Ghislaine Maxwell, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru trafic sexual cu minori
Ghislaine Maxwell, o fostă vedetă britanică în vârstă de 60 de ani, declarată vinovată la sfârşitul anului 2021 pentru trafic sexual cu minori în beneficiul miliardarului american Jeffrey Epstein, decedat în 2019, îşi va petrece probabil tot restul vieţii încarcerată la New York, după ce a fost condamnată marţi la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, informează AFP.
Atunci când o judecătoare de la Tribunalul Federal din Manhattan, Alison Nathan, a pronunţat marţi sentinţa pentru infracţiunile sexuale "odioase ale unei prădătoare", Ghislaine Maxwell şi-a păstrat o expresie impasibilă.
Totuşi, cu puţin timp înainte de a-şi afla sentinţa, fiica magnatului Robert Maxwell, încarcerată la New York deja de doi ani, şi-a exprimat pentru prima dată "compasiunea pentru toate victimele" şi s-a declarat "întristată pentru suferinţa resimţită" de victimele unor infracţiuni sexuale comise între 1994 şi 2004 asupra mai multor adolescente cu vârste de la 14 la 17 ani.
Ghislaine Maxwell a declarat însă că vina principală aparţine fostului ei iubit şi complice Jeffrey Epstein, care s-a sinucis într-o închisoare din New York în august 2019, despre care a spus că era "un manipulator (...) care i-a înşelat pe toţi cei aflaţi în jurul lui".
"Infracţiuni odioase asupra unor copii"
Judecătoarea Alison Nathan i-a răspuns spunându-i că nu este "pedepsită în locul lui Epstein", iar procurorul federal Damian Williams a criticat "infracţiunile odioase comise asupra unor copii" şi s-a declarat bucuros că "nimeni nu este mai presus de lege" în Statele Unite.
Pedeapsa pronunţată marţi a fost întâmpinată cu un sentiment de uşurare în rândul victimelor.
Annie Farmer, o femeie de 40 de ani care a relatat în timpul acestui proces la sfârşitul anului 2021 modul în care a devenit, în perioada adolescenţei sale, o victimă a cuplului Maxwell-Epstein, s-a declarat satisfăcută de faptul că "nu este niciodată prea târziu pentru adevăr şi pentru asumarea responsabilităţii".
Foto: (c) JUSTIN LANE / EPA
O altă victimă, Sarah Ransome, a făcut următoarea declaraţie în faţa reprezentanţilor presei: "Da, Ghislaine trebuie să moară în închisoare".
Foto: (c) JUSTIN LANE / EPA
"Am petrecut 17 ani în propria închisoare pentru ceea ce mi-au făcut ea, Jeffrey (Epstein) şi toţi complicii lor. Am fost violată în repetate rânduri. Uneori, eram violată de trei ori pe zi (...). Exista un flux constant de fete care erau violate de foarte multe ori", a povestit această victimă, care nu a fost însă parte civilă în cadrul procesului intentat lui Ghislaine Maxwell.
Risca o pedeapsă de 55 de ani de închisoare
După procesul ei desfăşurat la New York în lunile noiembrie şi decembrie din 2021, în care era judecată pentru trafic sexual cu minori în beneficiul lui Jeffrey Epstein, Ghislaine Maxwell risca să primească o pedeapsă de 55 de ani de închisoare.
Avocaţii ei, care au anunţat că vor face recurs la sentinţa pronunţată marţi, ceruseră deja la jumătatea lunii iunie o pedeapsă mai mică de 20 de ani de închisoare şi au denunţat plasarea în izolare a clientei lor într-o închisoare newyorkeză, după ce administraţia penitenciarelor americane a invocat "un risc de sinucidere".
Avocaţii acuzatei au invocat, în zadar, responsabilitatea şi influenţa nefastă exercitate de magnatul britanic din industria presei Robert Maxwell - un "tată autoritar" decedat în 1991 după ce a căzut în mod misterios de pe iahtul său - şi de Jeffrey Epstein.
