Preşedintele Klaus Iohannis sesizează CCR legat de legea privind statutul funcţionarului public parlamentar
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în textul sesizării de neconstituţionalitate se precizează că această lege încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi art. 61 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 75 alin. (3) din Constituţie.
Şeful statului arată că legea a fost respinsă de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din data de 8 iunie 2016, fiind adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, pe 6 februarie 2018 într-o formă diferită faţă de cea respinsă de Senat, cu încălcarea principiului bicameralismului.
"În forma respinsă de Senat legea reglementa numai modificarea dispoziţiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 în sensul aplicării prevederilor art. 44, 73 şi 73 indice 1 din Legea nr. 7/2006 şi cu privire la personalul de specialitate din cadrul Autorităţii Electorale Permanente care are acelaşi statut cu cel al personalului din aparatul Parlamentului. (...) Astfel, faţă de forma dezbătută de Senat, se introduce posibilitatea: exercitării cu caracter temporar a unei funcţii publice parlamentare de conducere vacante prin promovarea temporară a unei persoane angajate cu contract individual de muncă; eliberării din funcţia publică parlamentară de şef departament/ director general de către secretarul general, cu avizul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului; actualizării pensiilor de serviciu stabilite în temeiul art. 73 indice 1 din Legea nr. 7/2006 şi calculate până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 cu majorarea salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar aflat în activitate. Totodată se prevede şi termenul în care decizia de pensionare trebuie comunicată Camerei Deputaţilor şi Senatului, după caz", se precizează în sesizare.
Concret, forma adoptată de Senat urmărea punerea de acord a dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 7/2006 cu cele ale art. 102 alin. (6) din Legea nr. 208/2015, iar forma adoptată de Camera decizională conţine în plus reglementări referitoare la cariera funcţionarilor publici parlamentari, precum şi o nouă modalitate de actualizare a pensiei de serviciu de care aceştia beneficiază, arată textul citat.
"Aşadar, comparând cele două forme ale legii supuse controlului de constituţionalitate, se poate observa atât existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic, cât şi a unei configuraţii semnificativ diferite, plasând astfel pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ. (...) În opinia noastră, intervenţiile legislative operate de Camera Deputaţilor au modificat substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator ce viza doar modificarea dispoziţiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006. În consecinţă, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituţie şi de art. 75 alin. (3) din Constituţie", se precizează în sesizare.
De asemenea, preşedintele arată că au fost încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţia României, în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea normei.
"Prin art. I pct. 1 al legii supuse controlului - art. 60 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 - se stabileşte că exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice parlamentare de conducere vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcţionar public parlamentar sau a unei persoane angajate cu contract individual de muncă, ce îndeplineşte condiţiile generale şi specifice pentru ocuparea acestei funcţii de conducere. (...) Faţă de dispoziţiile menţionate, considerăm că opţiunea legiuitorului ca o funcţie publică parlamentară de conducere vacantă să poată fi exercitată, chiar şi temporar, de o persoană angajată cu contract individual de muncă este contrară însăşi raţiunii existenţei funcţiei publice parlamentare. Deşi scopul intervenţiei legislative deduse controlului de constituţionalitate poate fi justificat prin prisma evitării situaţiilor de blocare a activităţii la care s-ar putea ajunge până la ocuparea prin concurs a posturilor vacante, considerăm că norma instituită la art. I pct. 1 al legii este neclară, întrucât permite fie interpretarea că soluţia legislativă poate fi utilizată ca modalitate alternativă de alegere între cele două categorii de personal, fie că această soluţie poate fi utilizată numai ca modalitate subsidiară, în situaţia de excepţie în care nu ar exista un alt funcţionar public parlamentar cu vocaţie la ocuparea cu caracter temporar a unei funcţii publice parlamentare vacante", se arată în sesizarea şefului statului.
Pe de altă parte, preşedintele spune că prin art. I pct. 3 al legii supuse controlului - art. 69 din Legea nr. 7/2006 - nu se respectă cerinţele de claritate şi previzibilitate ale normei, contravenind art. 1 alin. (5) din Constituţie întrucât nu este indicat fără echivoc destinatarul obligaţiei prevăzute la art. 69 alin. (2), respectiv destinatarul obligaţiei de comunicare a deciziei de pensionare.
