor cu instituţiile publice.
"În acest sens au fost adoptate mai multe acte normative pentru a impune obligaţia autorităţilor publice de a accepta documente electronice şi înscrisuri electronice cu semnătură electronică. Inclusiv în domeniul medical a fost inclusă posibilitatea consulaţiilor medicale la distanţă", a afirmat Ionel Dancă. AGERPRES/ (A - autor: Daniel Florea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cseke Atilla (UDMR): E nevoie rapidă de un guvern cu puteri depline, e necesar și pentru rectificarea bugetară
Ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Atilla a declarat vineri, la Iași, că UDMR susține formarea cât mai rapidă a unui guvern cu puteri depline, în condițiile în care România trebuia să aibă deja o rectificare bugetară. 'Susținem în continuare că interesul României este de a ave
Theodora Mircea - numită ambasador și în Haiti
Theodora-Magdalena Mircea a fost numită ambasador al României și în Haiti, cu reședința la Havana, decretul fiind semnat de președintele Nicușor Dan miercuri. Theodora-Magdalena Mircea este, din 2021, ambasador în Cuba, în Federația Saint Kitts și Nevis, în Antigua și Barbuda, în Saint Vincent și Grenadine, în Uniunea
Primarul Botoșaniului îl acuză pe Bolojan că nu a decontat la timp lucrările prin PNRR și că unele investiții nu au fost finalizate
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, îl acuză pe premierul interimar Ilie Bolojan că, prin deciziile sale de reducere a deficitului bugetar, a provocat mari prejudicii autorităților locale care au implementat proiecte prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). El a declarat, pentru AGERPRES, că din cauza întârzi
Alin Tișe: PNL pare să fi ales nu să lupte pentru România, ci să negocieze propriul sfârșit
Liberalul Alin Tișe, președintele CJ Cluj, critică acordul parlamentar încheiat între PNL și USR și atrage atenția că ''PNL nu mai există, a fost făcut cadou USR-ului''. El afirmă că PNL pare să fi ales nu să lupte pentru România, ci să negocieze propriul sfârșit, fiind un partid care și-a abandonat identitatea, electora
Camera Deputaților/ Grup de lucru pentru analiza proiectelor privind reducerea numărului de parlamentari
Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat act, miercuri, de o solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități privind constituirea unui grup de lucru care să analizeze proiectele legislative referitoare la reducerea numărului de parlamentari. Acesta va fi alcătuit din 15 deputați, conform ponderii partidelor, iar grupurile parlamentare
Camera Deputaților/Ponta: România e în faliment, cu un picior în groapă, pentru că nu avem Guvern
Deputatul Victor Ponta, fost premier, susține că România se află într-o situație economică și politică gravă, 'cu un picior în groapă', din cauza lipsei unui Guvern și consideră că prioritatea este desemnarea cât mai rapidă a unui prim-ministru. Declarațiile au fost făcute miercuri, la Parlament, după o discuție pe care Victor P
Olguța Vasilescu despre rectificarea bugetară: Nu avem emoții, pentru că nu avem așteptări
Președintele Asociației Municipiilor din România (AMR), Olguța Vasilescu, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Iași, că nu se mai așteaptă la bani suplimentari de la Guvern prin rectificarea bugetară, în contextul dificultăților financiare cu care se confruntă administrația centrală. 'Nu av
Camera Deputaților/Emanuel Ungureanu sesizează DNA și ANI după ce un judecător CCR a zburat cu avion privat la Mykonos
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a anunțat, miercuri, că a depus la Direcția Națională Anticorupție (DNA) și la Agenția Națională de Integritate (ANI) un denunț și o sesizare referitoare la 'zborul de lux' pe ruta București-Mykonos, la care ar fi participat judecătorul Curții Constituționale Cristian Deliorga, alături de politicieni și oameni de afaceri.
Camera Deputaților/2026 - Anul Centenar al Partidului Național Țărănesc
Camera Deputaților a adoptat, în plenul de miercuri, proiectul de lege prin care anul 2026 este instituit drept Anul Centenar al Partidului Național Țărănesc (PNȚ). Inițiativa legislativă urmărește marcarea a 100 de ani de la înființarea Partidului Național Țărănesc și recunoașterea rolului Partidului Național Român, al Parti
Camera Deputaților/ Anul 2026 a fost instituit prin lege ca 'Anul Grigore Constantin Moisil'
Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru instituirea anului 2026 ca 'Anul Grigore Constantin Moisil', în semn de cinstire a memoriei și a contribuțiilor deosebite aduse de academician în domeniul matematicii, informaticii și al dezvoltării științei în România. 'Sărbătorirea 'Anului Grigor
Laura Gherasim (AUR Vaslui): Partidul trebuie să intre la guvernare ca să guverneze, nu să țină guvernul altora
Deputatul AUR Vaslui, Laura Gherasim, afirmă că partidul din care face parte trebuie să intre la guvernare pentru a guverna, nu doar de formă sau pentru a susține în funcție guvernul altor formațiuni politice. 'Sunt total de acord că AUR trebuie să ajungă la guvernare. Pentru asta un partid intră în alegeri și cere votul oameni
Dominic Fritz: PSD a livrat TVR direct extremiștilor, iar asta e un pericol pentru orice democrație
Președintele USR, Dominic Fritz, acuză PSD că ''a livrat'' Televiziunea Română ''direct extremiștilor'', iar asta, consideră el, e un pericol pentru orice democrație. Reacția acestuia vine după numirile interimare de la șefia SRTv și SRR - Sorina Matei și Răzvan Dincă. ''Ilegal și ne
Anchetă parlamentară în cazul judecătorului CCR Cristian Deliorga/ Comisia pentru constituționalitate a stabilit o serie de obiective
Deplasarea judecătorului Curții Constituționale Cristian Deliorga la Mykonos, la data de 8 iulie, semnalată public ca fiind efectuată cu o aeronavă privată de tip Embraer Legacy 600, pe ruta București - Mykonos, va face obiectul unei anchete parlamentare la Comisia pentru constituționalitate de la Senat. Inițial, ancheta a vizat întâlnirea premieru
Oana Țoiu participă la funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, va participa miercuri, la Oslo, la funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei, care a murit la 28 august, la vârsta de 89 de ani. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe. Funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei vor avea loc miercuri, la Catedrala din Oslo.
Senat: George Ștefanache și-a anunțat în plen demisia din USR
George Ștefanache și-a anunțat, marți, în plenul Senatului, dezafilierea de la grupul USR și a precizat că va activa ca senator independent. 'Îmi anunț astăzi încetarea activității în cadrul grupului USR. Voi acționa ca senator independent', a spus Ștefanache. El a transmis, într-o





