VIDEO Jada Pinkett Smith speră ca Will Smith şi Chris Rock să se împace
Actriţa Jada Pinkett Smith a declarat miercuri că speră ca soţul ei, Will Smith, şi Chris Rock să se împace după două luni de la controversata palmă pe care actorul i-a dat-o comediantului la gala premiilo
Johnny Depp învingător în procesul de defăimare intentat lui Amber Heard
Actorul Johnny Depp a ieşit învingător miercuri în procesul său dur şi foarte mediatizat intentat fostei sale soţii Amber Heard, chiar dacă juraţii au ajuns la concluzia că cele două vedete de la Hollywood s-au defăimat reciproc prin intermediul presei, notează AFP. După aproximativ 13 ore de dezbateri într-un tribunal de l&a
Membrii trupei BTS, după întâlnirea cu preşedintele Biden: ''Vrem să ridicăm vocea împotriva crimelor de ură''
Membrii celebrei trupei sud-coreene BTS s-au întâlnit marţi la Casa Albă cu preşedintele american Joe Biden, pentru a aborda tema crimelor de ură împotriva comunităţii asiatice din Statele Unite şi să ridice vocea în favoarea diversităţii, relatează EFE. Întâlnirea a avut loc la sfârşitul lunii mai, de
Popularitatea prinţului Harry şi a soţiei sale, Meghan, la cel mai scăzut nivel în rândul britanicilor
Popularitatea prinţului Harry şi a soţiei sale, Meghan, a scăzut la un nivel record în rândul publicului din Marea Britanie, potrivit unui nou sondaj, relatează dpa. Aproape două treimi dintre britanici (63%) au o părere negativă despre Harry şi Meghan, conform unui sondaj YouGov în legătură cu opinia britanicilor privind mem
''It's today; My favorite day'''/ 2 iunie - Ziua plecatului mai devreme de la birou şi a puiului rotisat
Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere
"It's today; My favorite day''/ 1 iunie - Ziua copilului, a alergării, a laptelui şi a mersului desculţ
Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere
Johnny Depp a cântat încă o dată alături de Jeff Beck într-un concert organizat în Marea Britanie
Actorul american Johnny Depp, care aşteaptă în această perioadă verdictul unui proces intentat pentru defăimare celei de-a doua soţii a lui, Amber Heard, a cântat încă o dată alături de muzicianul englez Jeff Beck în cadrul unui concert care a avut loc luni seară la Royal Albert Hall din Londra, informează variety.com.
Austin Butler, protagonistul filmului "Elvis", noul actor la modă de la Hollywood
Interpretarea lui Austin Butler în rolul regelui rock and roll-ului, în filmul "Elvis", l-a ridicat la rangul de "actor la modă" de la Hollywood, relatează online ziarul spaniol ABC. Numele lui Austin Butler răsună cu putere la Hollywood graţie rolului lui Elvis Presley din noul film biografic al regizorului Baz
De la barmani la inspectori de şantier: Roboţii din Singapore acoperă deficitul de forţă de muncă
După ce s-au chinuit să găsească angajaţi în timpul pandemiei de coronavirus, proprietarii de companii din Singapore s-au orientat tot mai mult către utilizarea roboţilor care să îi ajute să realizeze o gamă diversă de activităţi, precum supravegherea şantierelor de construcţii şi scanarea rafturilor cu cărţi din biblioteci, relatează luni Reuters.
"It's today; My favorite day''/ 31 mai - Ziua mondială fără tutun şi Ziua designerilor web
Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere
Jubileul de Platină: Marea Britanie doreşte să revină la sistemul imperial de măsură pentru a marca jubileul reginei
Premierul britanic Boris Johnson doreşte să reînvie sistemul imperial de măsură, folosit în mod tradiţional în Marea Britanie, ce foloseşte livra sau unciile, într-o mişcare post-Brexit care divizează deopotrivă publicul cât şi afacerile, transmite Reuters. În aceeaşi săptămână în care este sărbă
Un pod din sticlă peste un defileu, punct de atracţie pentru turiştii amatori de senzaţii tari în Vietnam (GALERIE FOTO)
Într-o staţiune montană din Vietnam a fost deschis un pod cu podeaua din sticlă - al treilea de acest tip din ţară -, construit la 150 de metri deasupra unui defileu pentru a atrage turiştii dornici de senzaţii tari, informează Reuters. Podul suspendat Bach Long, care în traducere semnifică ''Dragonul alb'', este si
Tabloul "Mona Lisa", vandalizat cu o prăjitură cu cremă
"Mona Lisa", probabil cel mai cunoscut tablou din lume, expus la Muzeul Luvru din Paris, nu a pierdut nimic din zâmbetul legendar al protagonistei sale după ce a fost vandalizat cu o prăjitură cu cremă, duminică, fără să aibă însă de suferit, întrucât este plasat în spatele unui geam blindat, potrivit mai multor mesaje publicate pe reţ
Kalush Orchestra, grupul ucrainean care a câştigat concursul Eurovision, vinde trofeul pentru a cumpăra drone
Componenţii grupul ucrainean Kalush Orchestra, câştigătorii ediţiei de anul acesta a concursului Eurovision cu cântecul "Stefania", au scos la vânzare emblematicul trofeu pentru a obţine fonduri pentru cumpărarea de drone care să poată fi utilizate împotriva invaziei ruse în ţara lor, relatează luni EFE. Potrivit paginii
MB: Peste 16.000 de petreceri în stradă, prevăzute cu ocazia Jubileului de Platină al reginei Elisabeta a II-a
Britanicii sunt aşteptaţi să organizeze peste 16.000 de petreceri în stradă cu ocazia Jubileului de Platină al reginei Elisabeta a II-a, în perioada 2 - 5 iunie, relatează sâmbătă dpa. Consiliile din Anglia au primit "un număr mare" de solicitări de la rezidenţii dornici să sărbătorească cei 70 de ani de domnie ai r








.jpg)


