Comunicat de presă - USR Sector 3
USR Sector 3: Primăria Sectorului 3 vrea să îndatoreze din nou cetățenii. Încă 450 de milioane de lei credit!
București, 26 iunie 2025 - Primăria Sectorului 3 continuă politica iresponsabilă de îndatorare excesivă a comunității. În ședința Consiliului Local, administrația condusă de primarul Robert Negoiță a cerut contractarea unui nou împrumut uriaș, de până la 450 de milioane de lei, pe o perioadă de 20 de ani, cu până la 3 ani perioadă de grație.
Primarul susține că e necesar creditul pentru finanțarea proiectelor din cadrul Programului Regional București-Ilfov 2021-2027 și continuarea proiectelor din PNRR. Argumentul este fals din moment ce tot administrația locală susține că volumul contractelor semnate sau care urmează a fi semnate este mai mare decât cel anticipat inițial, fără a prezenta însă o listă clară și detaliată a proiectelor vizate.
Realitatea? Sectorul 3 este deja unul dintre cele mai îndatorate sectoare din București. Actualele credite contractate de primărie au împovărat bugetul local, iar noile datorii riscă să pună în pericol capacitatea Sectorului 3 de a finanța serviciile publice esențiale: educație, sănătate, infrastructură de bază.
'Ne aflăm în fața unui nou episod de iresponsabilitate bugetară. În loc să gestioneze eficient fondurile existente și să prioritizeze investițiile cu adevărat necesare, primarul Sectorului 3 alege calea ușoară: împrumuturi peste împrumuturi. Cine va plăti? Cetățenii Sectorului 3, copiii noștri și, cel mai probabil, și nepoții noștri. Viitorul acestui sector nu poate fi construit pe datorii fără sfârșit!', a declarat Andrei Stan, liderul consilierilor USR Sector 3.
USR Sector 3 a votat împotriva acestui nou împrumut și solicită administrației locale:
* Publicarea situației detaliate a tuturor împrumuturilor existente;
* Un plan realist de reducere a gradului de îndatorare;
* Consultarea reală a cetățenilor înainte de asumarea unor datorii pe termen lung.
USR Sector 3 atrage atenția că lipsa unei strategii clare de dezvoltare, lipsa transparenței în cheltuirea banilor publici și preferința pentru proiecte megalomane și nejustificate economic conduc Sectorul 3 spre un colaps financiar. Cetățenii Sectorului 3 merită o administrație responsabilă, care să nu le pună în cârcă nota de plată pentru decizii financiare luate fără discernământ.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].