ANPC: Marile magazine au alocat case de marcat destinate primirii persoanelor vârstnice în anumite intervale orare
Marile lanţuri de magazine au alocat case prioritare în anumite intervale orare pentru persoanele de peste 65 de ani, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), într-un comunicat remis miercuri.
"În marile lanţuri de magazine au fost luate măsuri speciale care prevăd alocarea unor case prioritare, în anumite intervale orare, pentru persoanele de peste 65 de ani, precum şi pentru angajaţii Ministerului Afacerilor Interne sau medici şi asigurarea unui flux special ghidat, în aceste situaţii, fiind realizate afişe de marcaj vizibile, cu anunţuri clare şi mesaje de avertizare", se precizează în comunicatul ANPC.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) au continuat videoconferinţele periodice, în contextul respectării măsurilor luate pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, transmite ANPC.
Autoritatea aminteşte că Ordonanţa Militară nr. 4 prevede că "operatorii economici care comercializează alimente şi produse de strictă necesitate şi care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile dispuse prin ordonanţe militare în perioada stării de urgenţă îşi vor organiza programul de lucru pentru a facilita şi a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalul orar 11.00-13.00, limitând, în acest interval, accesul persoanelor din alte categorii de vârstă".
ANPC îi asigură pe toţi cetăţenii că, în mod deosebit în această perioadă specială, supraveghează permanent piaţa şi modul în care sunt puse în practică prevederile ordonanţelor militare în vigoare, în care le sunt respectate drepturile şi le este protejate sănătatea şi viaţa în calitatea lor de consumatori, se menţionează în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Graure (Rompetrol Rafinare): La 50 de ani de la turnarea primului pilon, Petromidia operează un flux tehnologic complet integrat
Rompetrol Rafinare celebrează, joi, împlinirea a 50 de ani de la turnarea primului pilon al rafinăriei Petromidia, moment care a deschis drumul construirii celui mai mare complex de rafinare din România, ce contribuie direct la stabilitatea energetică a țării. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, pe 9 iulie 1976 începea
Negrescu: România se află într-o zona de 'Ice Age' economic
Economia României traversează o perioadă de stagnare economică și inflație ridicată, pe fondul deciziilor fiscale și administrative din ultimii ani, iar investițiile finanțate din fonduri europene au evitat intrarea în recesiune, apreciază consultantul economic Adrian Negrescu, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.
Autoritatea Aeronautică Civilă a programat în 2026 un rezultat brut situat la 40 % din nivelul realizat în 2025 (proiect)
Autoritatea Aeronautică Civilă Română a programat pentru 2026 un profit brut de 8,881 milioane de lei, reprezentând 40,26% din nivelul realizat anul trecut, de 22,057 milioane de lei. 'Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2026 a fost conceput ca un element de legătură între realizatul anului 2025 și b
Fraudă fiscală de peste 26 milioane de lei în domeniul transmisiunilor online de MMA
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au identificat o fraudă fiscală de 26,36 milioane de lei cauzată bugetului de stat de o societate care organiza și difuza online turnee de arte marțiale mixte (MMA), fără să declare veniturile obținute din abonamente și alte servicii, urmând să sesizeze organele de urmărire penală.
ARAM: Rata de capturare a deșeurilor de ambalaje din hârtie, plastic, sticlă și metal e undeva la 34%
Rata de capturare pentru deșeurile de ambalaje de tip hârtie, plastic, sticlă și metal se situează, în România, undeva la 34%, cu un obiectiv setat de 75%, respectiv o ambiție pentru 2030 de a ajunge la 90%, a declarat, joi, la o conferință de specialitate, vicepreședinta Asociației Române pentru Ambalaje și Mediu (ARAM), Indra Mihăilă.
Ministerul Finanțelor a împrumutat, joi, 934 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, 934 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 24 de luni, la un randament mediu de 6,25% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 800 d
Guvernul acordă noi ajutoare de urgență în urma incendiului de la Rucăreni-Soveja (Vrancea), în funcție de evaluarea pagubelor
Guvernul a adoptat, joi, un sprijin important pentru familiile și persoanele afectate de incendiul devastator produs pe 26 aprilie în localitatea Rucăreni, comuna Soveja din județul Vrancea, a anunțat Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, într-un comunicat. '32 de case au fost distruse, 27 de familii au rămas fără l
Aproape 9 din 10 județe din România sunt atractive pentru investiții industriale (analiză)
Aproape 9 din 10 județe din România sunt incluse în categoria celor mai atractive regiuni europene pentru investiții industriale, pe fondul dezvoltării pieței locale și al avantajelor competitive oferite investitorilor, potrivit celui mai recent raport Colliers privind piața industrială europeană. 'România continuă să câștige vizibi
Bădescu (AMRCR): Mediul ar trebui să devină principala politică armonizată la nivelul UE, precum Politica Agricolă Comună
Zona de mediu ar trebui să devină principala politică armonizată la nivelul Uniunii Europene, așa cum Politica Agricolă Comună a fost regina politicilor comunitare, a declarat, joi, într-o conferință de specialitate, directorul executiv al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), George Bădescu. 'Avem această concurență extraor
Marinescu (RetuRo): SGR a arătat că se poate să depășim limitele în ceea ce privește gestionarea deșeurilor în România
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) este, în primul rând, un succes al acestui ecosistem din care fac parte consumatori, producători de băuturi, reprezentanți ai comercianților și reciclatori, care a demonstrat că se pot depăși limitele în ceea ce privește gestionarea deșeurilor în România, a declarat, joi, la o conferință de specialitate, Anca
Trenuri suplimentare între Cluj-Napoca, Bonțida și Dej Călători, în perioada Festivalului Electric Castle
CFR Călători introduce trenuri Regio suplimentare între Cluj-Napoca, Bonțida și Dej Călători în perioada Festivalului Electric Castle, a anunțat, joi, compania. Potrivit unui comunicat, pentru a răspunde cererii crescute de transport din perioada Festivalului Electric Castle, CFR Călători introduce în circulație trei trenuri Regio suplimentar
Frăsineanu: În România încă vorbim majoritar de depozitare; am început foarte palid să vorbim și despre incinerarea deșeurilor
România nu are încă un Plan Național pentru Gestionarea Deșeurilor, iar discuțiile sunt în continuare despre depozitare și foarte palide despre incinerarea deșeurilor, a declarat, joi, într-o conferință de specialitate, Mihaela Frăsineanu, consilieră de stat în Cancelaria prim-ministrului. 'Dacă Planul de Acțiune pentru Implem
Chisăliță: România începe să fie privită de NATO ca posibil centru logistic pentru regiunea Mării Negre
NATO analizează extinderea sistemului său de conducte către flancul estic, iar România începe să fie privită nu doar ca stat de frontieră, ci ca un posibil centru logistic pentru întreaga regiune a Mării Negre, consideră președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată joi. 'Invazia Rusi
INS: Economia României a scăzut cu 1,2% în primul trimestru din acest an
Economia României a scăzut cu 1,2% pe serie brută în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2025, și cu 1,1% pe serie ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii (2) anunțate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Comparativ cu varianta provizorie (1), atât dinamica PIB cât și cea a valorii
Cristian Pistol: Lucrările la Varianta de Ocolire Timișoara Vest au ajuns la un stadiu fizic de 6%
Lucrările la Varianta de Ocolire Timișoara Vest au ajuns la un stadiu fizic de 6%, deși Ordinul de Începere a fost emis în luna mai 2026, a anunțat miercuri directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Se lucrează acum la terasamente, structuri, relocări de utili












