logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Senat: Comisia juridică a constatat abateri de la deontologia parlametară în cazul Dianei Şoşoacă

Imagine din galeria Agerpres

Comisia juridică a Senatului a constatat abateri de la deontologia parlamentară în cazul senatoarei Diana Şoşoacă, aşa cum sunt reclamate în sesizarea grupului PNL, a afirmat, luni, preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei.

"Comisia juridică a constatat cu majoritate de voturi că faptele reclamate în cuprinsul sesizării de către grupul PNL se subscriu conţinutului a trei abateri de la deontologia parlamentară care sunt identificate în Regulamentul Senatului, în Codul de conduită al parlamentarilor, precum şi în Legea Statutului deputaţilor şi senatorilor. Comisia juridică va înainta Biroului permanent raportul cu aceste constatări ale abaterilor de la deontologia parlamentară a senatorului în cauză, urmând ca Biroul permanent să decidă ce sancţiune este oportun a fi aplicată senatoarei în cauză", a afirmat Iulia Scântei.

Ea a adăugat că dacă lucrurile "vor escalada" şi vor fi înregistrate noi comportamente care nu se subscriu conduitei unui senator, va fi luată o decizie de către reprezentanţii Coaliţiei şi de către Comisia pentru regulament.

"Se impune să avem cel puţin o abatere consistentă obiectiv, nu doar cele cu caracter simbolic, dar subscriu şi punctelor de vedere ale colegilor mei, care astăzi în comisie au spus: 'Poate e bine ca un avertisment şi o astfel de discuţie să simbolizeze, să arate mai mult detaşarea, delimitarea noastră netă, categorică faţă de continuarea exercitării în acest mod de până acum a mandatului de către senatorul care a fost sesizat în Biroul permanent'. Sper să aibă un efect. E dorinţa noastră să ne continuăm activitatea pe următorii 4 ani, până la finalizarea mandatului, cu respectarea Regulamentului, pentru că suntem aici în slujba cetăţenilor, nu pentru a face scandal sau a exercita mandatul într-un mod injurios. Nu pentru asta am fost aleşi", a mai afirmat Scântei.

Senatorul Daniel Fenechiu a menţionat că sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate, în prezent, parlamentarilor "sunt mai mult simbolice", cea mai gravă pe care o poate aplica Biroul permanent fiind aceea că "trei luni nu poţi reprezenta Senatul".

"În contextul în care nu există o sancţiune pecuniară, sancţiunea nu îţi afectează activitatea parlamentară, poţi lua cuvântul, poţi să faci de toate, sancţiunile sunt simbolice (...). Eu, personal, mă simt deranjat de un asemenea comportament. Am asistat săptămâna trecută - povestea cu uşa din Comisia juridică. Nu cred că politica în România şi activitatea parlamentară trebuie să ajungă să aibă asemenea episoade (...). Anumite fapte care pun Parlamentul într-o lumină extrem de proastă nu aduc onoare Parlamentului şi nu îmbunătăţesc cu nimic viaţa românilor", a spus Fenechiu.

Pe 13 aprilie, Comisia juridică a Senatului a fost pusă în imposibilitatea de a ţine şedinţa în care să analizeze comportamentul Dianei Şoşoacă, potrivit solicitării Biroului permanent, care a dat curs unei cereri a grupului parlamentar PNL, a declarat atunci preşedintele comisiei, Iulia Scântei.

Diana Şoşoacă s-a prezentat la şedinţa comisiei din 13 aprilie. La intrare, preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei, a încercat să o oprească, pentru că "poartă o mască (de protecţie sanitară - n.r.) neconformă". Şoşoacă a intrat în sală de două ori, în pofida acestui avertisment. Ea şi-a manifestat îndelung nemulţumirea atât în comisie, cât şi la uşa sălii de şedinţă vizavi de obligaţia de a purta o mască "care nu o apără de virus".

"Grupul parlamentar din Senat al Partidului Naţional Liberal vă propune eliminarea unei probleme care se perpetuează de la începutul legislaturii în Parlamentul României: comportamentul necorespunzător, nociv şi neregulamentar al doamnei senator Diana Iovanovici-Şoşoacă. (...) Este inadmisibil să mai tolerăm ca parlamentarul Diana Iovanovici-Şoşoacă să sfideze orice normă legală şi orice regulă a bunului-simţ în cea mai prestigioasă instituţie a ţării, în care fiecare dintre noi, la fel ca şi domnia sa, este legitimat prin votul electoratului. O asemenea atitudine reprezintă o gravă ofensă adusă atât Parlamentului, cât şi românilor", se arată în sesizarea senatorilor PNL, adresată grupurilor parlamentare ale USR PLUS, UDMR, PSD şi AUR.

