Florin Iordache: Criticile aduse României prin MCV sunt anormale, analizăm la Parlament şi la Ministerul Justiţiei
Social-democratul Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, consideră anormale criticile aduse României prin raportul MCV, precizând că atât la nivelul Parlamentului, cât şi al Ministerului Justiţiei se va face o analiză în vederea unei posibile contestări a documentului Comisiei Europene la CJUE.
"Criticile care, ieri, prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare au fost aduse României sunt anormale. Nu cred că Parlamentul României trebuie tratat ca un parlament de mâna a doua în ideea în care printr-un vot constituţional, prin mai multe sesizări la Curtea Constituţională au fost adoptate nişte legi ale Justiţiei, care fac o justiţie reală şi o justiţie independentă. Modul în care ni se cere impetuos să oprim adoptarea acestor legi cred că este anormal, nu există nicăieri în lume o procedură ca nişte legi adoptate şi care au intrat în vigoare şi ale căror efecte, cred eu, se vor vedea în perioada următoare, să ceară printr-un astfel de raport să fie oprite sau să fie abrogate. Credem că Parlamentul României, atunci când a adoptat aceste legi, printr-o largă consultare publică - fie că discutăm de asociaţiile profesionale, fie că discutăm de mediul academic sau de toţi cei care sunt implicaţi, de la Ministerul Justiţiei până la CSM - credem că am adoptat nişte legi bune", a declarat Florin Iordache, miercuri, la Parlament.
Deputatul PSD a subliniat că "acest mecanism este unul de cooperare".
"Prin acest mecanism cred că România poate avea o colaborare eficientă. Să nu uităm de unde am plecat prin acest Mecanism de Cooperare şi Verificare, de la cele cinci condiţionalităţi care au fost îndeplinite. De-a lungul timpului, ni s-au pus altele şi altele şi aşa mai departe şi este anormal modul în care România este tratată. De ce se leagă Schengen-ul de MCV? Este anormal, pentru că din punct de vedere al Schengen-ului discutăm de nişte condiţii şi de nişte condiţionalităţi tehnice pe care România le-a îndeplinit demult. De aceea, eu nu înţeleg modul în care colegii noştri, europarlamentari, ar fi trebuit să ia o poziţie comună, aceea de a condamna modul în care, fie prin rezoluţie, fie prin acest Mecanism de Cooperare şi Verificare, România este tratată", a precizat Iordache.
Întrebat dacă social-democraţii au în vedere contestarea la CJUE a raportului MCV, deputatul PSD a afirmat: "Am spus că se va face o analiză, contestarea, dacă se va face, repet, poate să o facă Guvernul".
"Eu am spus că în cadrul Parlamentului vom face o analiză. În această analiză vom vedea dacă sunt argumente juridice sau dacă sunt argumente politice. Din punctul meu de vedere, nu sunt argumente juridice cuprinse în acest Mecanism de Cooperare şi Verificare. Discutăm de o justiţie reală, justiţie pe care o parte a asociaţiilor profesionale, Ministerul Justiţiei, CSM le-au lăudat şi împreună le-am lucrat", a subliniat Iordache.
El a precizat că pe acest subiect a purtat o discuţie şi cu ministrul Justiţiei, care i-a spus că va face o analiză la nivelul MJ.
"Repet, noi, în Parlament, vom face o analiză, dacă sunt argumente juridice, repet, le luăm în calcul. (...) Potrivit deciziilor CCR, am adoptat nişte legi. A spune acum că aceste legi pe care România le-a adoptat nu sunt bune, în condiţiile în care eu am cerut de fiecare dată: să-mi precizaţi care articole încalcă independenţa, care articole nu sunt bune, (...) eu nu am constatat până în acest moment. A, că s-a înfiinţat secţia specializată, ne-am asumat-o şi am spus-o şi o spun şi acum, poate e puţin secţie specializată şi de ce nu înfiinţăm o direcţie specializată. Deci, din punctul meu de vedere, aşa cum arată cele trei legi ale Justiţiei, sunt nişte legi bune", a mai declarat Iordache. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Andreea Rotaru, imagine: Marian Vlăduț, redactor video: Alberta Frorgiarini, grafician: Ioana Matei, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș
Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu
Senat: Minorilor sub 15 ani să le fie interzis accesul la rețelele sociale online (proiect adoptat tacit)
Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege care prevede interzicerea accesului minorilor cu vârsta sub 15 ani la rețelele sociale furnizate de platforme online. Termenul de dezbatere și vot a fost depășit, astfel că propunerea legislativă se consideră adoptată tacit. Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaților fiind decizională.
