Directorul Theatre de la Ville, Emmanuel Demarcy-Mota, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că există nu doar o urgenţă climatică, ci şi una culturală, motiv pentru care este necesară consolidarea educaţiei, iar accesul la cultură ar trebui să fie unul cât mai vast.

"Arta nu vindecă tot, dar trebuie să faci eforturi pentru a decela, prin artă, partea bună de partea rea", a afirmat directorul teatrului parizian, care a fost prezent la Bucureşti pentru a lansa Carta 18-XXI, un manifest dedicat în special tinerilor ce s-au născut în 2000.

Având ca punct de plecare o cartă redactată de un grup de artişti, oameni de ştiinţă şi filosofi, 18-XXI are ca scop promovarea şi facilitarea de proiecte creative care construiesc punţi între generaţii, domenii, teritorii şi culturi. Acest proiect propune construirea, reinventarea, interogarea, prin forţa artei şi a culturii, a unui teritoriu comun, uman, pentru a însoţi noul secol şi pentru a crea unitate în jurul tinerilor.


AGERPRES: Tocmai aţi participat la un atelier cu tineri care au proiecte în domeniile social, cultural. Ce reacţie aveţi?

Emmanuel Demarcy-Mota: Găsesc că trebuie să spun două lucruri. Această întâlnire este foarte importantă, deoarece ne permite să reflectăm asupra termenului "cultură". Azi trebuie să ne întrebăm pe noi înşine ce este cultura - vorbim de artă, de cunoaştere în general, unde începe cultura şi unde se termină. Când am văzut iniţiativele prezentate, am observat că sunt complet diferite - de la probleme de mediu, la probleme legate de copii şi tineri în situaţii foarte grele. Altele abordează educaţia prin artă, altele vorbesc de rolul artei în cartiere. Avem exemple diferite care împreună formează ceea ce înseamnă cultura.

Cultura nu înseamnă doar acţiunile artistice, ci este tot ansamblul de proiecte îndreptate spre societate, pentru a crea un popor. Asta mă interesează - ce ţine împreună un popor, o comunitate? Iar aspectul acesta, legat de popor, nu este unul naţional, poate fi extins la nivel european. Am fost foarte fericit să fiu prezent, deoarece am văzut iniţiative de foarte bună calitate, care ar putea fi rezumate de angajamentul pe care şi le-au luat iniţiatorii acestor activităţi, un angajament responsabil. Putem spune că există o cultură responsabilă, pe care o putem compara cu economia responsabilă, practicată în Franţa. Dacă vreţi, putem analiza această economie responsabilă, care vorbeşte de grija faţă de planetă şi, astfel, vorbeşte de modul în care noi ne raportăm la umanitate. Este o atitudine generoasă, care trebuie să se construiască.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Credeţi că tinerii înţeleg conceptul de comunitate mai bine decât adulţii de astăzi?

Emmanuel Demarcy-Mota: Da, cred că suntem într-o perioadă specială, în care se întâmplă lucruri pozitive. Nu am mai trecut printr-un război mondial din 1945. Da, ne putem face griji legat de viitor, dar trebuie să ne amintim de ce am construit în cadrul proiectului european, după sfârşitul dictaturilor, al regimurilor autoritare. Azi, avem o Europă care este un spaţiu democratic. Acesta este un fenomen recent, avem tendinţa să uităm. Ne purtăm de parcă Europa a fost mereu o adunare de democraţii stabile. Nu, în Portugalia a fost cea mai lungă dictatură din spaţiul european. Trebuie să ne amintim asta. În tot secolul XX, până în 1974, Portugalia a trăit cu un dictator. În Spania, dictatura lui Franco a fost foarte dură. A fost Hitler în Germania, mareşalul Petain, în Franţa, în momentul în care a făcut alianţe teribile cu germanii. A existat comunismul totalitar. Am reuşit să evoluăm spre ceea ce acum vedem ca democraţii. Azi există multe democraţii tinere. Este o situaţie fragilă, trebuie să avem grijă de democraţii. Trebuie să facem eforturi conştiente, nu vorbim de un bun care este al nostru şi gata, este ceva faţă de care trebuie să ne purtăm ca şi cu un copil - să avem o vigilenţă amestecată cu tandreţe.

