logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Poliția Capitalei

CERCETÃRI ALE POLIȚIȘTILOR CAPITALEI ÎNTR-UN DOSAR DE COMERCIALIZARE DE PRODUSE ALTERATE

La data de 24 iunie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 8 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 16.30, prin apel 112, cu privire la faptul că, în incinta unei grădinițe din Sectorul 2, mai mulți copii acuză stări de rău.

Din investigațiile efectuate de către polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la fața locului, s-a stabilit faptul că, în jurul orei 13.00, minorii au servit masa de prânz, mâncarea fiind livrată de către reprezentanții unui restaurant situat în proximitatea unității de învățământ, existând un contract de prestări servicii în acest sens.

De asemenea, la adresă s-au prezentat echipaje din cadrul SMURD, care au acordat primul ajutor, mai multe persoane fiind transportate la șase unități medicale, pentru investigații suplimentare.

Ulterior, 13 copii, cu vârsta medie de 4 ani, precum și un cadru didactic, cărora li s-a stabilit ca diagnostic preliminar ,,toxiinfecție alimentară în observație', au rămas sub observație până la momentul stabilizării.

Totodată, la fața locului s-au prezentat polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice - Sector 2, reprezentanți din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Direcției de Sănătate Publică, care au constatat faptul că produsele alimentare servite la masa de prânz minorilor au fost alocate în regim catering, de la o societate comercială.

În urma controlului economic și igienico-sanitar efectuat la grădinița în cauză, precum și la societatea respectivă, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare de 117.000 de lei, conform art. 7, 18 și 26 din HG 21/1992 și a fost luată măsura închiderii grădiniței și societății respective, pe o durată de până la 6 luni.

La punctul de lucru al firmei care a livrat produsele alimentare au fost identificate și ridicate 45 de kg de carne și pește, depozitate necorespunzător, improprie consumului general.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice - Sector 2, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comercializare de produse alterate.

Afisari: 73

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].