Camera Deputaților/ Ilie Toma (PSD) face un apel pentru adoptarea Ghișeului unic pentru resurse minerale
Deputatul PSD de Hunedoara Ilie Toma a făcut marți un apel către colegii săi parlamentari pentru transpunerea cât mai rapidă a legislației europene în cea românească, referitor la adoptarea Ghișeului unic pentru resurse minerale, astfel încât să poată fi exploatate resurse minerale de importanță strategică, precum cupru, grafit, magneziu
Fenechiu: PNL nu va susține proiectele PSD privind eliminarea plății CASS pentru mame, clerici, veterani
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a anunțat marți că PNL nu va susține proiectele PSD privind eliminarea plății CASS pentru mame, personal monahal, veterani de război, menționând că nu sunt bani la buget. Fenechiu a spus că această temă a fost discutată la grupul parlamentar al PNL cu premierul Ilie Bolojan. '&
Senat/Comisii: Proiectele PSD privind eliminarea CASS pentru mame, veterani, personalul monahal - raport favorabil
Comisiile pentru muncă și sănătate ale Senatului au dat, marți, raport favorabil pentru cele două propuneri legislative inițiate de PSD privind eliminarea obligației de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru veteranii și văduvele de război, invalizii, foștii deținuți politici, personalul monahal și, respectiv, pentru mamele aflate î
Senat - plen: Băuturile nealcoolice cu miere, scutite de accize (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, luni, o propunere de lege de modificare a Codului fiscal prin care băuturile răcoritoare bio care conțin miere sunt eliminate din sfera de aplicare a accizelor nearmonizate. Potrivit Codului fiscal, accizele nearmonizate sunt taxe speciale percepute pentru produsele cu potențial de risc redus și anume produse care conțin tutun sau înlo
Abrudean: Alegerile din Capitală ar trebui să aibă loc destul de rapid; ideal ar fi un candidat comun al coaliției
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmă că discuția privind organizarea alegerilor din Capitală va fi în coaliție, menționând că el consideră că aceste alegeri ar trebui să aibă loc destul de rapid și că 'ideal ar fi un candidat comun al coaliției'. 'Eu cred că discuția va fi în coaliție și important să
Proiect: Autoritățile locale ar putea fi obligate să contacteze în mod activ victimele violenței domestice
Autoritățile locale ar putea fi obligate să contacteze în mod activ victimele violenței domestice și, pe de altă parte, s-ar putea dispune un nou ordin de protecție, cu o durată extinsă de până la 24 de luni, în cazul repetării comportamentului agresiv, indiferent de identitatea victimei, potrivit unui proiect depus la Parlament de membri ai grupurilor USR,
Camera Deputaților/Cozma (PNL): Cred că suntem cu toții de acord că trebuie reduse cheltuielile
Deputatul PNL Adrian Cozma consideră că trebuie reduse cheltuielile și atrage atenția că, dacă inechitățile sociale nu se rezolvă, credibilitatea coaliției va avea de suferit. 'Cred că toți suntem de acord că trebuie reduse cheltuielile. Cum o vom face, într-adevăr, e de discutat. Dar tot o decizie politică va fi până la urmă,
Camera Deputaților/ A fost respins un proiect prin care judecătorii cu calificativul 'Satisfăcător' ar fi fost reevaluați
București, 1 oct /Agerpres/ - Deputații au respins, miercuri, un proiect de lege inițiat de parlamentarii USR care prevedea ca judecătorii cu calificativ 'Satisfăcător' să fie reevaluați în termen de un an. Propunerea legislativă modifica și completa Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completăril
Camera Deputaților/Ministrul Agriculturii - chemat la 'Ora Guvernului' pe 6 octombrie
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, o solicitare a Grupului parlamentar AUR prin care ministrul Agriculturii, Florin Barbu, este chemat la 'Ora Guvernului' la ședința din data de 6 octombrie. Prezența ministrului va fi prilejuită de o dezbatere cu tema 'Micii producători agricoli, în pragul falimentului - risc al secu
Deputatul USR Emanuel Ungureanu va reclama la Parchetul General conducerea Spitalului Sfânta Maria din Iași
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a anunțat, miercuri, că va depune o plângere penală pentru abuz în serviciu, la Parchetul General, împotriva conducerii Spitalului Sfânta Maria din Iași, unde au murit în acest an zece copii. 'În fiecare zi aflăm lucruri oribile despre ce s-a întâmplat la Spitalul Sfânta
Senat/comisii: Raport de admitere majoratului online; accesul la servicii online, doar cu acord parental până la 16 ani
Comisiile juridică, pentru comunicații și de cultură au acordat, marți, raport favorabil, cu amendamente, propunerii legislative privind majoratul online, prin care minorul, până la împlinirea vârstei de 16 ani, accesează servicii online și creează conturi personale, în nume propriu, numai în baza acordului parental verificabil.
Laura Gherasim (AUR): Propunem vizite cu părinți și adolescenți în penitenciare pentru a vedea realitatea necosmetizată a vieții
Președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții de la Camera Deputaților, Laura Gherasim, a propus, marți, reactivarea ședințelor lunare cu părinții în școli, dar și vizite ale părinților împreună cu adolescenții în penitenciare, 'pentru a vedea realitatea necosmetizată a vieții și pentru a conștientiza importanța
Senat: Lucrările pentru solariile de legume din curți și grădini - realizate fără autorizația de construire
Senatul a adoptat, luni, un proiect care prevede că se vor putea executa fără autorizație de construire lucrările pentru solariile de legume amplasate pe terenurile aferente casei de locuit, precum și în curțile și grădinile din jurul acesteia. Proiectul completează, în acest sens, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării l
Senat: Companiile de stat cu datorii la buget nu pot majora remunerațiile membrilor consiliilor de administrație, directorilor
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că operatorii economici cu datorii restante la buget nu pot programa majorarea remunerațiilor fixe ale membrilor consiliilor de administrație executivi și neexecutivi, ale consiliilor de supraveghere, ale directorilor și ale membrilor directoratului. S-au înregistrat 104 voturi pen
Senat: Proiectul privind pensiile private, adoptat; Pilonul 2 - retragere unică pentru bolnavul oncologic
Senatul a adoptat, luni, în plen, cu amendamente, proiectul legii privind plata pensiilor private, inițiat de Guvern, prin care bolnavul cu afecțiuni oncologice poate primi, la cerere, 100% din valoarea activului său personal la Pilonul 2 de pensii, într-o plată unică. Au fost înregistrate 82 de voturi 'pentru', 34

