VIDEO Parlamentul se reuneşte în plen; joi - prezentarea moţiunii de cenzură a PSD

Senatorii şi deputaţii se reunesc joi în şedinţă comună, începând cu ora 14,00, pentru prezentarea moţiunii de cenzură iniţiate de 157 de parlamentari social-democraţi, cu titlul "Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!".
Moţiunea PSD a fost depusă marţi şi este cea de a doua iniţiată în această lună, după ce pe 3 septembrie şi reprezentanţii USR PLUS au înregistrat un astfel de demers, care însă nu a fost dus până la capăt deocamdată.
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis marţi ca moţiunea PSD să fie citită joi, de la ora 14,00, în plenul reunit, urmând să fie dezbătută şi votată marţea viitoare, de la ora 12,00.
Pentru moţiunea de cenzură iniţiată de USR PLUS, Birourile permanente reunite au hotărât să se aştepte motivarea deciziei CCR privind sesizarea depusă de premierul Florin Cîţu referitoare la existenţa unui conflict constituţional între Guvern şi Parlament.
Moţiunea de cenzură iniţiată de USR PLUS şi AUR, intitulată "Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi! Florin Cîţu trebuie să plece!", a fost înregistrată pe 3 septembrie şi citită în plenul reunit al Parlamentului pe 9 septembrie. Procedura de depunere a acesteia a fost însă contestată la CCR de Guvern. Marţi, Curtea Constituţională a admis, cu unanimitate de voturi, sesizarea premierului privind existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Guvern pe tema acestei moţiuni de cenzură, însă susţine că ea poate fi dezbătută şi votată.
***
Potrivit Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură, care poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, se prezintă Birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă. Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
***
Partidul Social Democrat cere prin moţiunea de cenzură - "Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!" plecarea urgentă a Cabinetului Florin Cîţu de la conducerea ţării pentru ca România să iasă "dintr-o continuă criză politică, economică şi socială".
În textul moţiunii se susţine că "guvernarea perdanţilor a sărăcit România!".
"Fiecare român este mai sărac cu 560 de euro după măsurile care au distrus puterea de cumpărare. În plină explozie a preţurilor, în condiţiile unei creşteri galopante a inflaţiei, Guvernul nu a găsit altă soluţie decât îngheţarea pensiilor, alocaţiilor şi a salariilor. Statisticile oficiale arată clar că puterea de cumpărare a scăzut cu peste 12%. Cu toate acestea, prin lipsa măsurilor de compensare a pierderilor de venit, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR a fost mult mai preocupat de lupta pentru putere în interiorul Coaliţiei şi a preferat să condamne la sărăcie peste 7 milioane de români", potrivit moţiunii.
Social-democraţii acuză că "pierderea controlului asupra creşterii preţurilor la energie şi combustibil a generat o inflaţie galopantă".
În document se spune că "datoria publică creşte cu 1.700 de euro pe secundă", iar "fiecare român devine mai dator la finalul acestui an cu 2.300 de euro".
"România riscă să deraieze economic, în condiţiile în care creşterea datoriei publice este aproape dublă faţă de creşterea Produsului Intern Brut'', susţine PSD.
Social-democraţii acuză şi faptul că "absorbţia fondurilor europene este la pământ", iar "capitalul românesc, condamnat la faliment". În moţiune se arată că "agricultorii ţării au fost umiliţi" şi, "în loc să ajungă pe mesele românilor, munca lor e vândută pe nimic în străinătate".
Comunităţile locale au fost condamnate la subdezvoltare, prin faptul că primăriile şi Consiliile judeţene au fost obligate să aloce sume uriaşe pentru lupta cu pandemia şi nici acum Guvernul Cîţu nu le-a decontat aceşti bani, se spune în textul moţiunii.
PSD acuză, totodată, că guvernarea PNL-USR PLUS-UDMR "a ratat toate ţintele asumate în Sănătate", iar în privinţa Educaţiei, deşi abia a început anul şcolar, aceeaşi guvernare "a închis sute de şcoli, iar pentru restul... a planificat închiderea".
