logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Marea Britanie raportează primele două cazuri de coronavirus

Imagine din galeria Agerpres

Doi pacienţi din Marea Britanie aparţinând aceleiaşi familii, care au fost testaţi pentru coronavirus, rezultatul fiind pozitiv, sunt primele cazuri de îmbolnăvire confirmate în Regatul Unit, a anunţat vineri un responsabil guvernamental pe probleme de sănătate, informează Reuters.

Oficiali britanici din domeniul sănătăţii au avertizat anterior că este extrem de probabil ca în Regatul Unit să fie confirmate cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus, apărut pentru prima dată în provincia Hubei din centrul Chinei şi care a provocat decesul a 213 persoane până în prezent.

"Pacienţii primesc îngrijiri de specialitate în cadrul Serviciul Naţional de Sănătate (NHS), folosim proceduri testate şi verificate de control al infecţiilor pentru a preveni transmiterea ulterioară a virusului", a precizat Chris Whitty, şeful serviciilor medicale din Marea Britanie.

"NHS este extrem de bine pregătit şi obişnuit să gestioneze infecţii şi lucrăm rapid pentru identificarea oricăror contacte avute de pacienţi spre a preveni astfel transmiterea ulterioară", a adăugat acesta.

Whitty a spus că nu va dezvălui localitatea din Anglia în care au fost confirmate cazurile, pentru a proteja confidenţialitatea pacienţilor.

Joi, Marea Britanie a ridicat nivelul de risc potenţial pentru ţară în ceea ce priveşte epidemia de coronavirus de la ''scăzut'' la ''moderat'', după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat epidemia de pneumonie virală din China urgenţă globală de sănătate.

O aeronavă având la bord 83 de britanici şi 27 de cetăţeni străini, veniţi din Wuhan, capitala provinciei Hubei, urmează să aterizeze în Marea Britanie în cursul zilei de vineri, pasagerii urmând să intre în carantină timp de 14 zile la o facilitate a Serviciului Naţional de Sănătate din nord-vestul Angliei. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 37

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie