Moțiune simplă - dezbateri/ Președintele Camerei i-a retras cuvântul deputatei Anamaria Gavrilă
Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, i-a retras cuvântul din plen deputatei POT Anamaria Gavrilă, pentru că a tulburat dezbaterile la moțiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu.
Anamaria Gavrilă, care este liderul grupului parlamentar al POT de la Camera Deputaților, a întrerupt de mai multe ori lucrările plenului de miercuri. Ea a strigat din bancă în timp ce ministrul Predoiu răspundea inițiatorilor care au depus moțiunea simplă, ceea ce a dus la întreruperea ședinței.
Ciprian Șerban a condus ședința de plen și i-a atras atenția acesteia să nu mai întrerupă ședința, după care a chemat-o la discuții, însă Gavrilă a refuzat. Drept urmare, Șerban a anunțat că i-a retras cuvântul.
Liderul deputaților liberali, Gabriel Andronache, l-a felicitat pe Șerban pentru aplicarea regulamentului Camerei Deputaților.
'Doresc să vă felicit pentru că ați făcut aplicarea articolului 159 din regulamentul Camerei Deputaților, referitor la doamna deputat Gavrilă. Acest articol spune următorul lucru - președintele de ședință cheamă la ordine deputatul care tulbură dezbaterile sau creează dezordine. Cred că a doua variantă este cea corectă în cazul doamnei Gavrilă. În cazul în care, după chemarea la ordine, deputatul continuă să se abată, ceea ce s-a și întâmplat, de la regulament sau împiedică în orice mod desfășurarea normală a lucrărilor, președintele de ședință retrage cuvântul acelui deputat. Ceea ce ați făcut, domnule președinte. De asemenea, vă pun în vedere că în măsura în care doamna Gavrilă nu încetează cu tulburarea acestei ședințe, vă rog să puneți în aplicare dispoziția următoarelor alineate, care înseamnă evacuarea din sală și, ulterior, discutarea în Biroul permanent pentru sancționarea acesteia', a spus Andronache.
Deputații dezbat, miercuri, moțiunea simplă depusă de grupul parlamentar al AUR împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, prin care cer demiterea din funcție a acestuia, precum și analiza în vederea inițierii urmăririi penale 'pentru faptele săvârșite în exercitarea funcției'. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grindeanu, despre proiectul privind vânzarea de bere cu alcool pe stadioane: În majoritatea țărilor UE se vinde bere
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat că o să urmărească argumentele pro și contra care vor fi aduse în dezbaterea parlamentară asupra proiectului privind vânzarea de bere cu alcool pe stadioane, dar a subliniat că în majoritatea țărilor UE, acest lucru este permis. El a fost întrebat dacă susțin
Senat: Mecanism de evaluare periodică a legislației care reglementează limitele exercitării libertăților fundamentale (proiect)
Parlamentul ar urma să instituie un mecanism de evaluare periodică a legislației care reglementează limitele exercitării libertăților fundamentale, în conformitate cu Constituția, prin respectarea principiului proporționalității și a cerințelor de claritate și previzibilitate a normelor juridice, potrivit unui proiect de lege depus la Senat.
