Poet, prozator şi pictor, Taras Şevcenko s-a născut la 9 martie 1814, într-o familie de iobagi, în localitatea Morinţî din Ucraina, atunci parte a Imperiului Ţarist, potrivit http://shevchenko.ukrlib.com.ua/. Opera sa literară inspirată din filonul etno-folcloric ucrainean, din miturile locale, este considerată fondatoarea limbii şi literaturii ucrainene moderne.

După pierderea tatălui şi, mai târziu, a mamei, Taras Şevecenko a fost trimis, de către mama vitregă, să înveţe să citească şi să scrie cu diaconul din sat. În acelaşi timp a început să deseneze, fiind înzestrat cu mult talent. În 1829, moşierul Engelhardt l-a luat pe Taras Şevcenko în serviciul său, acesta plecând la Vilnius. Acolo a studiat pictura de la un meşter cu experienţă. Răscoala poloneză pentru eliberarea naţională a început în noiembrie 1830, Şevcenko fiind martorul acelor evenimente revoluţionare. În 1831, Şevcenko a plecat la St. Petersburg, urmându-l pe stăpânul său. Impresionat de talentul artistic, acesta l-a trimis ca ucenic la maestrul Shiriaev, cu care a studiat timp de patru ani. Ei au făcut parte din echipa care a pictat Teatrul Bolshoi, potrivit www.infoukes.com.

Taras Şevcenko a fost eliberat din iobăgie, în primăvara anului 1838, cu ajutorul prietenilor şi maeştrilor care i-au recunoscut talentul artistic, între aceştia aflându-se Ivan Soshenko, Karl Briullov, Vasili Jukovski, Alexey Venetsianov, Apollon Mokritsky. În acelaşi timp a fost acceptat ca student străin la Academia de Arte din Sankt Petersburg, lucrând în atelierul pictorului rus Karl Briullov. Şi-a completat cunoştinţele cu istoria şi cultura Greciei şi a Romei, i-a citit pe Puşkin, Lermontov, Gogol, dar şi pe Kotliarevsky, Kvitka-Osnovyanenko, scriitori ucraineni, a studiat literatura occidentală şi a învăţat limba franceză.

Acumulând din ce în ce mai multe cunoştinţe, Şevcenko a făcut progrese semnificative şi în pictură. A devenit un fin portretist şi un maestru al picturilor în acuarelă. A fost premiat de către Academie pentru talentul său cu medalia de argint: în 1840 pentru ''Băiat sărman hrănind un câine'' şi în 1841 - ''Ţigancă ghicitoare''. Spre deosebire de alţi studenţi ai Academiei, lucrările sale aveau în centrul lor oameni sărmani, abrutizaţi de condiţiile Rusiei ţariste. Alte lucrări: ''Autoportret'' (1841), ''Kateryna'' (1842).

Prima sa colecţie de poezii, intitulată ''Cobzarul'' (1840), ce conţinea opt poeme romantice, a fost publicată la St. Petersburg. Volumul a marcat o etapă nouă în dezvoltarea literaturii ucrainene, poetul arătând că limba ucraineană, folosită până atunci la transcrierea unor poezii şi cântece populare, poate deveni o limbă literară de mare profunzime. A urmat, în 1841, poemul epic ''Haidamaky'', în 1842 tragedia ''Nykyta Hayday'' şi în 1843, drama ''Nazar Stodolya''.

În 1843, Taras Şevcenko a mers în Ucraina, pentru prima dată după eliberarea din iobăgie, şi a vizitat sate, oraşe, realizând o serie de schiţe. A fost martorul condiţiilor politice, economice şi sociale dificile în care se afla poporul său, acest fapt având un impact deosebit asupra operei sale literare şi artistice. S-a întors în 1845, după ce şi-a încheiat studiile. În decembrie 1845 a scris poemul ''Testament'' (''Zapovit'') în care încuraja poporul ucrainean să ia armele şi destinul ţării în mâini.

Taras Şevcenko a început în 1846 să participe la reuniunile societăţii ''Sf. Chiril şi Metodiu'', din care făceau parte studenţi şi profesori ai universităţilor din Kiev şi Harkov şi unde se citeau poezii revoluţionare. La 5 aprilie 1847, Şevcenko a fost arestat pentru scrierea poemelor "Visul", "Caucazul" şi "Epistola", în care a evocat opresiunea Ucrainei de către Imperiul Ţarist şi a vorbit despre revoluţie. A fost închis la Sankt Petersburg şi apoi, trimis în exil, în regiunea Orenburg, în apropiere de Munţii Ural. Deşi i-a fost interzis să scrie sau să picteze, Şevcenko a scris poezii lirice şi a realizat numeroase schiţe, potrivit www.ukrcdn.com.

În cele din urmă, în 1857, a fost eliberat din exil şi trimis în oraşul rusesc Nizni Novgorod. S-a aflat mereu sub supravegherea poliţiei. Ultima călătorie a lui Şevcenko în Ucraina a fost în vara anului 1859. La 15 iulie, Taras a fost arestat din nou, fiind trimis la Sankt Petersburg.

În ianuarie 1860, a fost publicată o nouă ediţie a volumului "Cobzarul". La 2 septembrie 1860, Consiliul Academiei Imperiale de Arte a recunoscut măiestria lui Şevcenko, acordându-i titlul de ''academician în gravură'', potrivit www.infoukes.com.

Şevcenko şi-a petrecut ultimii ani din viaţă scriind poezii, pictând şi realizând gravuri, dar şi publicând noi ediţii ale cărţilor deja apărute. Din creaţia sa literară, mai amintim volumele de versuri: ''Vis'' (1844), ''Ereticii'' (1845), ''Neofiţii'' (1857), ''Maria'' (1859); volumul de povestiri ''Viaţă de artist'' (1849) şi ''Jurnalul'' său tipărit postum, abia în 1931, la Moscova, notează http://main.radioromaniacultural.ro.

Însă anii dificili petrecuţi în exil şi-au spus cuvântul. Poetul şi pictorul Taras Şevcenko a murit la 10 martie 1861. A fost înmormântat în cimitirul Smolensk din Sankt Petersburg, însă, potrivit dorinţei sale exprimată în poezia ''Testament'', rămăşiţele sale au fost mutate în Ucraina, fiind înhumate pe dealul Chernecha, astăzi dealul Taras, lângă fluviul Nipru din oraşul Kaniv.

UNESCO a declarat anul 2014 Anul Taras Şevcenko, aniversându-se 200 de ani de la naşterea acestuia. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)