Potrivit semnatarilor, Diana Şoşoacă "încalcă măsurile sanitare, nu poartă mască de protecţie în sala de plen a Senatului, dând în permanenţă dovadă de iresponsabilitate".

"Instigă la ură şi haos în luările de cuvânt din plenul Senatului, jigneşte, aduce ofense şi grave acuzaţii neîntemeiate, utilizează discurs homofob, xenofob, extremist, în loc să îşi respecte statutul de parlamentar şi să facă legi în interesul românilor şi pentru electoratul care a trimis-o în Parlament. Sunt prea multe derapaje care pun în pericol buna funcţionare a Legislativului, dar şi aplicarea şi respectarea măsurilor de protecţie. Este grav să tolerăm asemenea conduită, mai ales că există sancţiuni disciplinare, statuate clar în cuprinsul art. 207 din Regulamentul Senatului", se menţionează în documentul PNL.

Articolul 207 din Regulamentul Senatului prevede pentru abateri de la deontologia parlamentară sancţiunile: atenţionare, chemarea la ordine, retragerea cuvântului, îndepărtarea din sală pe durata şedinţei şi avertisment public scris. AGERPRES/(A, AS - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 15

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 17-04-2025 20:52

SOS România anunță o moțiune simplă, la Senat, împotriva ministrului Sănătății

Senatorii SOS România vor depune, săptămâna viitoare, la Parlament, o moțiune simplă prin care cer demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, din cauza 'gestionării iresponsabile a politicii de vaccinare din România', a anunțat joi Ninel Peia, chestor al Senatului din partea acestui partid. Potrivit senatorului

Viata Parlamentara 15-04-2025 17:04

Camera Deputaților/ Moțiunea simplă împotriva ministrului de Externe - restituită inițiatorilor

Biroul permanent al Camerei Deputaților a restituit, marți, inițiatorilor o moțiune simplă depusă împotriva ministrului Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu. Moțiunea simplă inițiată de AUR și POT împotriva ministrului Emil Hurezeanu a fost depusă marți la Camera Deputaților, iar Biroul permanent a decis că textul nu respectă prevede

Viata Parlamentara 15-04-2025 15:55

Cazanciuc, după întâlnirea cu delegația SUA: Am discutat cu harta strategică pe masă rolul și locul României în Europa

Robert Cazanciuc (PSD), vicepreședinte al Senatului, a afirmat marți că a prezentat delegației de congresmeni din SUA prezentă la București o hartă cu rolul și locul României în Europa și că discuțiile au avut loc cu harta strategică pe masă. El a explicat, după întâlnirea de la Parlament cu cei opt membri ai Congresulu

Viata Parlamentara 15-04-2025 15:14

Suciu, după întâlnirea cu delegația SUA: Anularea alegerilor, ca o discuție liberă despre situația politică

Discuțiile senatorilor și deputaților români cu delegații Congresului SUA au vizat aspecte ale diplomației parlamentare, iar tema anulării alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost abordată ca 'o discuție liberă despre situația politică din România', a declarat la finalul discuțiilor vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu.

Viata Parlamentara 15-04-2025 15:08

Cameră/ Comisia pentru cultură: Anul 2027 se instituie ca 'Anul Ion I.C. Brătianu'

Comisia pentru cultură a Camerei Deputaților a dat, marți, cu unanimitate de voturi, raport de adoptare unui proiect de lege care prevede instituirea anului 2027 ca 'Anul Ion I.C. Brătianu'. 'Se instituie anul 2027 ca 'Anul Ion I.C. Brătianu' în România. Cu prilejul sărbătoririi 'Anului Ion I.C. Brătianu'

Viata Parlamentara 14-04-2025 18:58

Senat: Legea privind pedepsirea șoferilor drogați, adoptată

Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă privind pedepsirea celor care conduc vehicule după ce au consumat droguri sau alte substanțe psihoactive, medicamentele pe baza unei prescripții medicale fiind excluse. Au fost înregistrate 85 de voturi ''pentru'', 3 ''împotrivă''