"Art. I pct. 4 din legea supusă controlului - art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 - extinde aplicarea prevederilor cu privire la vechimea în muncă, indemnizaţia în cazul încetării raportului de serviciu din motive neimputabile, respectiv pensia de serviciu, şi asupra personalului Autorităţii Electorale Permanente. Însă, în condiţiile în care art. 102 alin. (6) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente stabileşte că personalului din aparatul de specialitate al AEP i se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 7/2006, considerăm că norma nou-introdusă este neclară şi de natură a permite interpretări diferite. Astfel, nu rezultă cu claritate dacă personalului Autorităţii Electorale Permanente i se vor aplica doar dispoziţiile art. 44, 73 şi 73 indice 1 din Legea nr. 7/2006 sau, în mod corespunzător, şi celelalte dispoziţii din Legea nr. 7/2006. În cea de a doua interpretare, modificarea operată ar conduce la existenţa unui paralelismul legislativ, ceea ce contravine art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi, implicit, art. 1 alin. (5) din Constituţie", mai arată preşedintele.
În sesizarea sa de neconstituţionalitate, el invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie.
"Din redactarea dispoziţiilor nou introduse - 'prin excepţie de la prevederile art. 66' - ar rezulta că eliberarea din funcţia publică parlamentară de şef departament sau de director general poate fi dispusă de secretarul general cu avizul Biroului permanent fără a se avea în vedere cazurile limitativ prevăzute de art. 66. Conferirea unei puteri discreţionare secretarului general al Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, de a elibera din funcţie funcţionari publici parlamentari ce deţin funcţii corespunzătoare înalţilor funcţionari publici parlamentari contravine principiului stabilităţii raporturilor de serviciu ale acestora, aşa cum este prevăzut de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 7/2006, aspect de natură să conducă la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie. Totodată, stabilirea unor reguli derogatorii pentru eliberarea din funcţie doar a funcţionarilor parlamentari care deţin funcţiile de şef de departament şi director general (funcţii parlamentare corespunzătoare înalţilor funcţionari publici parlamentari) creează un tratament juridic diferit, nejustificat obiectiv şi raţional, în raport cu alţi funcţionari publici parlamentari, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, precum şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie", menţionează sesizarea.
Totodată, şeful statului precizează că articolul II din legea supusă controlului, care vizează actualizarea pensiilor de serviciu, instituie "un privilegiu nejustificat obiectiv şi raţional pentru funcţionarii publici parlamentari şi, implicit, pentru personalul asimilat acestora, faţă de alte categorii de personal menţionate chiar în OUG nr. 59/2017, categorii ce beneficiază de pensie de serviciu".
"Totodată, privilegiul nejustificat este instituit chiar în cadrul aceleiaşi categorii, între beneficiarii pensiei de serviciu stabilite în temeiul art. 73 indice 1 din Legea nr. 7/2006, calculată până la intrarea în vigoare a dispoziţiilor OUG nr. 59/2017 şi beneficiarii pensiei de serviciu stabilite în temeiul art. 73 indice 1 din Legea nr. 7/2006, calculată după intrarea în vigoare a dispoziţiilor OUG nr. 59/2017. Astfel, se aduce atingere principiului egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, aşa cum acesta a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. (...) Mai mult, sintagma 'persoane care beneficiază de pensia de serviciu actualizată în temeiul unei hotărâri judecătoreşti' este neclară, contrar cerinţelor de claritate şi previzibilitate prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu se precizează dacă este vorba doar despre persoanele care au obţinut actualizarea pensiei în urma modificărilor aduse de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 sau dacă vizează orice persoană care a obţinut o actualizare a pensiei în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, cea de a doua ipoteză fiind susceptibilă, la rândul ei, de a genera o discriminare între aceste persoane şi ceilalţi beneficiari, contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie", precizează textul sesizării.
