Coronavirus: Cinematograful drive-in, mijloc de relaxare în Coreea de Sud în plină epidemie
În plină epidemie de coronavirus, cinematograful în aer liber a devenit principalul mijloc de relaxare adoptat de sud-coreeni nerăbdători să vadă ceva nou fără a-şi asuma riscuri, relatează duminică AFP.
În timp ce numărul de intrări la cinematografele tradiţionale sud-coreene a scăzut în ultimele săptămâni, un cinematograf drive-in în apropiere de Seul a înregistrat un mare succes.
Cinefilii pot urmări acolo un film, instalaţi confortabil în maşinile lor, parcate în faţa unui ecran uriaş în aer liber.
"Am observat o creştere de la 10 la 20% a vânzărilor, iar locurile pentru week-end sunt epuizate", a declarat proprietarul, Park Dong-ju.
"Am avut cu adevărat mai multe apeluri şi solicitări de informaţii pe Internet de la izbucnirea epidemiei de coronavirus", a mai spus el.
"Deschis tot anul" se poate citi pe site-ul său, în momentul în care majoritatea cinematografelor din întreaga lume au fost nevoite să-şi închidă temporar porţile, în timp ce în Coreea de Sud s-au înregistrat aproape 8.900 de cazuri de COVID-19.
Choi Jin-young, o angajată de 22 de ani care lucrează într-un spital, a afirmat că a aşteptat două ore înainte să poată cumpăra bilete.
"Am vrut să mă bucur de viaţa culturală cu iubitul meu, însă din moment ce sălile de cinematograf reprezintă un risc, am venit aici", a explicat ea.
Premierul Chung Sye-kyun a cerut ca bisericile, sălile de sport şi locurile de divertisment să fie închise timp de 15 zile. El a cerut populaţiei să opteze pentru telemuncă şi să evite să iasă din locuinţe.
Zeci de evenimente (concerte de muzică K-pop, meciuri ...) au fost anulate sau amânate.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi
Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d