Horia Constantinescu (ANPC): Ne dorim simplificarea facturii pentru energie
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a anunţat că a depus în Parlament o propunere de amendament la OUG 130/2022 pentru completarea Legii 121/2014 privind eficienţa energetică prin care facturile pentru energie să fie simplificate pentru a fi "uşor parcurse şi î
Camera Deputaţilor: Modificări la Codul fiscal în privinţa pensiilor pe pilonul II, III şi ocupaţionale
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, modificarea Codului fiscal în sensul neimpozitării contribuţiei la pilonul II de pensii, ci doar a câştigurilor, prevederea urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024. S-au înregistrat 254 de voturi "pentru" şi 6 abţineri
VIDEO Moţiunea simplă împotriva lui Lucian Bode - respinsă de Camera Deputaţilor
Camera Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, depusă de 55 de parlamentari de la USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei, care a fost dezbătută luni în plen. S-au înregistrat 88 de voturi "pentru", 162 'contra'. Nu au votat 6 deputaţi.
Deputatul Dorel Badiu se retrage din Grupul parlamentar de prietenie România-Olanda
Deputatul AUR Dorel Badiu a anunţat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că se retrage din Grupul parlamentar de prietenie România-Olanda, din cauza "atitudinii foarte urâte" a europarlamentarilor olandezi faţă de România în privinţa aderării la spaţiul Schengen. "Dragi colegi, ţin să vă anunţ că datori
Camera Deputaţilor/Moţiunea simplă împotriva lui Lucian Bode - votată miercuri
Camera Deputaţilor votează miercuri moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, depusă de 55 de parlamentari USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei, care a fost dezbătută luni în plen. Prin moţiunea simplă intitulată "Siguranţă şi încredere sau debandadă şi furt? Ministrul
Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, în vizită în Franţa, în perioada 18-22 octombrie
Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, efectuează o vizită de lucru în Franţa, în perioada 18-22 octombrie, urmând să se întâlnească cu omologul său francez, Gerard Larcher, pentru a discuta aderarea României la spaţiul Schengen. "Vizita are loc pe fondul intensificării dialogului bilateral, la toate nivelu
Ciolacu, despre dezbaterea OUG pe energie: Aşteptăm o soluţie de la Comisia Europeană, doresc să prelungim ordonanţa pe 2 ani
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a declarat, luni, în privinţa ordonanţei de urgenţă privind energia, că el este unul dintre susţinătorii ideii să existe o practică unitară la nivelul Uniunii Europene în domeniu şi aşteaptă o soluţie de reglementare de la Comisia Europeană, menţionând că doreşte ca prevederile acestui ac
Senat: Statutul judecătorilor şi procurorilor, adoptat
Plenul Senatului a adoptat, luni, în calitate de for decizional, cu 83 de voturi "pentru", 37 "împotrivă" şi trei abţineri, proiectul legislativ privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, una dintre modificări fiind eliminarea abaterii disciplinare privind nerespectarea de către judecători a deciziilor CCR, amendament ce fusese ad
VIDEO Camera Deputaţilor: Au început dezbaterile la moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne; votul va fi dat miercuri
Dezbaterile la moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, au început luni în plenul Camerei Deputaţilor, iar votul va fi dat miercuri. Moţiunea a fost depusă de 55 de parlamentari USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei. Şedinţa, la care participă 217 de deputaţi,
Palatul Parlamentului va fi iluminat, marţi, în albastru de Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane
Palatul Parlamentului va fi iluminat, marţi, în albastru pentru a marca Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane. "Anual, la 18 octombrie, este marcată Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane (...) în toate statele membre ale Uniunii Europene. Traficul de persoane este un fenomen ra
Ionuţ Moşteanu: Ministrul Dîncu - o nouă sfidare pentru Parlament
Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, l-a criticat, luni, pe ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, susţinând că acesta sfidează Parlamentul prin faptul că a anunţat cu doar câteva ore înainte că nu participă la dezbaterea "Ora Guvernului". "Am luat act astăzi în Biroul permanent de scrisoar
Camera Deputaţilor: Dezbaterea 'Ora Guvernului' la care este invitat ministrul Apărării - lunea viitoare
Dezbaterea "Ora Guvernului" din plenul Camerei Deputaţilor la care a fost invitat să participe ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a fost reprogramată pentru lunea viitoare, a decis Biroul permanent. Ministrul Dîncu ar fi trebuit
Comisia pentru legile Justiţiei: Rapoarte favorabile pe cele trei proiecte; vor intra în plenul Senatului
Comisia parlamentară pentru legile Justiţiei a adoptat, luni, rapoarte favorabile pentru cele trei proiecte privind Consiliul Superior al Magistraturii, organizarea judiciară şi statutul judecătorilor şi procurorilor. Proiectele urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului, for legislativ decizional în acest caz.
Rapoartele pe proiectele de lege ale Justiţiei urmează să fie votate luni în comisia parlamentară specială
Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei urmează să voteze, luni, rapoartele pe cele trei proiecte în domeniu privind Consiliul Superior al Magistraturii, organizarea judiciară şi statutul judecătorilor şi procurorilor. Şedinţa ar urma să aibă loc de la ora 11,30. După adoptarea rapoartelor în comisie, proiectele vor i
Camera Deputaţilor: Ministrul Apărării Naţionale, invitat luni la "Ora Guvernului"
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, este invitat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea de la "Ora Guvernului" pentru a da explicaţii în legătură cu declaraţiile cu privire la războiul din Ucraina. Şedinţa este programată la ora 17,30, după dezbaterea moţiunii simple depuse de USR şi Partidul For
