Trei deputați afiliați grupului PSD au devenit membri ai Partidului Umanist Social-Liberal
Deputații Grațiela Gavrilescu, Bogdan Ciucă și Ștefan Băișanu au informat, luni, Biroul permanent al Camerei Deputaților că au devenit membri ai Partidului Umanist Social-Liberal și că își vor desfășura activitatea ca parlamentari afiliați grupului parlamentar PSD. ''Subsemnații, deputații Gavrilescu Grațiela-Leocadia, Ciucă Livi
Camera Deputaților: Mihail Neamțu cere sancționarea lui Alexandru Dimitriu pentru că l-a făcut ''putinist''
Deputatul AUR Mihail Neamțu a solicitat Biroului permanent al Camerei Deputaților sancționarea deputatului USR Alexandru Dimitriu pentru că l-a făcut ''propagandist putinist infect'' în plenul forului legislativ, solicitarea fiind trimisă, luni, Comisiei juridice pentru analiză. ''Subsemnatul Mihail Neamțu, vă adr
Abrudean: Reforma administrației - tot vorbim despre reformă și nu se mai întâmplă
Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a declarat luni că reforma administrației locale presupune, în forma de proiect, reducerea numărului de posturi ocupate, dar o decizie finală asupra acestei teme va fi luată în coaliția de guvernare. ''Poziția PNL va fi exprimată de către premierul Bolojan, președintele par
Pălărie, despre reforma administrației: Parcă suntem în 'Ice Age' - un elefant preistoric se preface că e veveriță
Liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, a declarat luni că PSD a fost la guvernare un an și jumătate și trebuia să fi luat de multă vreme măsura tăierii posturilor din administrație, menționând că este necesar să se ia deciziile corecte pentru că altfel, situația este ca în 'Ice Age în care un elefant preistoric se preface că este veveriță'.
Abrudean: Moțiunea simplă privind sistemul de educație - doar un demers politic, demagogic și fără finalitate
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că ministrul Educației, Daniel David, nu ar trebui să aibă emoții la dezbaterea și votul moțiunii simple depuse la Senat, pentru că acest demers 'nu este decât un motiv de circ', iar coaliția va funcționa ca și în cazul moțiunilor de cenzură de săptămâna trecută. 'În mod nor
Pălărie: USR va vota împotriva moțiunii simple a AUR la adresa ministrului Educației
USR va vota împotriva moțiunii simple a AUR la adresa ministrului Educației, Daniel David, considerând că este 'lipsită de credibilitate' și conține 'foarte multe neadevăruri', a declarat, luni, liderul senatorilor formațiunii, Ștefan Pălărie. 'Să nu uităm că această moțiune simplă este inițiată de un partid care susține anti-șt
Abrudean, despre încălcarea spațiului aerian: România a procedat corect la această amenințare hibridă
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că România a acționat 'responsabil' și 'corect' duminică, după ce spațiul său aerian a fost încălcat de o dronă rusească. 'Am avut o reacție de la Ministrul Apărării. România a acționat responsabil până la urmă. Cea mai importantă garanție de securitate pentru Rom&ac
Pălărie (USR): Așteptăm de la Guvern o dată pentru organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei
USR așteaptă ca la viitoarele ședințe de guvern, printre primele, să se stabilească o dată pentru organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei, a declarat, luni, liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie. El a afirmat că este 'nenaturală' o coaliție la București între USR și PSD. 'Acum, având în vedere că am &icir
Senat: Se dezbate moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David
Plenul Senatului va dezbate și vota luni moțiunea simplă prin care sunt criticate politicile Guvernului în domeniul educației, informează site-ul forului legislativ. Liderul grupului senatorial al AUR, Petrișor Peiu, a depus, miercuri, în plen, moțiunea - intitulată 'În loc de instrucție și excelență, umilință și dresaj', semnată de 3
Cameră: Cărțile de vizită ale unor deputați sunt cu folie aurie, nu cu foiță de aur; costă 3 lei/buc
Camera Deputaților precizează că unor deputați - membrii Biroului permanent și președinții de comisii - instituția le decontează cărți de vizită realizate cu folie aurie, nu cu foiță de aur, după s-a vehiculat în spațiul public. 'Cărțile de vizită utilizate de Camera Deputaților nu sunt realizate cu 'foiță de aur', ci cu folie aurie (gold foi
Proiect PNL: Polițiștii locali - autorizați să poarte și să utilizeze dispozitive portabile de înregistrare audio-video de tip Bodycam
Polițiștii locali vor putea purta și utiliza, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, dispozitive portabile de înregistrare audio-video de tip Bodycam, potrivit unei propuneri legislative depuse la Senat. Proiectul, inițiat de 30 de parlamentari PNL, completează în acest sens Legea nr. 155/2010 privind poliția locală. A
Senat/ Moțiune împotriva ministrului David: Reforma în educație, o agonie pentru o întreagă breaslă
România se află în fața unei crize fără precedent în domeniul educației, iar sub conducerea ministrului Daniel David, sistemul național de învățământ a fost supus unor măsuri de austeritate brutale, aplicate prin minciună, manipulare și dispreț față de nevoile reale ale elevilor, părinților și profesorilor, se arată în moțiunea sim
Parlament: Eveniment dedicat celebrării a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria
Un moment aniversar dedicat celebrării a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria va fi organizat, în perioada 27 - 29 octombrie, la Palatul Parlamentului. Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, evenimentul 'Regina Maria - Ecoul unui destin care a scris România modernă/Regina Maria - 150 de ani de frumusețe
Deputații au respins scoaterea Curții Constituționale din procesul electoral
Deputații au respins, miercuri, propunerea legislativă a parlamentarilor AUR și S.O.S. România pentru modificarea Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, prin care invalidarea oricărui tur se putea face numai în baza unei contestații temeinic motivate. S-au înregistrat 206 de voturi 'p
Deputații au respins înființarea unei comisii de anchetă privind anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024
Plenul Camerei Deputaților a respins, miercuri, înființarea unei comisii de anchetă privind investigarea circumstanțelor și responsabilităților legate de anularea alegerilor prezidențiale din România din decembrie 2024. Propunerea de înființare a acestei comisii a fost făcută de grupurile parlamentare de la Camera Deputaților