Procurorii au descris-o însă pe Ghislaine Maxwell ca pe o "prădătoare sofisticată", care acţiona "ca o persoană adultă" pentru a atrage tinere fete şi a i le duce apoi lui Jeffrey Epstein în reşedinţele sale din Florida, Manhattan, New Mexico şi Insulele Virgine.
Victimele lor - "Jane", "Kate", "Carolyn" şi Annie Farmer - au dezvăluit în instanţă detalii devastatoare despre vieţile lor distruse după relaţiile sexuale pe care au fost forţate să le întreţină cu Jeffrey Epstein - mai întâi masaje sexuale - în perioade în care erau încă minore şi care se petreceau adeseori în prezenţa lui Ghislaine Maxwell.
"Greşeala vieţii sale"
Născută şi crescută într-un mediu extrem de privilegiat din Marea Britanie, Ghislaine Maxwell a declarat în această lună prin intermediul avocaţilor ei că a avut "o copilărie dificilă, traumatizantă" şi că a comis "cea mai gravă eroare" a vieţii sale atunci când a făcut cunoştinţă cu Jeffrey Epstein.
Ghislaine Maxwell şi Jeffrey Epstein formau un cuplu la începutul anilor 1990 înainte de a deveni colaboratori pe plan profesional şi complici în comiterea unor infracţiuni sexuale timp de aproape 30 de ani.
Magnatul american, care dispunea de influente conexiuni economice şi politice în Statele Unite şi în străinătate, a fost şi el pus sub acuzare pentru agresiuni sexuale şi violuri comise asupra unor minore, însă sinuciderea sa din 2019 a dus la închiderea procesului care îi fusese intentat.
Într-o secţiune distinctă a acestui dosar cu ramificaţii internaţionale, prinţul britanic Andrew, un prieten bun al cuplului Maxwell-Epstein, a încheiat pe 15 februarie un acord - contra sumei de 13 milioane de dolari, potrivit Daily Telegraph - cu americanca Virginia Giuffre, ea însăşi o presupusă victimă a cuplului, care îl acuzase că a agresat-o sexual în 2001, într-o perioadă în care era încă minoră.
Familia regală britanică a evitat astfel un proces civil la New York, care ar fi fost nu doar intens mediatizat, ci şi stânjenitor pentru reputaţia sa. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Ana Alecu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
La începutul turneului în Caraibe, regele Charles al III-lea a recunoscut ''suferințele din trecut''
Regele Charles al III-lea a vorbit marți, în Bahamas, la începutul turneului său regal în Caraibe, despre ''marile suferințe din trecut'', în contextul apelurilor vizând monarhia britanică de a-și cere scuze oficiale și de a oferi reparații pentru sclavia din perioada colonială britanică, informează AFP. Pe
Bill Nighy și Caitriona Balfe vor juca în serialul 'Ascension', regizat de Alfonso Cuaron pentru Apple TV
Actorul britanic Bill Nighy se va alătura distribuției din următorul proiect al celebrului regizor Alfonso Cuaron, serialul horror cu accente de thriller 'Ascension', care va fi produs de Apple TV, informează marți revista Variety. Bill Nighy va interpreta unul dintre rolurile principale, alături de actrița Caitriona Balfe, a cărei par
Noah Wyle este 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, anunță revista People
Actorul american Noah Wyle, în vârstă de 55 de ani, a fost desemnat 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, câștigând în premieră acest titlu insolit atribuit de revista People, relatează variety.com. În interviul acordat revistei People cu ocazia decernării premiului, starul serialu
Instituții media norvegiene au apelat la justiție pentru a împiedica Meta să le exploateze conținuturile
Principalele instituții media norvegiene au anunțat marți că au inițiat o acțiune în justiție prin care solicită o măsură provizorie menită să împiedice Meta să aplice noile condiții de utilizare care, potrivit acestor organizații, le amenință drepturile de autor asupra conținuturilor jurnalistice, informează AFP. Potrivit acestor
O instanță îi permite actorului Imran Khan să rămână în India până pe 2 noiembrie (presă)
O instanță din India i-a permis actorului de la Bollywood Imran Khan să rămână pe teritoriul țării până pe 2 noiembrie, a relatat marți presa locală, suspendând un ordin guvernamental care îi impunea să părăsească țara pentru încălcarea legilor privind imigrația în urma participării la un protest, informează Reuters.
