REPORTAJ/Arad: Sobele au înlocuit caloriferele în blocurile din Lipova, ale căror faţade sunt pline de burlane
Locatarii blocurilor din oraşul medieval Lipova nu mai au parte de condiţii de locuit specifice mediului urban, după ce sistemul public de termoficare a fost desfiinţat, iar oamenii şi-au înlocuit caloriferele cu sobe, astfel că faţadele blocurilor sunt acoperite de burlane, în timp ce curţile, pivniţele, garajele sau balcoanele sunt ticsite cu lemne de foc.

Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES
Circa 2.000 de oameni locuiesc în blocurile din Lipova, adică 20% din populaţie, însă condiţiile de care au parte sunt, mai curând, de mediul rural. În această perioadă, locatarii îşi fac noi provizii de lemne pentru iarnă, pe care le depozitează în spaţiile în care înainte îşi ţineau maşinile sau murăturile, adică în garaje, pivniţe, balcoane sau diverse construcţii improvizate.

Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES
Între blocuri pot fi văzute numeroase grămezi de lemne pregătite pentru a fi tăiate, iar faţadele clădirilor sunt acoperite de burlane care ies din fiecare apartament, stricând imaginea oraşului medieval, cândva o atracţie pentru turişti.
Locatarii celor aproximativ 30 de blocuri cu patru şi cinci etaje nu mai sunt racordaţi la un sistem centralizat de încălzire de aproape 20 de ani, de când centrala oraşului a fost desfiinţată. Astfel, au fost nevoiţi să-şi demonteze caloriferele, pe care le-au dus la fier vechi. În schimb, şi-au montat sobe, iar acum, cât e ziua de lungă, sparg lemne în faţa blocului şi le duc la etaje cu găleţile, în timp ce unii, mai ingenioşi, şi-au montat scripeţi motorizaţi în balcoane, pe care îi folosesc pentru a ridica lemnele în apartamente.

Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES
"Nu mai avem centrală în oraş, au dat-o la fier vechi. Acum ne cumpărăm lemne de la ocol şi le ţinem pe unde putem. Trăim ca la ţară, doar taxele pe care le plătim la primărie sunt de oraş. Eu mi-am umplut pivniţa cu lemne şi le car la etaj cu găleata. Vă daţi seama că e greu, că suntem bătrâni majoritatea. Unii care au avut bani şi-au pus scripeţi cu motor şi trag uşor lemnele în balcon, că altfel e greu să le cari până la etajul cinci", spune Dumitru Creţu, de la blocul A2, de pe strada Aurel Vlaicu. Pe el l-am găsit în curtea blocului, în timp ce despica nişte butuci pentru a-i băga pe foc.


Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES
Locatarii blocurilor sunt conştienţi de imaginea de "ghetou" pe care singuri au creat-o cartierului, însă spun că nu au avut de ales şi a trebuit să îşi facă burlane, din moment de blocurile nu erau prevăzute cu hornuri.
"Unii au folosit coloanele de aerisire, pe care le-au transformat în hornuri, dar majoritatea ne-am spart pereţii şi am făcut burlane. E urât să vezi blocul plin cu hornuri din tablă din care iese fum, parcă trăim în ghetou. Nici ferestrele nu le poţi deschide iarna ca să aeriseşti locuinţa, că te îneci cu fum de la vecini", spune Mirela Bulboacă, o locatară.
Administraţia locală recunoaşte că nu există soluţii pentru următorii ani, pentru că oraşul nu este racordat la reţeaua de gaze naturale.
Primarul din Lipova, Iosif Jichici, a declarat, pentru AGERPRES, că singurul proiect care se află în derulare este pentru construirea unei centrale pe biomasă, dar care va deservi exclusiv instituţiile publice.
"Vechea centrală termică a oraşului a fost închisă pentru că era ineficientă. Energia produsă era prea scumpă, iar oamenii s-au debranşat singuri, pe rând, până când a trebuit să fie închisă centrala. Avem în jur de 500 de apartamente de bloc în oraş, iar locatarii şi-au făcut sobe. Sigur, e foarte urât să vezi blocurile cu zeci de burlane care afumă oraşul, dar ar fi exagerat să aplicăm amenzi când nu putem oferi alternativă. Speranţa noastră este că vom avea şi noi gaz, cândva, iar atunci vom putea gândi o strategie. S-ar putea amenaja centrale pe gaz la fiecare bloc sau în cartier, dar nu putem şti când vom fi racordaţi, pentru că cerem asta de ani de zile. Acum avem în derulare un proiect estimat la două milioane de euro, pentru construirea unei centrale pe biomasă, care va încălzi şcolile, spitalul, primăria şi celelalte instituţii", a precizat edilul.
Din cauza burlanelor de pe faţade, proprietarii nu îşi pot face nici planuri pentru a reabilita termic blocurile.
"Nu putem pune amporă pe exterior pentru că avem burlane, ar însemna să renunţăm la ele, ca să nu luăm foc. Noi am vrut să reabilităm termic blocul, pentru a schimba şi aspectul faţadei, dar până nu avem gaz, să ne punem centrale, nu putem face asta", spune Flavius Martin, un locatar.
Una dintre grijile cele mai mari ale celor care trăiesc în apartamentele din Lipova este legată de procurarea lemnelor de foc şi de preţul tot mai mare al acestora.

Foto: (c) Marian Buga / AGERPRES
"În ultimii zece ani a fost foarte greu să facem rost de lemne şi sunt tot mai scumpe. Eu plătesc pentru apartamentul meu cu două camere, de nici 70 de metri pătraţi, în jur de 2.500 de lei pe iarnă. Mai ieftin era pe gaz, iar cu lemne, acum zece ani mă costa la jumătate. Când nu găsim lemne, mai cumpărăm din magazin brichete din rumeguş, dar sunt şi mai scumpe, 13 lei un pachet de 10 kilograme, iar în fiecare zi avem nevoie de două pachete", afirmă Flavius Martin.
Oraşul medieval aflat la 30 de kilometri de municipiul Arad, care are un centru cu multe imobile vechi, nu mai atrage turişti la fel ca înainte de 1989, când staţiunea Băile Lipova era principalul punct de atracţie, fiind considerată "perla" Văii Mureşului. Zona de agrement, aflată la marginea oraşului, mai are acum un ştrand cu ape termale şi un camping.
Cei mai mulţi turişti merg la Mănăstirea Franciscană "Maria Radna", principalul loc de pelerinaj catolic din vestul ţării, vizitată de aproape 100.000 de persoane în fiecare an. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Oana Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB
Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda
Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou
Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc
Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat
Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon
Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie
Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că
Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci
Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la
Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei
Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com
Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore
Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic
Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă
ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat
Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu












