Ţările de Jos/ Un însoţitor de zbor aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, oprit de poliţie înainte de decolare
Poliţia de pe Aeroportul Amsterdam Schiphol a împiedicat un însoţitor de zbor aflat sub influenţa băuturilor alcoolice să urce la bordul unui avion, luni dimineaţă, au anunţat autorităţile, transmite agenţia DPA. În timpul unei verificări a alcoolemiei personalului de bord, însoţitorul de z
Reşedinţa oficială a prim-ministrului britanic, reamenajată pentru noul său ocupant
Un pian şi o canapea s-au numărat printre obiectele scoase din reşedinţa oficială din Londra a prim-ministrului britanic în urma victoriei liderului laburist Keir Starmer în alegerile generale din Regatul Unit de joi, informează PA Media/dpa. Fostul prim-ministru Rishi Sunak şi fostul ministru de finanţe Jeremy Hunt şi familiile lo
Două pistoale cu care Napoleon a vrut să se sinucidă, vândute la licitaţie pentru 1,69 milioane de euro
Un set de două pistoale care i-au aparţinut lui Napoleon Bonaparte şi cu care acesta s-a gândit să se sinucidă după ce şi-a pierdut imperiul în 1814, au fost scoase la licitaţie duminică în Franţa, în ciuda refuzului guvernului de a le acorda un certificat de export. Cele două pistoale bogat decorate, clasificate drept "com
Alec Baldwin va fi judecat pentru accidentul mortal produs pe platoul filmului ''Rust''
În pofida încercărilor avocaţilor săi de a-i anula procesul, actorul Alec Baldwin va fi judecat începând de marţi sub acuzaţia de omor prin imprudenţă, după focul de armă care a dus la moartea regizoarei de imagine a filmului western "Rust", transmite duminică AFP. Procesul urmeaz
Mirta Diaz-Balart, prima soţie a lui Fidel Castro, a murit la 95 de ani
Prima soţie a lui Fidel Castro, Mirta Diaz-Balart, a murit la vârsta de 95 de ani, a anunţat sâmbătă nepotul ei, Fidel Antonio Castro Smirnov, pe contul său de pe reţeaua socială X, informează AFP. "Înconjurată cu multă dragoste, scumpa mea bunică Mirta Diaz-Balart Gutierrez s-a stins. O mare femeie ne-a părăsit", a declarat
VIDEO Dalai Lama asigură că se recuperează bine la New York după operaţia la genunchi
Dalai Lama a dat asigurări sâmbătă că se recuperează bine după operaţia la genunchi la New York, într-un mesaj video postat cu ocazia celei de-a 89-a aniversări, informează AFP. Liderul spiritual tibetan, cunoscut în lumea întreagă pentru campania sa neîncetată în favoarea unei autonomii mai mari a Tibetului său nata
Regele danez îşi declară dragostea pentru Groenlanda în timpul unei vacanţe alături de familia sa
Regele Frederik al X-lea al Danemarcei a declarat că Groenlanda este profund ancorată în inima sa, în timpul unei vizite întreprinse în acest teritoriu insular, informează DPA. "Poţi să îţi pierzi inima către un popor şi o ţară?", s-a întrebat monarhul danez în timpul unei vizite în Groenlanda, la un di
Jaf ca în filme pe un drum aglomerat din apropierea oraşului italian Brindisi
O bandă înarmată a oprit şi jefuit un microbuz de transport valori în sudul Italiei, reuşind să fure 3 milioane de euro, conform autorităţilor italiene, transmite DPA. Jaful s-a derulat extrem de rapid pe un drum aglomerat din apropierea oraşului Brindisi, în cursul orelor de vârf pentru trafic, în dimineaţa de joi.
Americanii şi-au luat o pauză binevenită pentru a celebra Ziua Independenţei
Milioane de americani şi-au luat joi o pauză binevenită pe 4 iulie, reunindu-se la parade, focuri de artificii şi grătare pentru a beneficia de o scurtă pauză de la ritmul zilnic al ştirilor neliniştitoare din ţară şi din străinătate, informează Reuters. Această sărbătoare, care marchează pe 4 iulie semnarea Declaraţiei de Independenţă faţă de Regatul Unit &ic
Malaysia/ O scurgere chimică a dus la îmbolnăvirea a 39 de persoane pe aeroportul din Kuala Lumpur
O scurgere chimică produsă joi în spaţiul tehnic al aeroportului internaţional din Kuala Lumpur, capitala Malaysiei, a dus la îmbolnăvirea a 39 de persoane, au anunţat responsabili din cadrul serviciilor de urgenţă, transmite AFP. "În total 39 de persoane au căzut victime ale unor stări de ameţeală şi greaţă", a precizat într-
Creatorul saudit al unui serial Netflix anunţă că a fost condamnat de un tribunal specializat în combaterea terorismului
Creatorul saudit al unui serial de animaţie produs de Netflix, cunoscut pentru faptul că abordează subiecte tabu în acest regat conservator din regiunea Golfului Persic, a anunţat că a fost condamnat de un tribunal din Arabia Saudită specializat în combaterea terorismului, suscitând un val de critici în rândul apărătorilor drepturilor omului, in
Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe
Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi Isild le Besco, între 1998 şi 2000, cineastul fiind plasat sub control judiciar, transmite AFP. Septuagenarul este suspectat de viol conjugal asupra actriţei Julia Roy, în 2013, şi de violarea unei persoane minore de către o pe
Franţa: Parchetul cere inculparea cineastului Benoit Jacquot pentru violarea actriţelor Julia Roy şi Isild Le Besco
Parchetul din Paris a cerut miercuri punerea oficială sub acuzare a cineastului Benoit Jacquot pentru violarea actriţelor Julia Roy şi Isild Le Besco, a anunţat Ministerul Public din Franţa, citat de AFP. Benoit Jacquot se află începând de luni în arestul Brigăzii de protecţie a minorilor. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi regizorul Jacq
Judi Dench şi Sian Phillips, primele femei acceptate într-un club rezervat până acum doar bărbaţilor
Actriţele Judi Dench şi Sian Phillips vor deveni primele două femei membre ale Garrick Club, unul dintre cele mai vechi cluburi private din Londra, care a fost din ce în ce mai criticat pentru faptul că era rezervat exclusiv bărbaţilor, informează AFP. Potrivit cotidianului The Guardian, Garrick Club le-a numit luni seară pe Judi Dench, în vâ
Ian McKellen nu va reveni curând pe scenă, după ce a căzut în timpul unei reprezentanţii
Actorul britanic Ian McKellen, în vârstă de 85 de ani, nu va reveni în rolul lui John Falstaff, într-o piesă aflată în turneu în Marea Britanie, după ce a căzut de pe o scenă londoneză luna trecută, în timpul unei reprezentaţii, au anunţat producătorii piesei, citaţi de Reuters. Ian McKellen juca la 17