Trebuie să fim tandri în raport cu Europa, deoarece, altfel, ea devine brutală. Europa este un loc care are potenţial de imensă brutalitate. Două războaie mondiale au demonstrat asta. Astfel, noile generaţii, din secolul XXI, pentru că proiectul nostru are de-a face cu o idee legată de secolul XXI, aceea de a sublinia că oamenii care s-au născut în 2000 sunt primele fiinţe ale secolului XXI. Şi trebuie să avem grijă de ei. Noi doi ne-am născut în secolul XX şi asta se simte. Avem o generaţie născută în secolul XXI, care a ajuns la majorat. Pot vota, sunt liberi să se poarte ca nişte adulţi. Sunt primii adulţi născuţi în secolul XXI. Noi, cei din secolul XX, care am luptat pentru democraţii, pentru cultură, pentru libertatea presei, am făcut destule lucruri. Am avut şi eşecuri, dar am participat la nişte etape de construcţie foarte importante. Este o realitate, nu putem spune că totul e bine, dar putem spune că acum este o nouă etapă. Etapa asta nu este despre noi, nu trebuie să ne impunem asupra altora, acum. Este momentul în care trebuie să ne întrebăm cum putem fi mai incluzivi, cum acceptăm moduri de gândire diferite de al nostru, pentru că vine din altă generaţie, cum facem punţi între generaţii, între culturi.

Putem vorbi de domeniul artistic - să spunem hip-hop şi teatru. Putem vorbi despre cum ne putem privi, nu ca străini ce nu vor să aibă de-a face unii cu alţii, ci ca nişte străini care vor să afle ce e diferit la ceilalţi, o diferenţă care vine ca o bogăţie complementară, pentru că celălalt ştie ceva ce eu nu ştiu. Deci avem o dimensiune filosofică, una etică, una estetică şi una politică. Trebuie să le abordăm pe toate patru. Şi nu trebuie să lăsăm politica politicienilor, arta artiştilor. Nu! Este un dialog permanent, necesar, între toate aceste chestiuni.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Generaţia secolului XXI este cea a Gretei Thunberg, a Malalei Yousafzai, care au dat dovadă de mult curaj....

Emmanuel Demarcy-Mota: Şi cei care au luptat împotriva dictaturilor au avut mult curaj. De exemplu, mama mea. Da, ele au curaj în contextul actual. Dar cei care au protestat în mai 1968, cei de la Universitatea Berkeley, în 1967, 1968. Mai 1968, din Franţa, de fapt a pornit din SUA, de la Berkeley. Nu s-a născut brusc la Paris. A fost o mişcare de gândire internaţională. Au fost Primăvara de la Praga, chestiunea decolonizării. Sunt oameni care şi-au pierdut viaţa în lupta contra dictaturii şi fascismului. Există nivelul acela de angajament care, cum zicea Sartre, te duce la propria moarte. E foarte periculos. Aceste mişcări erau pentru a apăra viaţa. Nu vrem o dorinţă de moarte, pentru că azi asta este drama. Există aceste pulsiuni ale morţii, pe care le-am văzut la atentatele din Franţa. Sunt oameni care se hotărăsc, în numele unei cauze, să îi ucidă pe alţii şi apoi să se sinucidă. Pentru ei asta este o cauză. Trebuie să vedem limpede asemenea manifestări. Secolul XX a dezvoltat asemenea manifestări, iar secolul XXI trebuie să lupte împotriva lor. Această generaţie de care vorbiţi, care are 16-17 ani trebuie să transmită cunoştinţele secolului trecut şi trebuie să fim conştienţi de anxietatea din secolul prezent.