Vernisaj aniversar la Palatul Parlamentului: 70 de ani de prezență românească în UNESCO
Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO a marcat șapte decenii de la aderarea României la organizație printr-un eveniment cultural dedicat tinerelor generații și conservării identității naționale. Vernisajul expoziției 'UNESCO 70 România - Educație prin tradiție, patrimoniu pentru v
Senat/Modificare Regulament: Secretarul general este ajutat de doi secretari generali adjuncți
Senatul a adoptat luni, în plen, un proiect de hotărâre care modifică Regulamentul instituției. Printre schimbări se numără introducerea a doi secretari generali adjuncți care să îl sprijine pe secretarul general, aplicarea votului ponderal în Comisia de Regulament și extinderea termenului de dezbatere a unei moțiuni simple de la șase la opt z
Senat - moțiune Mediu/ Peia (PACE-Întâi România): Gândacul de bucătărie are statut de refugiat politic
Senatorul Ninel Peia, de la grupul PACE- Întâi România, consideră că ministrul Mediului, Diana Buzoianu, ar fi reușit 'performanța istorică' de a vedea 'terorism ecologic' într-un baraj de beton. 'Vă rog să păstrăm un moment de reculegere pentru logica elementară ucisă cu sânge rece la Minister
Senat - moțiune Mediu/Lorand Turos (UDMR): Moțiunea nu oferă soluții, ci doar conflict și radicalizare
Liderul senatorilor UDMR, Lorand Turos, a declarat luni, în timpul dezbaterii moțiunii simple împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, că documentul nu oferă soluții, ci doar 'conflict și radicalizare', subliniind că, deși lucrurile pot fi îmbunătățite, există o limită între critică și distorsionare. '
Senat - moțiune Mediu /Peiu (AUR): Un ministru cu un vot negativ trebuie să plece acasă
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a subliniat luni votul negativ al grupului parlamentar AUR împotriva ministrului Mediului, argumentând că, după moțiunea simplă adoptată în luna decembrie împotriva aceluiași ministru, Diana Buzoianu ar fi trebuit 'să plece acasă'. 'Grupul parlamentar AUR va vota aceas
Senat - moțiune Mediu/ Păun (USR): Moțiunea - o compunere plină de minciuni
Senatoarea USR Ana-Cynthia-Ioana Păun a declarat, luni, la dezbaterea moțiunii simple împotriva ministrului Mediului Diana Buzoianu, că textul moțiunii este 'o compunere plină de minciuni', menționând că problemele de mediu au fost ignorate zeci de ani, iar când Buzoianu 's-a apucat pe bune de treabă' se dorește 'dărâmarea&
Buzoianu: Moțiunea împotriva mea nu e un instrument de control democratic, ci o criză de nervi cu antetul Senatului
Moțiunea de față nu mai încearcă să ascundă extremismul, nu e un instrument de control democratic, ci o criză de nervi peste care s-a pus antetul Senatului, a afirmat, luni, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. 'Moțiunea de față are un singur merit, și anume că nu mai încearcă să ascundă extremismul. Nu mai m
Senat - moțiune Mediu/ Zamfir (PSD): Buzoianu trebuie să plece, poate odată cu premierul Bolojan
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat că formațiunea sa consideră că ministrul Mediului, Diana Buzoianu, trebuie să plece din Guvern, 'poate odată cu prim-ministrul Ilie Bolojan'. 'PSD a votat deja moțiunea împotriva ministrei USR pentru managementul catastrofal și pentru fanatism ecologic prin care a paralizat i
Senat: Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului - respinsă
Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, a fost respinsă, luni, de plenul Senatului. S-au înregistrat 41 de voturi pentru, 45 contra și o abținere. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: *
LIVE UPDATE Senat: Dezbaterea moțiunii simple împotriva ministrului Mediului
Moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, a fost respinsă, luni, de plenul Senatului. S-au înregistrat 41 de voturi pentru, 45 contra și o abținere. UPDATE ORA 18.04
Peiu: AUR exclude orice înțelegere cu partidele din coaliție înainte de alegeri, cu o excepție
AUR exclude o colaborare înainte de alegeri cu oricare dintre partidele actualei coaliții de guvernare, cu o singură excepție - dacă s-ar constitui un guvern cu termen determinat, limitat la câteva luni și cu mandat să organizeze alegeri, a declarat, luni, liderul senatorilor formațiunii, Petrișor Peiu. 'Excludem o colaborare &
Petrișor Peiu: AUR propune reducerea TVA la carburanți
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) propune reducerea TVA la carburanți pentru a opri scumpirile, a declarat, luni, liderul senatorilor formațiunii, Petrișor Peiu. 'Avem o criză energetică. Avem în același timp o criză a prețurilor la energie, avem o criză a prețurilor la tot ce înseamnă mase plastice, o criză la î
Un container pentru colectarea de textile va fi amplasat în parcarea din zona Izvor a Camerei Deputaților
Un container pentru deșeuri textile va fi amplasat în parcarea din zona Izvor a Camerei Deputaților, pentru colectarea separată a hainelor vechi de către persoanele care lucrează în acest for legislativ. 'Comisia pentru mediu și echilibru ecologic în parteneriat cu Asociația Planeta Verde, organizație nonguvernamentală, i




