logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Cazinourile din Macao vor fi închise pentru cel puţin două săptămâni

Image

Autorităţile din Macao au anunţat marţi închiderea pentru cel puţin două săptămâni a celebrelor sale cazinouri, pentru a preveni răspândirea coronavirusului, transmit AFP, Reuters şi DPA.

Măsura a fost luată în contextul în care fosta colonie portugheză a confirmat al zecelea caz de coronavirus. Boala provocată de acest virus a cauzat deja moartea a 425 de persoane, majoritatea în provincia Hubei, din centrul Chinei.

Liderul executivului local, Ho Iat Seng, a indicat că într-o primă etapă cazinourile vor fi închise pentru două săptămâni, dar a precizat că această măsură s-ar putea prelungi dacă virusul va continua să se propage. De asemenea, activitatea în serviciile publice şi de transport va fi redusă.

''Este o decizie dificilă, dar pe care am fost nevoiţi să o luăm pentru sănătatea locuitorilor din Macao'', a declarat el, care le-a recomandat localnicilor ca în ''această perioadă critică'' să iasă din case doar pentru a cumpăra hrană.

Ho Iat Seng va avea marţi după-amiază o întâlnire cu reprezentanţii industriei jocurilor de noroc.

Singura dată când Macao şi-a închis cazinourile a fost în 2018, după ce regiunea a fost lovită de un puternic taifun.

Produsul Intern Brut din Macao - singurul teritoriu chinez unde sunt autorizate jocurile de noroc - a urcat de la 6,4 miliarde dolari în 1999 la peste 55 miliarde dolari în prezent. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 39

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie