Reprezentanții tabloidelor date în judecată de prințul Harry susțin că au utilizat surse 'legitime'
Două tabloide britanice acuzate că au primit într-un mod ilegal - mai ales prin piratarea telefoanelor mobile - o serie de informații despre prințul Harry și despre alte șase vedete au dat asigurări marți, spunând că au utilizat surse 'legitime' pentru articolele lor, informează AFP.
În cea de-a doua zi a procesului, care va dura nouă săptămâni la Înalta Curte din Londra, editorul tabloidelor Daily Mail și Mail On Sunday, compania Associated Newspapers Ltd (ANL), a început să își prezinte apărarea.
Grupul de presă respinge acuzațiile formulate de prințul Harry, precum și de Elton John, soțul acestuia - David Furnish - și actrița Elizabeth Hurley, potrivit cărora ANL a interceptat, recurgând la detectivi privați, mesaje vocale, a ascultat conversații telefonice și a obținut în mod ilegal informații cu caracter privat.
Faptele reproșate s-ar fi desfășurat din 1993 până în 2018.
Fiul cel tânăr al regelui Charles al III-lea, prezent la audierile de luni și de marți dimineață, ar trebui să depună mărturie miercuri.
Avocatul ANL, Antony White, a afirmat că grupul de presă poate explica, bazându-se pe 'o serie lungă de martori, sursa a peste 50 de articole' vizate de acuzațiile reclamanților. 'Acest lucru oferă o descriere convingătoare a unui tipar obișnuit constând în recurgerea la surse legitime pentru articole', a declarat avocatul.
El a estimat că acuzațiile formulate la adresa celor două ziare, de a fi recurs la detectivi privați, se bazează 'doar pe vorbe în vânt'.
Prințul Harry, în vârstă de 41 de ani, poartă de mai mulți ani o bătălie împotriva puternicei prese tabloide din Regatul Unit.
Henry, care consideră că paparazzii sunt vinovați de moartea mamei sale, prințesa Diana, în 1997 la Paris, întreține o animozitate puternică față de tabloide.
În 2023, el a depus mărturie împotriva MGN, editorul tabloidului Daily Mirror, devenind primul membru al familiei regale din Regatul Unit care a depus mărturie într-un proces în ultimii 130 de ani. El a obținut o victorie majoră prin condamnarea acelui grup de presă.
În ianuarie 2025, prințul britanic a încheiat un acord financiar cu un alt grup de presă, NGN, ce face parte din imperiul mediatic al lui Rupert Murdoch și care acceptase să îi achite o sumă 'substanțială' - nedezvăluită - pentru încălcarea vieții private, mai ales prin intermediul piratării telefonului mobil.
Luni, în prima zi a procesului deschis împotriva ANL, avocatul reclamanților, David Sherborne, a declarat că 'a existat o recurgere clară, sistematică și continuă la colectarea ilegală de informații atât de către Daily Mail, cât și de către Mail on Sunday'. Cele două publicații au 'schelete ascunse în dulapurile lor', a acuzat avocatul. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Spania/ Un hacker se caza în hoteluri de lux plătind doar un cent pe noapte
Poliția spaniolă a anunțat miercuri arestarea unui tânăr hacker care se caza în hoteluri de lux plătind un cent pe noapte în loc de 1.000 de euro, transmite AFP. 'Infractorul cibernetic' selecta 'opțiunea de plată prin intermediul unei renumite platforme internaționale de plăți online', apoi 'modifica proc
Prințul William și-ar dori ca mai multe ''modele masculine'' să vorbească despre sănătatea mintală
Prințul William al Regatului Unit, care obișnuiește să vorbească în mod regulat despre problemele de sănătate mintală, a făcut apel, miercuri, la mai multe ''modele masculine'' să abordeze acest subiect pentru a-l ''normaliza'' și a mărturisit că el însuși petrece timp ''încercând să-și înțeleagă e
Carnavalul de la Veneția s-a încheiat; turiști de 173 de naționalități au vizitat orașul-lagună
Ediția din 2026 a Carnavalului de la Veneția, dedicată temei ''Olympus - Originile Jocului'' și încheiată marți, a prilejuit prezența turiștilor din 173 de naționalități în orașul-lagună, au anunțat oficiali ai evenimentului, potrivit ANSA. Potrivit Smart Control Room, majoritatea vizitatorilor străini care au vizit
Un cartonaș Pokémon, vândut la licitație pentru suma record de 16 milioane de dolari
Un cartonaș Pokemon rar a fost vândut luni la licitație contra sumei de 16.492.000 dolari, o sumă record pentru astfel de obiecte, foarte căutate de colecționarii din lumea întreagă, informează AFP. Cartonașul, denumit ''Pikachu Illustrator'' și purtând efigia celebrului personaj galben din franciza japoneză, a fost achizițion
Dovezile disponibile ''nu justifică entuziasmul'' legat de postul intermitent (studiu)
