Criticul de teatru Marina Constantinescu, director şi selecţioner unic al Festivalului Naţional de Teatru (FNT), explică, într-un interviu acordat AGERPRES, modul în care a selectat spectacolele din cadrul ediţiei din acest an, despre care spune că este una dedicată celor 30 de ani care au trecut de la Revoluţia din 1989.

"Ediţia a XXIX-a este dedicată acestor 30 de ani care au trecut de la Decembrie '89, în care nu s-a mers profund şi determinat către lumina libertăţii, către profunzimea şi metafizica şi fizica democraţiei. Sunt ani în care şi teatrul românesc a suferit schimbări, multe reaşezări, ca după un cutremur, multe descoperiri umane destul de dezamăgitoare, altele, dimpotrivă, ca forţă de rezistenţă pentru tot ce a fost greu şi urât înainte", afirmă Marina Constantinescu.


AGERPRES: Ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru se va desfăşura sub motto-ul "Teatrul, clipa magică a Istoriei". Care a fost ideea din spatele alegerii acestui motto?

Marina Constantinescu: Este motto-ul festivalului şi, de câţiva ani, îmi place să aleg un motto care nu vorbeşte aşa dezvăluitor despre conţinut, dar anul acesta motto-ul vorbeşte exact despre ce ne-am propus să facem cu această ediţie. Aproape fiecare ediţie am dedicat-o câte unui mare creator, câte unei personalităţi model, lecţie a teatrului românesc. Ediţia a XXIX-a este dedicată acestor 30 de ani care au trecut de la Decembrie '89, în care nu s-a mers profund şi determinat către lumina libertăţii, către profunzimea şi metafizica şi fizica democraţiei. Sunt ani în care şi teatrul românesc a suferit schimbări, multe reaşezări, ca după un cutremur, multe descoperiri umane destul de dezamăgitoare, altele, dimpotrivă, ca forţă de rezistenţă pentru tot ce a fost greu şi urât înainte. Este un exerciţiu pe care noi îl propunem şi spectatorilor maturi, cu istorie în spate, în sensul că au trăit şi înainte de '89, au văzut teatru şi înainte de '89, ştiu ce înseamnă cenzura (...) şi ştiu ce înseamnă, astăzi, să asişti la neîngrădirea sub nicio formă a libertăţii creatorului.

AGERPRES: Aceste lucruri se vor vedea şi în dezbaterile, conferinţele şi spectacole care vor fi prezente în festival...

Marina Constantinescu: Spectacolele nu le aleg în funcţie de motto. De regulă, motto-ul apare atunci când imaginea mea asupra selecţiei este destul de clară. Aici, conţinutul selecţiei mă direcţionează către ideea motto-ului. Mi-a fost destul de limpede că asta vreau cu această ediţie, să vorbesc despre cei 30 de ani, să vorbesc despre cei care au rezistat înainte, cei care au rezistat pe 21 decembrie, pe 16-17 decembrie la Timişoara, în noiembrie la Braşov, despre oamenii cu care am avut şansa să cresc la Radio Europa Liberă, toate întâlnirile mele, pentru că totuşi libertatea este probabil axul fiinţei, este cel mai important lucru.

AGERPRES: Cum aţi făcut selecţia spectacolelor pentru ediţia din acest an a festivalului?

Marina Constantinescu: Niciodată nu-mi propun anumite spectacole. Nu e o împărţire geografică într-o aritmetică foarte clară. Nu! Eu văd ca să invit la Bucureşti lucrurile semnificative sau normale dintr-o stagiune, pentru că mă ocup pe o stagiune, 2018-2019 a fost anul acesta. Deci, ce s-a construit normal, corect, pentru că numai de aici se pot naşte spectacolele mari, istorice, memorabile. Acestea nu se nasc în fiecare an. Oferta înseamnă o imagine a ceea ce se întâmplă acum. Sigur că te opreşti la un moment dat, pentru că nu o să aduci lucruri care ne arată îndepărtare, dar în fiecare spectacol am încercat să se vadă nuanţele, căutările unui regizor, întâlnirile cu trupele, dacă au mai apărut scenografi, cum mai lucrează ei, cum există o trupă în raport cu un regizor, sunt foarte multe lucruri de studiat.

AGERPRES: Ediţia din acest an are şi o nouă identitate vizuală, inspirată dintr-un spectacol pe care îl vom vedea în Festivalul Naţional de Teatru. Ce ne puteţi spune despre acest spectacol - "MAY B" - şi despre expoziţia care îl însoţeşte?

Marina Constantinescu: Opţiunea mea a fost destul de clară, pentru că este un spectacol istoric, în sensul că a parcurs zeci de ani păstrându-şi şi misterul, dar şi interesul oamenilor. Este un spectacol de teatru-dans dedicat clar lui Beckett şi lumii lui. Este o călătorie a unei comunităţi care încearcă să găsească drumul, este unul dintre cele mai emoţionante şi discrete aparent mesaje despre artă, despre cum te pregăteşti să ajungi pe scenă, urmele pe care le laşi pe scenă, dispariţia ta şi tot ce rămâne în mine. Este filosofic, este foarte simplu aparent, dar formula asta este de nişte ani.