Avem o generaţie care se teme pentru viitorul planetei, faţă de posibilitatea de a pierde resurse, migraţie. Acestea sunt problemele. Nu se întreabă dacă sunt troţkişti, maoişti, capitalişti. Nu despre asta e vorba. Există filosofii care se bazează pe gândirea secolului XIX. Deci în ce sistem filosofic suntem? Pentru mine asta e întrebarea - ce filosofie politică este azi? E sistemul lui Hegel, e sistemul lui Spinoza, Rousseau? Unde suntem? Suntem într-o zonă extrem de nouă, deoarece nu ştim să o definim prin ştiinţa politică a secolului trecut. Aici e noutatea. Apoi, spuneţi că această generaţie de 16 -17 ani îşi asumă riscuri. Dar tinereţea trebuie mereu să îşi asume riscuri. Tinerii care nu îşi asumă riscuri sunt deja bătrâni. Riscul de a contesta, asta fac tinerii, au libertatea de exprimare, de gândire şi libertatea de a greşi. Deoarece trebuie să aibă experienţă, pe lângă angajament, gândire. E groaznic să zici că tinerii trebuie să gândească corect din prima. Trebuie să treacă prin experienţă. Trebuie să tragă semnale de alarmă şi să fie receptivă. Toate societăţile care nu îşi pot asculta tinerii sunt societăţi bătrâne. Şi poate ne confruntăm cu societăţi bătrâne, uitându-ne la cum reacţionează Trump, Polonia, Ungaria, unde mişcările naţionaliste devin mai vocale, se formează alianţe pentru care binele planetei nu contează. Vorbim de o regresie absolută, deci e normal să avem tineri furioşi, e normal. Acum, furia trebuie să se transforme în acţiune şi să fie o acţiune pozitivă, constructivă şi care să poată fi transmisă mai departe pentru a face parte dintr-un sistem de valori de apărat, în care respectul faţă de celălalt să existe.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Aţi creat o companie teatrală la 17 ani...

Emmanuel Demarcy-Mota: Atunci am montat şi jucat în "Caligula" după Albert Camus. Ştiu ce înseamnă să fii angajat pentru o cauză.

AGERPRES: V-aţi dedicat artei. Poate arta, într-un fel, să combată cu adevărat ura? Vorbim mult despre ură în prezent.

Emmanuel Demarcy-Mota: Da, vorbiţi despre trei lucruri care mi se par fundamentale. Unul este angajamentul de foarte tânăr, în artă, dar şi despre legătura dintre artă şi societate, să ne ajute să gândim. Nu am spus că arta va schimba lumea. N-am spus asta niciodată, în niciun interviu, nu am spus că teatrul va schimba lumea. Dar teatrul ne poate ajuta să gândim lumea, să înţelegem paradoxuri, să înţelegem că paradoxul este o realitate, nu ceva ce trebuie să refuzăm. Paradoxul este ceva esenţial, pentru că ne ajută să luptăm împotriva certitudinilor şi să punem semne de întrebare şi asupra noastră şi asupra societăţii în care trăim. Nu înseamnă să punem mereu totul sub semnul întrebării, ci să avansăm, în mod structurat, într-un demers colectiv - asta e teatrul - cu respect faţă de individ şi să realizăm că libertatea individuală este esenţială, chiar în cadrul unui demers colectiv. Da, este un paradox. Am văzut în acest secol cum au fost puse faţă în faţă individualismul şi colectivismul. Dar putem avea ceva mai complex - în care colectivul este necesar pentru a dezvolta forţa individuală a fiecăruia. Nu este un sistem de dominaţie. Ce spun pare teoretic, dar în teatru aceste lucruri sunt aplicate în cotidian. Este loc pentru toată lumea. Azi încă este loc pentru toată lumea. Are de-a face cu viitorul, cu locul omului pe planetă. Azi trebuie să se înceteze cu discursurile care susţin că nu este loc pentru noi toţi. Este loc pentru toată lumea. Este suficient să ne hotărâm cum împărţim puterea, cum ne împărţim salariul. Da! De exemplu, eu am scăzut salariul directorului Theatre de la Ville cu 30 %.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Adică salariul dumneavoastră.

Emmanuel Demarcy-Mota: Da, mi-am scăzut salariul cu 30 %. Am fost de părere că era prea mare faţă de salariul minim şi eram prea tânăr pentru salariul acela. Dacă vrei bani mulţi, mergi să lucrezi în privat. Nu am nimic împotrivă ca cineva să îşi dorească să câştige bine. Nu am nimic împotrivă. Este un exemplu de practică. Trebuie să ai bune practici în raport cu tine. Deci, azi, conceptul de care vorbeşte Camus, acela al fricii, aţi folosit un cuvânt foarte important....