Dovezile disponibile legate de postul intermitent ''nu justifică entuziasmul'' față de această dietă, afirmă experții, informează luni DPA și PA Media. Mai multe celebrități și politicieni au afirmat că au folosit postul intermitent pentru a se menține în formă, însă, potrivit unui studiu recent, această metodă nu este susținută de
Salma Hayek produce un film pentru a apăra imaginea Mexicului
Actrița Salma Hayek a anunțat duminică la Ciudad de Mexico că lucrează la producția unui film destinat să corecteze, în opinia vedetei, imaginea ''eronată'' pe care unele voci o transmit despre Mexic și să răspundă atacurilor îndreptate împotriva țării sale, informează AFP. Artista mexicană a participat, alături de președinta
Gisele Pelicot, un simbol al victimelor violurilor, 'copleșită' de scrisoarea reginei Camilla
Gisele Pelicot, o supraviețuitoare a violurilor la care a fost supusă ani întregi, a declarat că s-a simțit 'copleșită' după ce a primit o scrisoare personală de susținere din partea reginei Camilla a Marii Britanii, după condamnarea soțului său, relatează sâmbătă DPA/PA Media. Camilla, soția regelui Charles al III-lea, car
BTA: A cincea ediție a Festivalului Luminilor din Sofia va avea loc între 1 și 22 martie
A cincea ediție a Festivalului Luminilor din Sofia va avea loc în parcul Colegiului Național de Apărare Rakovski din capitala Bulgariei, între 1 și 22 martie, a relatat Urban Creatures, organizatorul evenimentului. Artista vizuală Amanda Parer va fi invitat special în cadrul festivalului. 'Într-o lume
Fundația Prada anunță primele filme pe care le va finanța, inclusiv un proiect al regizorului Corneliu Porumboiu
Noi filme ale unor cineaști de renume, printre care Apichatpong Weerasethakul, regizorul filmului 'Tropical Malady', Corneliu Porumboiu din România și Tatiana Huezo din Mexic, se numără printre primele 14 lungmetraje selectate pentru a beneficia de finanțarea oferită de Fondul pentru Filme al Fundației Prada, informează vineri revista Variety.
Bad Bunny, în fruntea topurilor muzicale din Germania după spectacolul său de la Super Bowl 2026
Cântărețul portorican Bad Bunny a urcat în fruntea topurilor muzicale din Germania, la doar câteva zile după spectacolul său memorabil pe care l-a susținut în pauza galei Super Bowl 2026, informează vineri DPA. Interpretul de reggaeton și latin-trap ocupă prima poziție atât în clasamentul single-urilor, cât și în
Pini-umbrelă emblematici, tăiați în apropiere de Colosseum din Roma
Muncitorii din echipele italiene de amenajare peisagistică au tăiat vineri, în apropiere de Colosseum, mai mulți pini-umbrelă (Pinus pinea), ale căror siluete maiestuoase sunt emblematice pentru peisajul din Roma, la 15 zile după ce prăbușirea unuia dintre acești copaci a rănit ușor trei persoane, informează AFP. De la începutul anului în cur
Yuko Yamaguchi, al treilea designer de creație al personajului Hello Kitty, se retrage din activitate după 46 de ani
Flamboaianta creatoare de design pentru Hello Kitty, adorabilul personaj japonez devenit un brand cunoscut la nivel mondial, se retrage din activitate după mai mult de patru decenii petrecute modelând aspectul acestuia, informează AFP. Yuko Yamaguchi a coordonat începând din 1980 designul lui Kitty - care nu este o pisică în pofida aspe
Procesul lui Marius Hoiby/ A treia victimă prezumată, sub influența somniferelor când ar fi fost violată
O a treia victimă prezumată a explicat vineri la tribunalul din Oslo că era epuizată și amețită de alcool și că se afla sub influența somniferelor la momentul la care ar fi fost violată de Marius Borg Hoiby, fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, transmite AFP. Născut dintr-o relație anterioară căsătoriei mamei sale Mette-Marit cu prințul moștenitor Haakon a
Harry Styles anunță petreceri în 40 de orașe înainte de lansarea oficială a următorului său album
Fosta vedetă a trupei One Direction, Harry Styles, a anunțat organizarea unor petreceri ocazionate de lansarea noului său album, evenimente care vor avea loc la nivel internațional în 40 de orașe, printre care Londra și Dublin, relatează vineri DPA/PA Media. Cântărețul în vârstă de 32 de ani își va lansa cel de-al
Sharon Stone, emoționată până la lacrimi la Balul Operei din Viena
Actrița hollywoodiană Sharon Stone a fost emoționată până la lacrimi, joi, la Balul Operei din Viena, transmite agenția DPA. 'Sunt puțin copleșită', a declarat vedeta din 'Basic Instinct' pentru postul de televiziune austriac ORF, pe covorul roșu, adăugând că seara i-a 'tăiat respirația într-un mod extraor