Eu am văzut spectacolul la Théâtre de la Ville, la Paris, atunci când împlineau 50 de ani, când se sărbătoreau. Foarte interesant a fost programul, cu ce artişti s-au sărbătorit ei. Tot foaierul, culoarele, drumul către bar, toate erau drumuri, de fapt, către acest spectacol, fotografii foarte mari, erai captiv de la început în altceva. Faptul că noi aducem această expoziţie la Bucureşti mi se pare extraordinar pentru că reîntregim complexitatea lucrurilor din jurul unui artist, a unei opere. Există şi o proiecţie de film pe perioada repetiţiilor. Întotdeauna am încercat să creăm în jurul cuiva, să creăm o percepţie şi o receptare din mai multe puncte de vedere, iar imaginea acestui artist, Carl Joker, care se pregăteşte de scenă, de călătoria într-o lume ficţională, de personaj, mi se pare că acesta este mesajul teatrului, artei şi al ficţiunii.

AGERPRES: În festival vom putea vedea nu doar spectacole, ci şi o suită de alte evenimente conexe, dedicate unor mari artişti, mari scenografi, oameni de teatru pe diverse paliere.

Marina Constantinescu: Un festival nu are evenimente conexe. Un festival, cum este la Edinburgh sau la Avignon, este o imagine cu tot ce se întâmplă, nu e nimic mai important, nu e ceva mai important decât altceva. Sigur că pentru un festival carnea lui principală este dată de spectacole, dar fiecare imagine din acest puzzle este la fel de importantă. Dacă ai o absenţă, portretul nu este complet şi mesajul este ciuntit, ciobit.

Când eu am început acest ciclu de expoziţii de autor, dedicate marilor scenografi, am început cu Vittorio Holtier. El a fost coleg de facultate cu Câlţia, cu Ilfoveanu, deci o altă esenţă. Întotdeauna am spus: dacă o să mai am timp, va trebui să închid ciclul ăsta cu Paul Bortnovschi, pentru că el a fost spiritul avangardei din scenografia românească. El şi cu Liviu Ciulei au văzut spaţiul tridimensional, cum spune Brook, au construit săli, au schimbat săli şi au schimbat vizualul şi ideea de spaţiu pe scenă.

Eu datorez enorm celor care ne-au făcut să fim altfel. Paul Bortnovschi. prin anvergura lui de arhitect, de scenograf, de profesor, de gânditor smerit, blând, modest, aparent aiurit şi pierdut undeva în sfere înalte, în atelierul lui, în detaliile unei linii pe care o trăgea, în delicateţea şi bunele maniere ale unui om cu o mare perspectivă asupra lumii. La această expoziţie visez de mult. Am avut noroc să se întâmple anul acesta. Nu vreau să spun mai mult pentru că toată lumea, şi arhitecţii, sunt aşteptaţi să o viziteze. Se vor întâlni acolo cu spiritul lui. Şi Doina Levintza da, pentru că am avut multe intersecţii cu personalitatea ei şi ea, pentru mine, ca scenograf vorbesc, rămâne absolut inepuizabilă, nu ştiu de unde îşi toarnă ceva ce pare că se duce irecuperabil din fiinţa ei. Şi ea se autoalimentează ca să fie atât de vie, şi de puternică, şi de inventivă. Neapărat expoziţia lui Dragoş Galgoţiu, care este atât de inteligent, spiritual şi în lumea lui. Şi acolo vezi semnele lumii lui. Peppino cu păpuşile lui... Asta înseamnă o breaslă şi, până la urmă, un festival, un loc în care să călătorim, un loc în care să ne provocăm să călătorim, dar şi să descoperim întotdeauna mai mult decât se vede pe scenă. Pe Purcărete l-am asimilat, după 30 de ani de când ne ştim, mai mulţi de când îl urmăresc. Pentru mine, el este spiritul liber al acestor 30 de ani şi mai mult, în care nu a făcut nimic să fie pe placul cuiva, să fie sociabil, să discute cu cine nu-i face plăcere, să gâdile personalitatea cuiva. Şi de aceea, Silviu Purcărete nu este receptat şi cunoscut aici, la noi, ca cine este.

***
Festivalul Naţional de Teatru începe vineri, odată cu vernisajul expoziţiei "Doina Levintza - experiment teatral", în foaierul central al Teatrului Naţional "I.L. Caragiale", şi se va încheia pe 27 octombrie.

În cele zece zile de festival, vor putea fi văzute 41 de producţii naţionale, realizate în stagiunea 2018-2019, cărora li se vor adăuga patru spectacole străine, de teatru şi dans de înaltă clasă, ce vor fi jucate pe scenele celor mai importante teatre partenere din Bucureşti.

De asemenea, în HUB-ul FNT, la ARCUB Gabroveni, vor avea loc şi o serie conferinţe, dezbateri, expoziţii, proiecţii de film, evenimente speciale, workshop-uri. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Ada Vîlceanu)