Viata Parlamentara 14-04-2025 18:18

Centrele de plasament au obligația să instaleze sisteme de supraveghere video - proiect adoptat de Senat

Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect legislativ inițiat de parlamentari de la USR care vizează protecția și promovarea drepturilor copilului, în sensul instituirii în sarcina serviciilor de tip rezidențial și a furnizorilor de servicii sociale a obligației de a instala sisteme de supraveghere video și de menținere a acestora în stare de func

Viata Parlamentara 14-04-2025 17:37

Senat: Emanuel-Gabriel Botnariu, numit președinte al Consiliului de monitorizare a implementării Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități

Plenul Senatului l-a numit, luni, pe Emanuel-Gabriel Botnariu președinte al Consiliului de monitorizare a implementării Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități începând din 27 aprilie, pentru un mandat de patru ani. S-au înregistrat 89 de voturi ''pentru'' și 21 ''împotrivă'

Viata Parlamentara 14-04-2025 16:59

Senat/ Abrudean, în vizită oficială în Azerbaidjan: Țările noastre, unite printr-un Parteneriat strategic

Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a efectuat, în perioada 12-14 aprilie, o vizită oficială în Republica Azerbaidjan, la invitația președintei Sahiba Gafarova a Parlamentului azer (Milli Majlis). Potrivit unui comunicat al Senatului, Abrudean a abordat, în cadrul întrevederii oficiale cu Sahiba Gafaro

Viata Parlamentara 14-04-2025 15:02

Cazanciuc: Vizita congresmenilor americani în România - un mesaj de parteneriat strategic între cele două țări

Vizita în România a unei delegații a Congresului SUA reprezintă un mesaj de ''parteneriat strategic'' între cele două țări, a declarat, luni, vicepreședintele Senatului Robert Cazanciuc, care a susținut că Statele Unite s-au bazat ''întotdeauna'', în Europa, ''pe doi piloni strategici - Polonia și

Viata Parlamentara 14-04-2025 14:13

Ștefan Pălărie: USR solicită reînființarea comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea cazului Nordis

USR propune reînființarea comisiei parlamentare de anchetă care să se ocupe de cazul Nordis, în condițiile în care cea aprobată anul trecut în luna noiembrie nu a lucrat ''nici măcar o dată''. Liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, a declarat luni, la Palatul Parlamentului, că se vor relua toate proced

Viata Parlamentara 14-04-2025 13:46

Senat/Comisii: Raport de admitere pentru legea privind pedepsirea șoferilor drogați

Comisiile juridică și de sănătate din Senat au acordat, luni, raport de admitere cu amendamente propunerii legislative privind pedepsirea celor care conduc vehicule după ce au consumat droguri sau alte substanțe psihoactive, medicamentele pe baza unei prescripții medicale fiind excluse. Proiectul a fost amânat de două ori în Comisia juridică pentru

Viata Parlamentara 11-04-2025 12:24

Camera Deputaților/ Institutul Național de Formare în Sectorul Public va fi înființat prin comasarea a patru instituții (proiect)

Deputatul PSD Mihai Ghigiu a depus la Parlament un proiect de lege care propune înființarea Institutului Național de Formare în Sectorul Public, prin comasarea a patru instituții publice. ''Se înființează Institutul Național de Formare în Sectorul Public, instituție publică de interes național, cu personalitate

Viata Parlamentara 10-04-2025 14:01

Parlament/ Sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân, obligatorie (proiect)

Sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân, dacă patrupedele nu au acte de pedigree, va fi obligatorie, prevede o propunere legislativă pentru modificarea și completarea OUG nr.155 din 21 noiembrie 2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, depusă la Parlament. 'Este obligatorie sterilizarea câinilo

Viata Parlamentara 08-04-2025 17:14

Diana Buzoianu (USR): Calitatea aerului va fi trecută ca un criteriu specific când se calculează prejudiciile infracțiunilor de mediu

Președintele Comisiei pentru mediu din Camera Deputaților, Diana Buzoianu (USR), a declarat marți că, în sfârșit, calitatea aerului va fi trecută ca un criteriu specific care poate să fie luat în considerare de procurori atunci când calculează prejudiciile infracțiunilor de mediu. 'Eu am atras atenția că, în legea inițială, &i