A apărut prima fotografie cu Joaquin Phoenix în rolul lui ''Joker'' din filmul cu acelaşi nume
Regizorul Todd Phillips a postat duminică pe Instagram prima fotografie cu Joaquin Phoenix în rolul principal din filmul de sine stătător "Joker", relatează agenţia de ştiri UPI. Phillips a postat o imagine cu Phoeni
Justiţia belgiană refuză extrădarea rapperului spaniol Valtonyc
Justiţia belgiană a respins luni cererea formulată de autorităţile din Spania, care au solicitat extrădarea rapperului Valtonyc, condamnat în ţara lui natală la trei ani şi jumătate de închisoare pentru "apologia terorismului" în cântecele sale şi aflat în prezent în exil în Belgia, au anunţat avocaţii artistului, citaţi de
Şapte decese provocate de o posibilă supradoză de droguri la un festival de muzică din Hanoi
Şapte persoane şi-au pierdut viaţa şi mai multe au fost transportate la spital în urma unui val de posibile supradoze de droguri la un festival muzical din Hanoi, a informat luni presa locală, potrivit dpa. Ambulanţele au început să transporte pacienţi de la Vietnam Electronic Weekend începând cu ora locală 10:30 p.m. (16:30 GMT) dumini
Un stat australian oferă recompensă pentru informaţii privind căpşunele cu ace de cusut vândute la supermarket
Un stat australian oferă o recompensă celor care pot oferi informaţii în ancheta referitoare la vânzarea în supermarketuri a căpşunelor în interiorul cărora au fost descoperite ace de cusut, ''o infracţiune foarte periculoasă'', potrivit ministrului federal al Sănătăţii, informează AFP. Inci
Dalai Lama ''avea cunoştinţă'' despre agresiunile sexuale comise de unii maeştri budişti
Dalai Lama a afirmat sâmbătă la televiziunea publică olandeză că ştia din anii '1990 despre abuzurile sexuale care ar fi fost comise de unii maeştri budişti, informează AFP. Aflat într-o vizită de patru zile în Olanda, liderul spiritual s-a întâlnit vineri cu victimele prezumatelor agresiuni sexua
Două decese provocate de o posibilă supradoză de droguri la un festival de muzică din Sydney
Două persoane şi-au pierdut viaţa, circa alte 12 au fost spitalizate şi sute au avut nevoie de asistenţă medicală după o suspiciune de supradoză de droguri la un festival de muzică desfăşurat în Sydney, potrivit poliţiei, informează Reuters. Un bărbat în vârstă de 23 de ani şi o femeie de 21 de ani au decedat s&a
Biserica catolică olandeză, vizată şi ea de acuzaţii de agresiuni sexuale comise de preoţi (presă)
Mai mult de jumătate dintre episcopii şi cardinalii olandezi activi între 1945 şi 2010 au avut cunoştinţă de agresiuni sexuale comise în cadrul Bisericii Catolice olandeze, a dezvăluit sâmbătă cotidianul olandez NRC. "În Olanda, atât cardinalii, cât şi episcopii au acoperit agresiuni sexual
Un supermarket a fost sancţionat în Cuba pentru că a vândut 15.000 de mere unui singur client
Mai mulţi angajaţi ai unui supermarket cubanez au fost concediaţi pentru că au vândut 15.000 de mere unui singur client, într-o ţară afectată în mod frecvent de penuria de alimente, relatează sâmbătă France Presse. Vânzarea a fost dezvăluită săptămâna trecută de blogul unui jurnalist cubanez, ca
Prinţul Harry îşi aniversează sâmbătă ziua de naştere
Prinţul Harry al Marii Britanii împlineşte sâmbătă 34 de ani, dar el şi soţia lui, Meghan, ducesa de Sussex, se aşteaptă să sărbătorească această zi în privat, nefiind programat să participe la niciun eveniment public, informează dpa. "Vă mulţumim tuturor pentru mesajele minunate cu ocazia zilei de naştere a
Ariana Grande regretă că nu a putut îndepărta durerea fostului ei iubit Mac Miller
Cântăreaţa americană Ariana Grande a vorbit public vineri pentru prima dată despre moartea fostului ei iubit, rapperul Mac Miller, într-un mesaj postat pe social media, relatează Reuters sâmbătă. Miller, de 26 de ani, a fost găsit fără conştienţă în locuinţa sa din Studio City, California, unde a fost decla
Academy of World Records a publicat pe site-ul său noi recorduri româneşti
Academia Recordurilor Mondiale (Academy of World Records), cea mai mare organizaţie care certifică recorduri mondiale, a publicat în această săptămână pe site-ul oficial, mai multe recorduri româneşti din domeniul medical. Este vorba de ''Cea Mai Mar
Autorităţile britanice interzic peste 400 de numere de înmatriculare, apreciate ca jignitoare sau jenante
Peste 400 de numere de înmatriculare au fost interzise în ultimele zile în Marea Britanie de autoritatea de specialitate pentru că au fost apreciate drept jignitoare sau jenante, relatează vineri Press Association. Agenţia britanică responsabilă de acordarea permiselor de conducere şi a numerelor de înmatriculare, DVLA, are dreptul de a
Nouă premieră în Arabia Saudită: O companie aeriană recrutează copiloţi din rândul femeilor din regat
Compania aeriană saudită Flynas a lansat o campanie de recrutare de femei saudite pentru posturi de copilot şi însoţitoare de zbor, o premieră în regatul ultraconservator, informează AFP. Anunţul survine după ce în iunie autorităţile din regat au ridicat interdicţia impusă femeilor de a conduce maşini. La mai puţin de 24 de ore
Aaron Paul se alătură distribuţiei serialului 'Westworld' în ce de-al treilea sezon
Actorul american Aaron Paul, cunoscut din 'Breaking Bad', se va alătura distribuţiei serialului 'Westworld' din al treilea sezon, potrivit blogului de specialitate Deadline citat de EFE. Nu s-au aflat încă detalii ale personajului pe care îl va interpreta Aaron Paul, însă Deadline asigură că actorul va fi unul dintre protagoni
Au fost decernate premiile Ig Nobel 2018, cu o româncă printre laureaţi
Cea de-a 28-a gală Ig Nobel Prize, care recompensează cele mai trăznite cercetări ştiinţifice, a fost organizată joi într-un amfiteatru al Universităţii Harvard. Printre laureaţii de anul acesta se află şi românca Gabriela-Alina Sauciuc, cercetătoare la o renumită universitate din Suedia, care a câştigat la categoria antropologie, relatează dpa.