Meghan va fi gazda emisiunii Junior MasterChef Australia anul viitor
Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, va prezenta în 2027 următorul sezon al emisiunii Junior MasterChef Australia, revenind la această franciză în care a apărut ca jurat-invitat în versiunea standard la începutul acestui an, potrivit Reuters. Meghan, care a fost actriță înainte să se căsătorească cu Harry &icir
Cântărețul Neil Young dă în judecată campania lui Trump pentru folosirea uneia dintre melodiile sale
Cântărețul Neil Young a intentat proces împotriva coaliției de acțiune politică ce susține campania președintelui american Donald Trump, 'Trump 47 Coalition', din cauza utilizării piesei 'Rockin' in the Free World' la un miting politic recent, solicitând o despăgubire de 10 milioane de dolari, transmite marți agenția de presă EFE.
Jay-Z, următorul cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl, după Bad Bunny
Rapperul Jay-Z va urca pe scenă în pauza Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, care se va disputa în februarie la Los Angeles, a anunțat luni liga sportivă NFL, transmite AFP. Este pentru prima dată când Jay-Z va participa la tradiționalul 'halftime show', urmărit în fiecare an zeci de milioane de telespec
Vaticanul confirmă vizita papei Leon al XIV-lea în America de Sud în luna noiembrie
Vaticanul a confirmat luni că papa Leon al XIV-lea, a cărui recuperare postoperatorie 'continuă să înregistreze progrese', va efectua călătoria apostolică programată în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie, la aproape două săptămâni după ce suveranul pontif a suportat o intervenție chirurgicală la plămânul drept,
Un impostor german care se prezenta drept medic estetician, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare
O instanță germană a condamnat un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se prezenta drept medic estetician și a tratat clienți de sute de ori la o clinică de tratamente estetice din Konstanz (landul Baden-Württemberg), la 3 ani și 9 luni de închisoare, transmite luni DPA. Tribunalul Regional din Konstanz a stabilit luni că
Grok, modelul AI al lui Elon Musk, a lansat primul episod din 'Odiseea' generat de inteligența artificială
La câteva luni după ce Elon Musk a promis că modelul său de inteligență artificială, Grok Imagine, va crea o versiune a lungmetrajului 'The Odyssey' ('Odiseea') generată integral cu ajutorul AI, magnatul din sectorul tehnologiei și-a onorat parțial acea promisiune, informează revista Variety. Vinerea trecută, compania a p
Chris Brown evită închisoarea după ce a pledat vinovat în urma unei agresiuni dintr-un club de noapte
Cântărețul american Chris Brown a evitat luni o pedeapsă de închisoare cu executare în Regatul Unit, după ce a atacat un producător muzical cu o sticlă de tequila într-un club de noapte din Londra în anul 2023, informează Reuters. Chris Brown, în vârstă de 37 de ani, a primit o pedeapsă de opt luni de
Un alpinist german a murit pe muntele Ama Dablam din Nepal
Un alpinist german și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în timpul coborârii de pe vârful unui munte himalayan situat în nord-estul Nepalului, a declarat luni un reprezentant al unei agenții de turism specializată în drumeții, transmite Reuters. Alpinistul, care cucerise duminică vârful Ama Dablam,
Primarul Londrei salută transformarea Oxford Street în zonă pietonală
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat transformarea Oxford Street într-o zonă pietonală, ''un moment cu adevărat important pentru capitală'', potrivit DPA. Începând de luni, o porțiune de circa un kilometru din această aglomerată stradă de shopping din Londra, între Orchard Street și Great Portland Street, va fi î
Eric Bauza, vocea unor personaje precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a murit la 46 de ani
Eric Bauza, actorul de dublaj cunoscut pentru că a dat voce unor personaje din seria Looney Tunes, precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a încetat din viață la vârsta de 46 de ani, transmite luni agenția de presă EFE. 'Eric Bauza, actor de dublaj recompensat cu Emmy și vocea actuală a unor personaje legendare din (universul) 'Looney Tunes'