Nu în ultimul rând, PSD susţine că "dreapta" a instalat un "penal" la Palatul Victoria, referindu-se la dosarul deschis lui Florin Cîţu în SUA în urmă cu 20 de ani, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte şi:
Moşteanu: Liderii de grupuri parlamentare USR PLUS participă fizic la şedinţa de plen comun
AUR: PSD şi USR PLUS să voteze moţiunea de cenzură cu bilele la vedere
CCR admite sesizarea pe moţiunea de cenzură - există conflict juridic între Parlament şi Guvern
CCR: Parlamentul urmează să dezbată moţiunea de cenzură şi să îşi exprime poziţia prin vot
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Oana Țoiu (USR): Proiectul privind pensiile magistraților este neconstituțional; amendamentele noastre nu au fost acceptate
Deputatul USR Oana Țoiu a afirmat, marți, că proiectul privind pensiile magistraților aflat în dezbatere parlamentară este neconstituțional și lasă 'o portiță' pentru ca în continuare anumite pensii să fie mai mari decât salariile în plată. Proiectul cu privire la pensiile magistraților, inițiat de liderii coaliției de guvernare
Camera Deputaților/Propunerea legislativă de modificare a Legii AGERPRES - aviz favorabil în Comisia de muncă
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.19/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Presă AGERPRES a primit, marți, aviz favorabil din partea Comisiei de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților. Propunerea legislativă inițiată de un grup de senatori PNL prevede că AGERPRES are dreptul să înființez
Camera Deputaților - plen/ Omagiu Papei Francisc; Ștefan Bouda (minorități): A fost un poet al milei
Mai mulți deputați au adus un omagiu, marți, în plen, Papei Francisc, care murit luni la vârsta de 88 de ani. Deputatul minorităților naționale Ștefan Bouda a menționat că Papa Francisc a pledat în întreaga sa viață pentru unitatea lumii creștine și pentru bună înțelegere între toate religiile, 'ca o stavilă a umanității
Camera Deputaților/ Ovidiu Ganț: Relația României cu Republica Federală Germania, de maximă importanță
Relația București - Berlin este 'de maximă importanță' în actualul context internațional, a declarat, marți, deputatul Ovidiu Ganț, reprezentant al Forumului Democrat al Germanilor din România, cu prilejul sărbătoririi Zilei Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania. 'Ziua de 21 aprilie este ziua în care s-a s
Moment de reculegere în memoria Papei Francisc în plenul Camerei Deputaților
Deputații au ținut marți, în plen, un moment de reculegere în memoria Papei Francisc. Președintele Camerei, Ciprian Șerban, a propus deputaților, la începutul ședinței de plen, să țină un moment de reculegere. 'Ieri, Sanctitatea Sa, Papa Francisc, un prieten al României, a trecut în neființă. În memoria sa
Camera Deputaților/Procedura de evaluare profesională a angajaților - aprobată de Biroul permanent
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, procedura de evaluare profesională a funcționarilor publici parlamentari și a personalului contractual din serviciile acestui for legislativ. Procedura a fost adoptată în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Hotărârii Camerei Deputaților nr. 9/2025. Evaluarea profe
Fațada Palatului Parlamentului - iluminată în culorile drapelelor României și Germaniei
Fațada principală a Palatului Parlamentului, dinspre Piața Constituției, va fi iluminată marți, începând cu ora 20:30, în culorile drapelelor României și Republicii Federale Germania, pentru a marca ziua prieteniei dintre cele două țări. ''Iluminarea clădirii Palatului Parlamentului în culorile drapelelor
SOS România anunță o moțiune simplă, la Senat, împotriva ministrului Sănătății
Senatorii SOS România vor depune, săptămâna viitoare, la Parlament, o moțiune simplă prin care cer demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, din cauza 'gestionării iresponsabile a politicii de vaccinare din România', a anunțat joi Ninel Peia, chestor al Senatului din partea acestui partid. Potrivit senatorului
Camera Deputaților/ Moțiunea simplă împotriva ministrului de Externe - restituită inițiatorilor
Biroul permanent al Camerei Deputaților a restituit, marți, inițiatorilor o moțiune simplă depusă împotriva ministrului Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu. Moțiunea simplă inițiată de AUR și POT împotriva ministrului Emil Hurezeanu a fost depusă marți la Camera Deputaților, iar Biroul permanent a decis că textul nu respectă prevede
Cazanciuc, după întâlnirea cu delegația SUA: Am discutat cu harta strategică pe masă rolul și locul României în Europa
Robert Cazanciuc (PSD), vicepreședinte al Senatului, a afirmat marți că a prezentat delegației de congresmeni din SUA prezentă la București o hartă cu rolul și locul României în Europa și că discuțiile au avut loc cu harta strategică pe masă. El a explicat, după întâlnirea de la Parlament cu cei opt membri ai Congresulu
Suciu, după întâlnirea cu delegația SUA: Anularea alegerilor, ca o discuție liberă despre situația politică
Discuțiile senatorilor și deputaților români cu delegații Congresului SUA au vizat aspecte ale diplomației parlamentare, iar tema anulării alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost abordată ca 'o discuție liberă despre situația politică din România', a declarat la finalul discuțiilor vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu.
Cameră/ Comisia pentru cultură: Anul 2027 se instituie ca 'Anul Ion I.C. Brătianu'
Comisia pentru cultură a Camerei Deputaților a dat, marți, cu unanimitate de voturi, raport de adoptare unui proiect de lege care prevede instituirea anului 2027 ca 'Anul Ion I.C. Brătianu'. 'Se instituie anul 2027 ca 'Anul Ion I.C. Brătianu' în România. Cu prilejul sărbătoririi 'Anului Ion I.C. Brătianu'
Senat: Legea privind pedepsirea șoferilor drogați, adoptată
Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă privind pedepsirea celor care conduc vehicule după ce au consumat droguri sau alte substanțe psihoactive, medicamentele pe baza unei prescripții medicale fiind excluse. Au fost înregistrate 85 de voturi ''pentru'', 3 ''împotrivă''
Centrele de plasament au obligația să instaleze sisteme de supraveghere video - proiect adoptat de Senat
Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect legislativ inițiat de parlamentari de la USR care vizează protecția și promovarea drepturilor copilului, în sensul instituirii în sarcina serviciilor de tip rezidențial și a furnizorilor de servicii sociale a obligației de a instala sisteme de supraveghere video și de menținere a acestora în stare de func
Senat: Emanuel-Gabriel Botnariu, numit președinte al Consiliului de monitorizare a implementării Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități
Plenul Senatului l-a numit, luni, pe Emanuel-Gabriel Botnariu președinte al Consiliului de monitorizare a implementării Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități începând din 27 aprilie, pentru un mandat de patru ani. S-au înregistrat 89 de voturi ''pentru'' și 21 ''împotrivă'