În baza acestor argumente, preşedintele Klaus Iohannis cere CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar este neconstituţională. AGERPRES/(AS - autor: Anamaria Toma, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș
Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu
Senat: Minorilor sub 15 ani să le fie interzis accesul la rețelele sociale online (proiect adoptat tacit)
Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege care prevede interzicerea accesului minorilor cu vârsta sub 15 ani la rețelele sociale furnizate de platforme online. Termenul de dezbatere și vot a fost depășit, astfel că propunerea legislativă se consideră adoptată tacit. Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaților fiind decizională.
Cameră/ Diana Stoica (USR): Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen
Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen, a anunțat liderul deputaților USR, Diana Stoica. 'Astăzi, o victorie importantă pe parcursul Comisiei de anchetă parlamentară 'Mykonos-Nordis', pe care am propus-o împreună cu colegii de la PNL. 71 de deputați USR și PNL au cerut,
Senat/ Cinci senatori aleși pe listele POT și S.O.S. România s-au afliat grupului PSD
Cinci senatori aleși în Parlament pe listele POT și S.O.S România și-au anunțat, luni, în plenul Senatului, afilierea la grupul Partidului Social Democrat. Astfel, Ionel Carp și Cristian Bem, aleși pe listele S.O.S. România, precum și Valentina Aldea, Liviu Sorin Robe și Robert Daniel Ghiță, aleși pe listele POT, au anunțat că se vor al
Ramona Bruynseels: AUR vrea un calendar public al consolidării apărării
Deputatul Ramona Bruynseels a anunțat, luni, că AUR solicită președintelui României, Guvernului, MApN, MAI, SRI și MAE un calendar public al consolidării apărării. Referindu-se la 'sabotajul' de la Carfil din 14 septembrie, ea a precizat că AUR 'condamnă ferm Federația Rusă pentru acest act și pentru orice acțiune care poate să însemne
Camera Deputaților/ Solicitarea AUR și SOS de înființare a unei comisii de anchetă privind migrația - pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis luni introducerea pe ordinea de zi a plenului solicitarea Grupurilor parlamentare AUR și S.O.S. România pentru înființarea unei comisii de anchetă referitoare la impactul migrației asupra ordinii publice și securității naționale, respectarea legislației privind regimul străinilor și combaterea migrației ilegale.
Camera Deputaților/ Solicitarea de constituire a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis', înscrisă pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis, luni, înscrierea pe ordinea de zi a plenului a solicitării din partea Grupurilor parlamentare ale USR și PNL privind constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', pentru verificarea zborurilor private către Mykonos și Nisa efectuate de demnitari și oameni de afaceri. 'Av&a
Abrudean, despre moțiunea AUR: PNL nu va face lucruri de dragul de a bifa o acțiune de Opoziție fără rezultat
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, referitor depunerea unei moțiuni simple la adresa ministrului Finanțelor de către AUR, că nu vede ce ar putea să clarifice în plus Ministerul Finanțelor și a menționat că PNL
Camera Deputaților/Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora prim-ministrului' din cauza agendei
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, o scrisoare din partea Departamentului pentru relația cu Parlamentul, prin care informează conducerea Camerei că premierul Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora premierului' din cauza agendei sale de lucru. 'Referitor la adresa dumneavoastră, prin care ne informați cu privire la invitați
Abrudean: Un nou Congres este poate chiar benefic pentru a lămuri apele în PNL
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că organizarea unui nou Congres al PNL poate fi benefică pentru a lămuri definitiv apele în Partidul Național Liberal, menționând că este foarte bine că există contestatari în interiorul partidului, iar ei să se manifeste în forurile interne. 'Au avut (contestatarii din PNL -
Parlament/ Dezbatere pe problemele agriculturii românești - costurile mari, finanțarea, irigațiile, depozitarea, lipsa bursei de cereale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat, joi, conferința ''Agricultura României, de la probleme la soluții'', în cadrul căreia parlamentari, specialiști și reprezentanți ai mediului de afaceri au prezentat soluții pentru sprijinirea fermierilor români, dezvoltarea procesării interne și reducerea dependenței de importu


