Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, la un eveniment dedicat reconstrucției Ucrainei.
'Ca un susținător deschis și fără ocoliș al Ucrainei, nu puteam să nu fiu astăzi aici alături de dumneavoastră. Apreciez enorm sacrificiul pe care Ucraina îl face astăzi pentru Europa, pentru sine, dar și pentru România. Avem nevoie de o Ucraină care să se reconstruiască și care să reziste. Cu cât va exista Ucraina mai mult, cu atât va exista și România și Uniunea Europeană mai mult. Parcursul pe care Ucraina l-a reînceput știm cu toții că a dus probabil la acest război teribil cu care se confruntă poporul ucrainean astăzi. Îmi aduc aminte când eram în societatea civilă, am fost chiar în 2014, în timpul conflictului din Maidan, și îmi aduc aminte cum era acolo. Am fost în Ucraina, am cunoscut Ucraina, am lucrat în proiecte de europenizare a Ucrainei, finanțate de Comisia Europeană prin programul de cooperare transfrontalieră, am prieteni în Ucraina și voi face tot ce pot, ca primar general, să susțin mai departe efortul de a rezista al Ucrainei', a transmis Ciucu.
El a anunțat că Bucureștiul se va înfrăți cu Kievul, un proiect în acest sens urmând să fie dezbătut în Consiliul General al Municipiului București.
'L-am cunoscut pe primarul Kliciko chiar anul acesta, știu prin ce trece orașul Kiev, știu prin ce trece domnia sa ca primar și pot să vă anunț acum că avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev. Cred că este un moment în care și Bucureștiul să contribuie și mai mult decât a făcut-o - a făcut-o deja într-o oarecare măsură, când a venit primul val de refugiați, cu toții ne-am mobilizat - eu inclusiv când eram primar de sector - ne-am mobilizat să putem primi cât mai bine refugiații din Ucraina. Sper ca în baza noului acord de înfrățire pe care să-l avem cu Kievul să putem ajuta și noi Kievul, poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine și prin iernile care vor veni, pentru că kievenii rezistă cu greu asaltului zilnic și războiului care s-a abătut asupra Ucrainei', a susținut primarul Bucureștiului.
Ciprian Ciucu a subliniat că momentul în care Ucraina va învinge este foarte important întrucât cu toții va trebui să ajutăm la reconstrucția sa.
'Abia aștept ziua în care Ucraina va învinge - și acela va fi un moment foarte, foarte important, pentru că vorbim încă de acum de reconstrucția Ucrainei, dar atunci trebuie să fim cu toții pregătiți să ajutăm atât cât de mult putem și noi, ca țară, și noi, ca oraș, și noi, ca Uniune Europeană, și, împreună cu Statele Unite ale Americii, să contribuim la reconstrucția Ucrainei, pentru că este efectiv o țară și un popor care merită toată admirația noastră și tot sprijinul pe care i-l putem da', a adăugat acesta.
New Strategy Center organizează joi și vineri, la Romexpo, cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment', eveniment dedicat identificării unor proiecte strategice și oportunități concrete de investiții pentru reconstrucția Ucrainei, precum și consolidării cooperării economice dintre România și Ucraina.
Printre principalele teme abordate se numără infrastructura strategică și conectivitatea, transporturile și logistica, securitatea și apărarea, energia, agricultura și dezvoltarea durabilă, finanțarea reconstrucției, comerțul și investițiile, precum și rolul comunităților locale și regionale. AGERPRES/(A - redactor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziții la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfășurate percheziții la sediul societății în data de 12 noiembrie și că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată de DIICOT privind o grupare suspectată de evaziune fiscală în circuitul de comercializare a motorinei. 'Societatea Oil Terminal informează
MMAP: Recomandări pentru populație și autorități, în contextul avertizărilor de ploi și inundații
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat, joi, Comitetul ministerial pentru situații de urgență, în urma avertizărilor meteorologice și hidrologice de Cod galben și portocaliu emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). Potrivit unui comunicat al MMA
Vevera (ICI București): Infrastructura Romanian AI Factory ar putea deveni complet operațională anul viitor
Infrastructura Romanian AI Factory, dezvoltată în cadrul unui proiect european la care participă Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București), ar putea deveni complet operațională în 2027, a declarat joi directorul general al institutului, Adrian Victor Vevera, la Forumul 'Finanțe Digitale în Europa Centrală ș
BNR anticipează o creștere ușoară a inflației la finalul anului și revenirea în intervalul țintei în 2028
Banca Națională a României (BNR) anticipează o ușoară creștere a ratei anuale a inflației în ultimele luni din 2026, urmată de o scădere graduală, astfel încât aceasta să reintre în intervalul țintei în primul trimestru din 2028, conform Raportului asupra inflației, ediția noiembrie 2026, aprobat joi de Consiliul de administrație a
