Cashback la POS ar putea fi o alternativă la bancomate
Cashback-ul sau "avansul în numerar" reprezintă un serviciu ce poate fi oferit de comercianţi clienţilor săi, permiţându-le acestora să retragă prin intermediul terminalelor POS o sumă de bani de pe card, conform unui articol de opinie, dat vineri publicităţii.
"Banca Naţională a României a afirmat recent, prin purtătorul său de cuvânt, că nu recomandă populaţiei să aglomereze bancomatele pe un fundal de panică, asigurând că nu există o problemă de lichiditate. Chiar şi în această situaţie, în vederea pregătirii sectorului financiar în vreme de COVID-19, băncile pot avea în vedere şi unele sistemele alternative de punere la dispoziţie a numerarului către clienţi, care beneficiază de flexibilitatea atât de mult căutată în acest context. O soluţie poate veni de la un act normativ prea puţin utilizat de-a lungul timpului, dar care în această situaţie poate oferi o măsură complementară de distribuţie de numerar, fără aglomerarea bancomatelor. OUG 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată permite posibilitatea retragerii de numerar de la comercianţii care utilizează terminale POS pentru acceptarea ca mijloc de plată a cardurilor de debit/credit", se arată în articolul scris de Andrei Burz-Pînzaru, Managing Partner, şi Geanina Stîngaciu, Associate, Reff & Asociaţii.
Conform opiniei, cashback-ul sau "avansul în numerar", aşa cum este definit de OUG, reprezintă un serviciu care poate fi oferit de comercianţi clienţilor săi, permiţându-le acestora, alături de plata bunurilor/serviciilor achiziţionate, să retragă prin intermediul terminalelor POS şi o sumă de bani de pe cardul folosit în momentul plăţii. Cu alte cuvinte, oamenii vor putea plăti cu cardul la POS, iar în schimb vor primi de la comercianţi cash din disponibilul de numerar existent în casă.
Comercianţii pot oferi acest serviciu prin intermediul unei instituţii acceptante, în viziunea legii acestea reprezentând o instituţie de credit sau un IFN care oferă comercianţilor servicii de acceptare la plată a cardurilor în baza unui contract încheiat în prealabil între cele două entităţi.
În practică, avansul în numerar ar urma să fie oferit titularului de card odată cu plata altor bunuri/servicii achiziţionate de la comerciant, în limita a 200 de lei şi a disponibilităţilor din casieria comerciantului. Titularul de card va primi în urma tranzacţiei o chitanţă pe care se va evidenţia în mod distinct, alături de bunurile şi/sau serviciile achiziţionate, avansul în numerar acordat.
Potrivit articolului, între instituţia acceptantă şi comerciantul dispus să ofere serviciul de avans în numerar este necesar să existe o relaţie contractuală. OUG 193/2002 prevede că cele două entităţi trebuie să agreeze în principal: schimburile de informaţii necesare pentru funcţionarea corespunzătoare a sistemului de avansuri în numerar la POS; cheltuielile cu administrarea şi operarea terminalelor de plată; comisioanele aferente tranzacţiilor şi condiţiile de furnizare a avansului în numerar.
Pe lângă orice alte condiţii suplimentare pe care instituţia acceptantă şi comerciantul le pot agrea, OUG 193/2002 prevede că serviciul de avans în numerar trebuie furnizat cu respectarea următorilor parametri: avansul în numerar este eliberat odată cu iniţierea unei operaţiuni de plată la terminalul POS al comerciantului; avansul în numerar nu poate depăşi 200 de lei; comisionul perceput de comerciant de la titularul cardului nu poate depăşi 1% din valoarea avansului acordat; comerciantul trebuie să afişeze vizibil informaţiile privind acordarea acestui serviciu, precum şi costurile acestuia.
În articol sunt menţionate şi posibilele dificultăţi. Astfel, OUG 193/2002 limitează posibilitatea acordării serviciului de cashback la POS la persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi cu ridicata, precum şi cele care desfăşoară activităţi de prestări de servicii, care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 50.000 euro în echivalent lei şi la operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum şi instituţiile publice care încasează impozite, taxe, amenzi, dobânzi, penalităţi de întârziere, penalităţi şi alte obligaţii de plată.
Limitarea posibilităţii de a oferi astfel de servicii vine mai degrabă dintr-o chestiune de tehnică legislativă şi nu este în linie cu scopul reglementării, care a fost să transforme POS-urile în bancomate pentru cei care nu au în apropiere un ATM, drept urmare ar putea fi avută în vedere modificarea legislaţiei în scopul permiterii aplicării serviciului de cashback pe o scară mult mai largă.