AGERPRES: Ura.

Emmanuel Demarcy-Mota: Ura. Camus a scris "fără frică şi fără ură". Din frică se naşte ura. Camus a studiat, ca mulţi alţii, mecanismele fricii. Există studii de neuroştiinţă. Naziştii au făcut studii pe cobai, pentru a vedea cum îi fac mai agresivi dacă le induc frica, să îi facă să se mănânce între ei. Deci şi oamenii de ştiinţă au avut partea lor de implicare în atrocităţi. Poţi fi un mare intelectual, un mare artist şi să creşti ură. Arta nu vindecă tot, dar trebuie să faci eforturi pentru a decela, prin artă, partea bună de partea rea. Şi în artă sunt paradoxuri. Cunoaştem artişti înspăimântători.

AGERPRES: Şi totuşi, artiştii şi tinerii înţeleg mai bine decât restul ura şi teama?

Emmanuel Demarcy-Mota: Da, pentru că acesta e materialul lor de lucru. Artistul lucrează mereu cu frica. Esenţialul pentru un artist este să înţeleagă frica de moarte. Nimeni nu vrea să spună, dar toate fiinţele trăiesc cu frica morţii. Când sunteţi în clipa morţii, refuzaţi să muriţi. Toţi cei de 40-50 de ani spun: "Vreau să hotărăsc eu, nu vreau să trăiesc ca o legumă". Nu e adevărat! 98 % din oameni, potrivit medicilor, vor mereu să trăiască mai mult, când vine sfârşitul. Nu zic: "A fost frumos, eu aici mă opresc". Dar, poate, ar trebui să ne întrebăm dacă putem învăţa să murim mai împăcaţi, să ne eliberăm de nişte angoase, pentru a ne croi un drum în lume. Pentru că toţi dictatorii au vrut să ia viaţa altora, dar respingeau propria moarte.

AGERPRES: Există ceva ce aţi învăţat exclusiv de la tinerii cu care aţi lucrat?

Emmanuel Demarcy-Mota: Da, dar sper să învăţ continuu, să fiu curios. Învăţ de la oameni de 80 de ani şi de la oameni de 16 ani, de 8 ani, dacă sunt curios. Este o calitate a tuturor fiinţelor, de la naştere, dar e vorba să ai destulă curiozitate pentru a-ţi face timp să asculţi. Astăzi, problema este timpul de ascultare. Mai ajungem noi să ascultăm cu adevărat într-o lume în atâta bruiaj? Este o societate dominată de bruiaj - reţelele sociale, informaţiile care vin de peste tot. Înainte nu exista decât un discurs oficial. Acum sunt miliarde de discursuri, transmise de persoane care manipulează discursul. Da, există libertatea de exprimare, dar trebuie practicată cu responsabilitate. Eu ador libertatea de exprimare, dar trebuie să fim responsabili de cuvintele noastre. Fiecare trebuie să îşi asume propriile cuvinte. Asta înseamnă să fii responsabili: să îţi asumi acţiunile, cuvintele, gândurile. Mereu! Dar asta este şi o chestiune de educaţie, care trebuie transmisă mai departe. Trebuie să consolidăm importanţa educaţiei, să fie prioritate absolută, accesul la cultură să fie cât mai vast, să fie pus în raport cu ştiinţa, astfel încât omul să fie în armonie cu restul speciilor - fie ele animale, vegetale. Astea sunt problemele secolului prezent.

