Candidaţii pentru funcţiile de vicepreşedinţi şi consilieri ai Curţii de Conturi - validaţi de Parlament
Candidaţii pentru două funcţii de vicepreşedinţi şi şase consilieri ai Curţii de Conturi au fost validaţi, marţi, de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Votul a fost secret, cu buletine de vot.
Anterior votului, aceştia au fost audiaţi şi au primit votul din partea senatorilor şi deputaţilor din comisiile reunite de buget finanţe.
Au fost validaţi pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai Curţii de Conturi Ion Mocioalcă (252 de voturi "pentru" şi 114 de voturi contra) şi Lucian-Ovidiu Heiuş (256 de voturi "pentru" şi 100 contra).
Au fost validaţi pentru funcţiile de consilieri de conturi Eniko-Katalin Lacziko (251 de voturi "pentru", 115 de voturi contra), Carmen-Dorina Drăgan (252 de voturi "pentru" şi 114 de voturi contra), Ştefania Gabriella Ferencz (252 de voturi "pentru" şi 114 de voturi contra) şi Aurelian Bădulescu (253 de voturi "pentru" şi 113 contra).
Daniela Teodoru a obţinut 3 voturi pentru şi 353 de voturi contra, Andreea Ionela Ichim, Roxana-Iuliana Prisăcariu şi Mihail-Cătălin Toderaşcu au obţinut câte un vot "pentru", Octavian Bădescu - 20 de voturi "pentru", Valentin-Lică Curelaru - 17 voturi "pentru", Cătălin Corneliu Ghinăraru - 18 de voturi pentru, iar Niculina Daniela Ciopa, Iulia-Adriana Manolache, Florica Paris Liliana Sabău, Iuliana Serediuc şi Răzvan Tătaru nu au obţinut niciun vot în favoarea lor.
Deputatul AUR Adrian Axinia a declarat, în cadrul dezbaterilor generale, că "priorităţile puterii sunt de servire a propriei clientele cu sinecuri regeşti".
"În urmă cu două săptămâni parlamentarii puterii PSD şi PNL aplaudau frenetic când, de la acest pupitru, Marcel Ciolacu ne-a explicat cum ţara este pe buza prăpastiei şi, dacă nu se măresc taxele şi impozitele, va fi vai şi amar de România. Vedem astăzi pentru ce aveau nevoie PSD şi PNL de aceste încasări bugetare mai mari: să-i plătească pe politrucii pe care îi numesc atât de vesel în fruntea unor instituţii precum Curtea de Conturi şi ANCOM. România este în pragul colapsului, are o datorie externă care a depăşit 700 de miliarde de lei, iar priorităţile puterii sunt de servire a propriei clientele cu sinecuri regeşti şi politizarea suplimentară a instituţiilor statului. (...) Aşa arată un stat capturat şi secătuit de resurse de nişte partide politice care au pierdut legătura cu realitatea", a afirmat deputatul AUR.
Potrivit deputatului USR Victor Ilie, "Curtea de Conturi va rămâne o instituţie servită politic".
"Curtea de Conturi este instituţia care are grijă de cheltuirea banului public, adică acea grijă pe care ar trebui să o avem dacă nu vrem să mărim taxele ca să facem economii la buget. Credeţi că până acum Curtea de Conturi şi-a făcut treaba? Ei bine, candidaţii pentru această funcţie majoritatea au peste 20 de ani în sistemul public cred şi ar da o notă aproape maximă activităţii Curţii de Conturi. Ce înseamnă asta? Că dezmăţul pe banul public va continua. Curtea de Conturi va rămâne o instituţie servită politic. (...) Trebuie să o controlaţi pentru protejarea prietenilor voştri. Asta înseamnă că românii pot să uite de speranţa de a scăpa de taxe în plus, pentru că lucrurile vor merge în continuare aşa cum au mers şi până acum - de la viceprimarul Gabrielei Firea, care este recompensat acum pentru obedienţă, până la domnul Heiuş, care nu a reuşit să facă nimic pentru creşterea colectării la ANAF. Avem doar oameni aserviţi politic la Curtea de Conturi şi toată lumea poate să doarmă liniştită, toată lumea care a fost până acum abonată la banii publici. Nu există intenţie pentru grija banului public, există doar dorinţa de a creşte taxe pentru a acoperi găurile făcute de cei care gestionează acum finanţele patriei. Ruşine să vă fie!", a transmis deputatul USR.
Totodată, deputatul neafiliat Andi Grosaru a afirmat, în cadrul dezbaterii generale, că "numai în cazul cercetării ştiinţifice incompetenţa poate da rezultate". AGERPRES / (A - autor: Cătălina Matei, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că
Ioana Bran-Voinea - propusă să devină secretar general al Camerei; Oana Elena Pintilei - secretar general adjunct
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni propunerile de numire în funcția de secretar general a Ioanei Bran-Voinea și în cea de secretar general adjunct a Oanei-Elena Pintilei. Ioana Bran-Voinea și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților și, la propunerea grupului parlamentar al PS
Senat - Comisia de constituționalitate: Rapoarte finale privind anchetele Mykonos și întâlnirea Bolojan - Tănăsescu
Comisia de constituționalitate a Senatului a adoptat, luni, rapoarte finale în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Myko
Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș
Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu
Senat: Minorilor sub 15 ani să le fie interzis accesul la rețelele sociale online (proiect adoptat tacit)
Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege care prevede interzicerea accesului minorilor cu vârsta sub 15 ani la rețelele sociale furnizate de platforme online. Termenul de dezbatere și vot a fost depășit, astfel că propunerea legislativă se consideră adoptată tacit. Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaților fiind decizională.