"Deşi până acum implementarea unor mecanisme de cashback la POS între instituţii de credit şi comercianţi a fost rară, în contextul actual e posibil să asistăm la relansarea unei astfel de soluţii. Utilizând OUG 193/2002, instituţiile de credit pot oferi clienţilor (prin intermediul comercianţilor) o modalitate mai flexibilă şi la îndemână pentru retragerea de numerar, transformând POS-urile în bancomate şi evitând astfel posibile cozi sau asigurând o alternativă în cazul unei posibilităţi logistice mai greoaie de alimentare a bancomatelor pe fundal de COVID-19. Implementarea unui astfel de mecanism poate avea o răspândire şi un impact considerabil, având în vedere că, potrivit ultimelor date publicate de BNR, numărul total de bancomate la nivel naţional la finalul anului 2019 era de 10.531, în timp ce numărul terminalelor POS era de aproximativ 230.000", se mai spune în articolul menţionat. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Intotero: Prioritatea mea este ca oamenii să nu mai rămână fără apă
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, s-a aflat luni la barajele Paltinu și Măneciu, pentru o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea acumulării și de alimentarea cu apă a populației. Conform unui comunicat al MMAP, în urma întâlnirii, s-a decis constitui
Reducerea prețului la energie, eliminarea IMCA și acordarea voucherelor de vacanță, printre măsurile propuse premierului de IMM România
Reprezentanții IMM ROMANIA au participat luni la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Luca Niculescu, printre măsurile propuse de aceștia numărându-se reducerea prețurilor la energie, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) și acordarea de vouchere de vacanță de minimum 1.600-2.000 lei pe an.
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 72,08 milioane de lei (13,48 milioane de euro), din care 55,71 milioane lei (10,42 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de
CAIR propune Guvernului un Pact pentru Producția din România
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR) susține măsuri concrete pentru stimularea producției, investițiilor și creșterii valorii adăugate în economia națională, și propune Guvernului un Pact pentru Producția din România: 'Producem, procesăm, reinvestim în România'. CAIR a particip
MADR: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5%, în primele șapte luni din 2026
Deficitul comercial al României cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele șapte luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, exporturile au crescut cu 8,1%, până la aproximativ 4,5 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au diminuat cu 1,4%, la circa 6,7 miliarde de euro, informează Ministerul Agricul
SAPE: Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea companiei
Corpul de Control al prim-ministrului nu a identificat prejudicii legate de activitatea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), fiind formulate constatări și recomandări privind activitatea, procedurile interne și fundamentarea deciziilor investiționale, susțin reprezentanții companiei, într-un comunicat. Ac
CONAF: Protecția juridică nu poate deveni pretext pentru noi obligații impuse antreprenorilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cere reconsiderarea formei actuale a propunerii legislative care introduce obligația ca anumite contracte să fie redactate de avocați, atrăgând atenția asupra riscurilor introducerii unor noi obligații pentru companii fără o justificare riguroasă a necesității și a efectelor acestora.
Concordia: Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, de la 1 ianuarie 2027,trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări și fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susține Confederația Patronală Concordia. Reprezentanții patronatelor au prezentat, luni, premier
Anchetă la Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători, după dispariția a circa 700.000 de euro
Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după ce a constatat dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută de către lucrătorii vamali, în ianuarie 2026, și ulterior depozitată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. 'Banii fuseseră reținuți la 9 ianuarie 2026,
Ministrul adjunct de externe din Sri Lanka: 1.107 cetățeni srilankezi au solicitat regularizarea șederii în România
Un număr de 1.107 cetățeni srilankezi au depus cereri de regularizare a șederii în România în perioada 26 aprilie - 29 iunie 2026, potrivit informațiilor primite de Ambasada Sri Lankăi la București, a declarat ministrul adjunct al afacerilor externe și al ocupării forței de muncă în străinătate din Sri Lanka, Arun Hemachandra, într-un in
APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri. Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de
Ministerul Finanțelor propune prelungirea măsurilor de limitare a creșterii prețurilor la carburanți până la 31 ianuarie 2027
Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat un proiect de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii măsurilor de protecție pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
BNS: Portabilitatea competențelor în Europa trebuie să protejeze lucrătorii și să nu accelereze exodul forței de muncă din România
Blocul Național Sindical (BNS) susține simplificarea recunoașterii calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, dar avertizează că portabilitatea competențelor trebuie să fie însoțită de garanții pentru lucrători, de implicarea partenerilor sociali și de măsuri care să limiteze pierderea forței de muncă înalt calificate din România.
Modificări temporare în circulația trenurilor CFR Călători pentru efectuarea unor lucrări între stațiile Tapia-Lugoj
Circulația trenurilor va înregistra modificări temporare în perioada 20 - 26 noiembrie, ca urmare a efectuării unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tapia - Lugoj, informează luni CFR Călători. Astfel, în perioada 20 - 25 noiembrie 2026, la trenul IR 72 București Nord - Craiova - Caransebeș - Timișoara
ICI București: Cooperarea româno-japoneză se poate realiza prin proiecte de cercetare, testarea soluțiilor AI și transferul tehnologic către industrie
Cooperarea dintre România și Japonia se poate realiza prin proiecte comune de cercetare, testarea soluțiilor de inteligență artificială și transferul tehnologic către industrie, arată ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, într-o postare publicată luni pe