Ce am învăţat de la tineri? Am învăţat că sunt preocupaţi. Au 16 ani şi au în faţă perspectiva unei a şasea extincţii, în 50 de ani. Dacă aş fi în locul lor, aş fi supărat. Înţeleg furia lor. Practic se întreabă: "Dar eu cu ce am greşit? De ce plătesc eu pentru asta?". Da, trebuie să lucrăm de două ori mai asiduu, pentru că este o urgenţă. Azi nu putem spune că nu e cazul să lucrăm în condiţii de urgenţă. Trebuie să lucrăm în condiţii de urgenţă, să lucrăm cu gândul la generaţiile viitoare, să fim demni de ce lăsăm în urmă. Altfel, va fi o catastrofă. Va fi o catastrofă, pentru că nu va mai exista încredere. Carta 18-XXI, pentru mine este o urgenţă. Este mai urgent decât un spectacol. Pentru mine, este o urgenţă să fiu azi în România, graţie invitaţiei Institutului Francez. Eu cred în acest lucru, că nu vreau să mă plasez în rolul de victimă într-un sistem care să mă domine. Încerc să îmi găsesc libertatea de a analiza critic şi să o împărtăşesc cu alţii. Este un efort şi este un efort urgent. Carta este această analiză critică. Acum, trebuie să găsim elemente prin care să o transmitem mai departe.

Carta 18-XXI va fi de interes pentru mulţi tineri români, e evident. Este o ştafetă română, nu poţi face totul singur. De fapt, este mai mult decât o ştafetă. Este o apropriere. Practic, este o reinventare. Practic, se schimbă un sistem, din voinţa unor oameni care vor să creeze altul. Suntem mulţi - fizicieni, astrofizicieni, neurologi. Am vorbit de Cartă. Am vorbit la telefon cu un neurochirurg despre cum ar putea fi implementată ideea de medici-poeţi, despre cum poate fi aplicată poezia în spital. Există tineri de 20 de ani care studiază medicina, dar care nu au timp să înţeleagă că poezia ajută la limpezirea gândurilor legate de moarte. Când eşti medic, faci doar o activitate. E nevoie de o legătură medic-artist-om de ştiinţă. Să facem legături, conexiuni să inventăm noi modele. Este urgent. Există o urgenţă culturală în aceeaşi măsură în care există o urgenţă climatică. Dacă ambele urgenţe sunt abordate, este o victorie, acesta este obiectivul. Urgenţa climatică este înţeleasă, dar trebuie să fie înţeleasă şi urgenţa culturală, iar pentru asta trebuie să existe o definiţie a ceea ce este "cultural".

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Theatre de la Ville are proiecte comune cu Teatrul din Sibiu? Aţi colaborat în cadrul Sezonului România-Franţa.

Emmanuel Demarcy-Mota: În acest moment, am un proiect cu Festivalul de Teatru de la Sibiu. Nu am neapărat proiecte, deoarece pe mine mă defineşte continuitatea. Am început cu acea trupă de actori de care aţi spus, cu "Caligula", la 17 ani, acum peste 30 de ani. Adjunctul meu, Christophe Lemaire, şi alţii lucrează cu mine de atunci. Actorii cu care lucrez, cu care am prezentat spectacolul "Starea de asediu", de la Sibiu, sunt alături de mine de 20 de ani. Nu au un contract pe termen nelimitat. Este o relaţie de încredere între noi. Ei nu ştiu ce spectacol voi face anul viitor dar ştiu, în sinea lor, că eu nu o să îi abandonez, nu o să dispar fără să le spun nimic. Dacă nu vom mai colabora, le voi spune, voi verbaliza acest lucru. Deci continuăm să lucrăm, să cercetăm împreună. În prezent, sunt mândru că am reuşit să lucrez cu oameni timp de 30 de ani, în mai multe locuri, în cadrul unei companii timp de zece ani - zece ani la Reims, zece la Paris. Acum mă gândesc ce o să fac în următorii zece ani care urmează, cu cine o să lucrez. Deci relaţia cu Sibiul este una a viitorului, nu una legată de trecut. Evocaţi colaborarea din trecut. O să lucrăm la Carta 18-XXI, am avut un dejun de lucru. Artişti români vor fi prezenţi la Paris, la invitaţia mea, oameni din domeniul artelor - Constantin (Chiriac - n.r.), din domeniul arhitecturii, din domeniul cultural asociativ - Corina Şuteu, Magda Cârneci şi persoane din guvern. Aceste persoane sunt invitate să participe la o aventură comună, după Sezonul Franţa -România. Lucrăm la viitor, construim punţi. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Ady Ivaşcu)