Popa (MTI): Securitate energetică și navigabilitate mai eficientă pe Dunăre sunt obiectivele grupului de lucru înființat astăzi
Un grup de lucru se va ocupa de implementarea proiectului Bala 2, care are o importanță deosebită în primul rând pentru asigurarea debitelor de apă necesare răcirii reactoarelor de la Cernavodă, a anunțat, joi, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Securitate energetică și
Banca centrală a menținut dobânda cheie la 6,50% pe an
Consiliul de Administrație (CA) al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, joi, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunțat banca centrală, într-un comunicat transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, membrii Consiliului au decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de c
Gomes (OCDE): Inteligența artificială ar putea crește productivitatea sectorului financiar cu aproximativ 12% în următorul deceniu
Adoptarea pe scară mai largă a inteligenței artificiale ar putea crește productivitatea sectorului financiar din economiile G7 cu aproximativ 12% în următorul deceniu, însă beneficiile vor depinde de modul în care vor fi gestionate riscurile asociate acestei tehnologii, a declarat joi Antonio Gomes, director adjunct în cadrul Direcției pentru
Proiectul noii centrale de cogenerare de la CTE Grozăvești avansează și intră în etapa a doua a dialogului competitiv
Electrocentrale București (ELCEN) a finalizat prima etapă a procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea contractului de implementare a noii centrale de cogenerare de înaltă eficiență de la CTE Grozăvești, iar în urma evaluării documentațiilor depuse, candidații selectați vor participa la etapa a doua a procedurii, informează joi compania.
CFR Călători: Perioada standard de cumpărare a biletelor cu anticipație va fi diminuată temporar
Perioada standard de cumpărare a biletelor cu anticipație la CFR Călători va fi diminuată temporar, pentru punerea în aplicare a noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027, care va intra în vigoare la data de 13 decembrie 2026, informează, joi, compania. Astfel, emiterea legitimațiilor călătorie pentru trenurile cu plecare î
Bogdan Deaconu va prelua, de la 1 decembrie, conducerea tehnică a CNE Cernavodă
Bogdan Deaconu, inginer format în centrală și evaluator al performanței flotei nucleare internaționale în cadrul INPO, va prelua, de la 1 decembrie 2026, conducerea tehnică a CNE Cernavodă, având ca obiectiv îmbunătățirea performanței tehnice a centralei, informează Nuclearelectrica printr-un comunicat. 'Numirea răs
Piața românească FMCG evoluează într-un ritm temperat; consumatorii s-au acomodat cu starea permanentă de incertitudine economică
Piața bunurilor de larg consum (FMCG) din România și-a continuat traiectoria pozitivă în 2026, beneficiind de temperarea inflației, de ușoara revenire a puterii de cumpărare și de revenirea pe plus a volumelor, iar vânzările totale FMCG au atins 91,8 miliarde lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 4,8% comparativ cu aceeași perioadă
Hanga (BVB): Numărul conturilor de investiții la bursă a crescut de la 53.000 în 2020 la aproape 350.000 în 2026
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a crescut de la 53.000 la începutul anului 2020, la aproape 350.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din 2026, în condițiile în care ritmul anual de creștere este de aproximativ 20-25%, a declarat joi președintele BVB, Radu Hanga, la Forumul 'Finanțe Digitale în
Datoriile firmelor către stat urcă la 79,4 miliarde lei în trimestrul III; aproape 49.000 de companii au restanțe (analiză)
Valoarea totală a restanțelor înregistrate de firmele din România la bugetul de stat și bugetele sociale a ajuns la 79,4 miliarde lei în trimestrul al treilea din 2026, în creștere cu 1,8 miliarde lei (+2,3%) față de cele 77,6 miliarde lei raportate în trimestrul II, fiind cel mai ridicat nivel de la finalul anului 2024, indică datele platformei
ANAF Antifraudă a identificat un prejudiciu de peste 100 de milioane de lei într-un caz complex de fraudă fiscală
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au identificat un prejudiciu total de peste 100 de milioane de lei, în urma finalizării verificărilor într-un caz complex de fraudă fiscală în care au fost vizate opt societăți controlate în fapt de același grup de persoane, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (
Dragu (BNM): Republica Moldova va avea din martie 2027 o nouă lege privind criptoactivele, bazată pe reglementările europene
Republica Moldova va aplica, începând din martie 2027, o nouă lege privind criptoactivele, elaborată pe baza reglementărilor europene, care prevede obligativitatea autorizării furnizorilor de servicii din domeniu și posibilitatea retragerii licențelor în cazul încălcării grave a normelor de combatere a spălării banilor, a declarat joi guvernatorul Băn









