Parlament/Greblă: Nu știu dacă este normal să fiu judecat de formațiunile politice la care verific activitatea financiară
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a respins, vineri, în ședința Comisiilor juridice ale Parlamentului, acuzațiile care i se aduc pentru revocarea sa din funcție, declarând că nu știe dacă este normal să fie judecat de reprezentanții formațiunilor politice pe care le verifică în activitatea financiară.
Toni Greblă a afirmat că știe ce înseamnă o decizie a coaliției de guvernământ, dar îi este teamă că exemplul care va fi dat cu el va duce la slăbirea unor activități în desfășurarea procesului electoral.
'Eu, cât și Autoritatea pe care am condus-o și o conduc și astăzi am încercat să rămânem departe de disputele politice, să nu ne angrenăm în niciun caz în acestea, pentru a putea, cel puțin Autoritatea Electorală Permanentă, să rămână să fie neutră față de toți competitorii politici. În ultimul an de zile, nimeni nu m-a auzit pe mine în spațiul public folosind numele unei formațiuni politice sau numele unui candidat la alegerile din iunie, respectiv din noiembrie, decembrie, aceasta tocmai pentru a rămâne echidistant față de campania electorală, de diverse interese care, firesc, se exprimă, se manifestă în timpul campaniei electorale. Nu am răspuns niciodată la o critică adusă de competitorii politici pentru că, dacă aș fi răspuns, aș fi considerat că mă situez de o parte sau de alta a eșichierului politic', a precizat Greblă, în ședința Comisiilor juridice.
El a respins toate acuzațiile formulate în cererea de revocare a lui din funcție, menționând că raportul Curții de Conturi a arătat că a fost o eroare în aplicarea legii la stabilirea salariului său.
În privința sediului Biroului Electoral Central, Toni Greblă a arătat că a fost aprobat un memorandum în Guvern.
Greblă s-a referit și la o posibilă 'execuție publică' a sa. 'O să răspund la niște întrebări care mi-au fost puse, lăsând la o parte unele afirmații care pot fi etichetate ca execuție publică a președintelui Autorității Electorale Permanente, care este încă în exercițiu și care are rolul să organizeze unele din activitățile tehnice pentru buna desfășurare a alegerilor', a spus el.
Șeful AEP a afirmat că știe ce înseamnă o decizie politică a coaliției de guvernare și care sunt consecințele acesteia.
'Știu ce înseamnă o decizie politică a coaliției la guvernare și care sunt consecințele acesteia, dar îmi este teamă că exemplul care va fi dat cu mine va duce la slăbirea unor activități pe care trebuie să le efectueze celelalte autorități ale statului în desfășurarea procesului electoral, iar un președinte interimar al Autorității Electorale Permanente nu cred că este cea mai bună soluție pentru ca Autoritatea să poată să își exercite, așa cum este prevăzut în lege, atribuțiile pe care le are', a subliniat Greblă.
El a evidențiat că unele dintre atribuții se referă la controlul finanțării campaniilor electorale de către formațiunile politice.
'Primele solicitări de demisie pentru președintele Autorității Electorale Permanente au apărut după alegerile europarlamentare și locale, pe care nu Autoritatea a decis să le comaseze. Autoritatea a propus Guvernului un alt program. Și, după ce au fost confiscate sume de bani de la competitorii politici, de la formațiunile politice, cuprinse între 5 milioane lei și 25 de milioane de lei, acum Autoritatea Electorală Permanentă a finalizat controlul pentru competitorii politici, care au declarat venituri și cheltuieli în campania pentru președintele României de anul trecut și va confisca, de asemenea, - pentru că documentele sunt în curs de aprobare - peste 20 de milioane de lei de la competitori politici. În această situație nu știu dacă este normal ca eu să fiu judecat aici de formațiunile, de reprezentanții formațiunilor politice pe care le verific în activitatea financiară și, uneori, când se constată nelegalități dispun și confiscarea acestor sume', a punctat Toni Greblă.
Președintele AEP a arătat, de asemenea, că nu a folosit numele niciunui competitor politic.
'Suntem în precampanie electorală, iar, prin declarațiile pe care le fac eu acum nu aș vrea, în niciun caz, să influențez desfășurarea campaniei electorale, însă vorbesc de documente publice care sunt deja pe site-ul Autorității Electorale Permanente', a mai spus el.
În timpul dezbaterilor, deputatul USR Alexandru Dimitriu l-a criticat pe Toni Greblă, afirmând că acesta este 'o rușine' și că nu este prima dată când încalcă legea.
În schimb, senatoarea S.O.S România Nadia Cerva a susținut că, din punct de vedere procedural, Toni Greblă nu poate fi revocat decât la cererea grupurilor parlamentare care l-au propus în această funcție și la cererea președintelui Camerei Deputaților. Ea a afirmat că toate acuzațiile cuprinse în cererea de revocare nu se susțin din punct de vedere legal.
Acest punct de vedere a fost susținut și de reprezentantul POT, senatorul Gheorghe Vela.
Comisiile juridice ale Camerei Deputaților și Senatului au dat raport de adoptare, vineri, a cererii privind revocarea din funcție a președintelui Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă. Raportul urmează să fie supus votului plenului reunit al Parlamentului tot în cursul zilei de vineri. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Parlament/ Comisiile juridice - Zsombor Vajda să preia funcția de președinte interimar al AEP
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că
Ioana Bran-Voinea - propusă să devină secretar general al Camerei; Oana Elena Pintilei - secretar general adjunct
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni propunerile de numire în funcția de secretar general a Ioanei Bran-Voinea și în cea de secretar general adjunct a Oanei-Elena Pintilei. Ioana Bran-Voinea și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților și, la propunerea grupului parlamentar al PS
Senat - Comisia de constituționalitate: Rapoarte finale privind anchetele Mykonos și întâlnirea Bolojan - Tănăsescu
Comisia de constituționalitate a Senatului a adoptat, luni, rapoarte finale în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Myko
Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș
Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu
Senat: Minorilor sub 15 ani să le fie interzis accesul la rețelele sociale online (proiect adoptat tacit)
Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege care prevede interzicerea accesului minorilor cu vârsta sub 15 ani la rețelele sociale furnizate de platforme online. Termenul de dezbatere și vot a fost depășit, astfel că propunerea legislativă se consideră adoptată tacit. Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaților fiind decizională.