Cameră/ Diana Stoica (USR): Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen
Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen, a anunțat liderul deputaților USR, Diana Stoica. 'Astăzi, o victorie importantă pe parcursul Comisiei de anchetă parlamentară 'Mykonos-Nordis', pe care am propus-o împreună cu colegii de la PNL. 71 de deputați USR și PNL au cerut,
Senat/ Cinci senatori aleși pe listele POT și S.O.S. România s-au afliat grupului PSD
Cinci senatori aleși în Parlament pe listele POT și S.O.S România și-au anunțat, luni, în plenul Senatului, afilierea la grupul Partidului Social Democrat. Astfel, Ionel Carp și Cristian Bem, aleși pe listele S.O.S. România, precum și Valentina Aldea, Liviu Sorin Robe și Robert Daniel Ghiță, aleși pe listele POT, au anunțat că se vor al
Ramona Bruynseels: AUR vrea un calendar public al consolidării apărării
Deputatul Ramona Bruynseels a anunțat, luni, că AUR solicită președintelui României, Guvernului, MApN, MAI, SRI și MAE un calendar public al consolidării apărării. Referindu-se la 'sabotajul' de la Carfil din 14 septembrie, ea a precizat că AUR 'condamnă ferm Federația Rusă pentru acest act și pentru orice acțiune care poate să însemne
Camera Deputaților/ Solicitarea AUR și SOS de înființare a unei comisii de anchetă privind migrația - pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis luni introducerea pe ordinea de zi a plenului solicitarea Grupurilor parlamentare AUR și S.O.S. România pentru înființarea unei comisii de anchetă referitoare la impactul migrației asupra ordinii publice și securității naționale, respectarea legislației privind regimul străinilor și combaterea migrației ilegale.
Camera Deputaților/ Solicitarea de constituire a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis', înscrisă pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis, luni, înscrierea pe ordinea de zi a plenului a solicitării din partea Grupurilor parlamentare ale USR și PNL privind constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', pentru verificarea zborurilor private către Mykonos și Nisa efectuate de demnitari și oameni de afaceri. 'Av&a
Abrudean, despre moțiunea AUR: PNL nu va face lucruri de dragul de a bifa o acțiune de Opoziție fără rezultat
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, referitor depunerea unei moțiuni simple la adresa ministrului Finanțelor de către AUR, că nu vede ce ar putea să clarifice în plus Ministerul Finanțelor și a menționat că PNL
Camera Deputaților/Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora prim-ministrului' din cauza agendei
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, o scrisoare din partea Departamentului pentru relația cu Parlamentul, prin care informează conducerea Camerei că premierul Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora premierului' din cauza agendei sale de lucru. 'Referitor la adresa dumneavoastră, prin care ne informați cu privire la invitați
Abrudean: Un nou Congres este poate chiar benefic pentru a lămuri apele în PNL
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că organizarea unui nou Congres al PNL poate fi benefică pentru a lămuri definitiv apele în Partidul Național Liberal, menționând că este foarte bine că există contestatari în interiorul partidului, iar ei să se manifeste în forurile interne. 'Au avut (contestatarii din PNL -
Parlament/ Dezbatere pe problemele agriculturii românești - costurile mari, finanțarea, irigațiile, depozitarea, lipsa bursei de cereale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat, joi, conferința ''Agricultura României, de la probleme la soluții'', în cadrul căreia parlamentari, specialiști și reprezentanți ai mediului de afaceri au prezentat soluții pentru sprijinirea fermierilor români, dezvoltarea procesării interne și reducerea dependenței de importu


