Farmec începe producţia a două noi produse igienizante pentru mâini, pe bază de alcool 70%
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, începe de vineri producţia a două noi produse igienizante pentru mâini, pe bază de alcool 70%, loţiune şi gel, potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES.
Reprezentanţii companiei au precizat că loţiunea şi gelul de igienizare pentru mâini acţionează rapid, fiind "o măsură practică şi eficientă pentru apărarea sănătăţii."
"Acestea vin în completarea portofoliului actual, care cuprinde alte două tipuri de produse pentru igiena mâinilor şi a suprafeţelor: săpun lichid spumă antibacterian Gerovital Pure şi Nufăr Dezinfectant Universal", se menţionează în comunicat.
În ceea ce priveşte distribuirea acestor produse igienizante, realizate în regim de urgenţă cu resursele existente, reprezentanţii Farmec susţin că vor fi prioritizate solicitările pentru consumul colectiv, din partea instituţiilor publice, care luptă în prima linie împotriva răspândirii noului virus COVID-19.
"Apoi, în funcţie de stocuri, produsele vor fi distribuite şi către canalele de vânzare pentru consumatorii finali", precizează sursa citată.
Totodată, reprezentanţii Farmec se află în dialog permanent cu autorităţile pentru obţinerea tuturor aprobărilor şi, de asemenea, cu furnizorii de materii prime, respectiv de ambalaje, în vederea livrărilor şi susţinerii pentru producţia de biocide în regim de urgenţă.
"Compania Farmec continuă cercetarea şi dezvoltarea unor noi dezinfectanţi pentru mâini şi suprafeţe. Săptămâna aceasta, au fost trimise mostre în laboratoare externe acreditate pentru testări, care vor dura între 4 şi 5 săptămâni. Perioada de testare a eficacităţii este condiţionată de timpii de acţiune necesari evaluării acţiunii virucide, bactericide şi fungicide. Ulterior, aceste produse vor fi supuse spre avizare Comisiei de Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii. În acest moment, prioritatea numărul 1 a companiei Farmec este cercetarea şi dezvoltarea producţiei de biocide, folosindu-şi toate resursele pentru o soluţionare eficientă şi responsabilă în beneficiul sănătăţii publice", se mai spune în document.
Farmec Cluj-Napoca - cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc - rămâne un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internaţională GMP şi comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 de ţări. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România
Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.
Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj
Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara
ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie
Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe
Nazare: 2027 este un an-cheie al ajustării fiscale, nu un an al creșterilor spectaculoase de bugete
Anul 2027 va fi unul-cheie pentru ajustarea fiscală, iar bugetele vor fi construite în funcție de resursele disponibile, ținând cont de obligațiile deja asumate, cheltuielile permanente și solicitările pentru diferite indexări, a transmis luni ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe
Leul s-a apreciat, luni, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3467 lei, în scădere cu 0,28 bani (-0,05%) față de cotația precedentă, de 5,3495 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7745 lei, în scădere cu 0,25 b
România are la dispoziție două săptămâni pentru a închide procedurile administrative restante din PNRR (ministru)
România trebuie să finalizeze, până la 6 noiembrie, toate procedurile administrative restante, pentru ca fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să poată ajunge în țară în acest an, a transmis luni ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Alexandru Ghigiu, într-o postare pe
Barbu: Am corectat actul normativ privind despăgubirile la secetă; cererile depuse până acum rămân valabile
Actul normativ privind despăgubirile la secetă a fost corectat, iar formula de calcul a sprijinului financiar va asigura compensarea corectă a pierderilor înregistrate de fermieri, a transmis, luni, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'Am corectat actul normativ privind despăgubirile la secetă, așa cum le-am p














