Braşov: Fals broker, care a înşelat peste 40 de persoane - trimis în judecată de procurori

Un fals broker, care a înşelat 44 de persoane, însuşindu-şi nelegal 2,3 milioane de lei, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălare a banilor, se arată într-un comunicat remis, joi, AGERPRES.
"Din cercetări a rezultat că, în perioada august 2021-martie 2023, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul C.S., atribuindu-şi în mod nereal calitatea de broker autorizat, administrator al unei platforme de tranzacţionare de acţiuni şi criptomonede, a indus în eroare, cu intenţie, un număr de 44 de persoane vătămate cărora le-a prezentat diverse proiecte de investiţii financiare sau de comercializare a unor NFT-uri, însuşindu-şi banii proveniţi de la persoanele vătămate pentru a fi folosiţi în scopuri personale, provocând, în acest fel acestora un prejudiciu de 2.328.619 lei. De asemenea, în data de 31 mai 2023, pentru a disimula dreptul de proprietate asupra unui autoturism de lux achiziţionat cu banii dobândiţi prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, a încheiat contractul de cumpărare pe numele unui interpus", se arată în comunicatul citat.
Bărbatul a fost cercetat, iniţial, în stare de reţinere şi, începând din 5 iulie, în stare de arest preventiv.
Cele 44 de persoane pe care bărbatul le-a înşelat s-au constituit părţi civile în procesul penal, motiv pentru care în cauză au fost luate măsuri asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului, asupra bunurilor acestuia.
În acest sens, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui autoturism deţinut de inculpat pe numele unei persoane interpuse şi s-au luat măsurile (...) în vederea valorificării lui anticipate, respectiv s-a instituit poprirea asupra sumelor de bani prezente şi viitoare din conturile bancare curente deschise la mai multe bănci din Romania şi la o bancă din Spania până la concurenta sumei de 448.039 euro (2.226.754 ron).
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Braşov, cu propunere de a se menţine măsura arestului preventiv şi măsurile asiguratorii dispuse în cauză. AGERPRES/(AS - autor: Diana Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
DGPMB: Șase percheziții într-un dosar de furt calificat, cu un prejudiciu de circa 17.000 euro
Polițiștii Capitalei au efectuat, joi, șase percheziții domiciliare în București și în județele Călărași și Ialomița, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în care prejudiciul este estimat la aproximativ 17.000 de euro. 'La data de 15 aprilie, Secția 5 Poliție a fost sesizată,
Constanța: Două tone de șprot pescuit ilegal și plase cu o captură de cinci sturioni, descoperite de polițiștii de frontieră
Două tone de șprot pescuit ilegal și sute de metri de plase multifilament aflate în Marea Neagră cu o captură de cinci sturioni au fost descoperite de polițiștii de frontieră la Mangalia, respectiv în zona Sulina, a informat joi Garda de Coastă. Conform sursei citate, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au
Arad: Un bărbat care a incendiat un camion parcat în municipiu, prins cu ajutorul înregistrărilor video
Un bărbat care a incendiat o camionetă parcată în municipiul Arad, în plină zi, când pe stradă treceau oameni și alte mașini, a fost prins de polițiști cu ajutorul înregistrărilor camerelor de supraveghere și descrierilor făcute de martori, el fiind reținut pentru 24 de ore. Atacul a avut loc miercuri, la ora 18,00, pe
Parchetul General îi prelungește controlul judiciar lui Călin Georgescu (surse)
Procurorii Parchetului General au decis, joi, prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General în dosarul în care este acuzat, pri
Vaslui: Bărbat din Republica Moldova dat în urmărire pentru tâlhării comise în Italia, depistat la Albița
Un tânăr din Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani, căutat de autoritățile din Italia pentru furturi comise cu violență, a fost depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, bărbatul s-a
Prahova: Percheziții la suspecți de furturi de lemne din Ariceștii Zeletin
Polițiști sprijiniți de jandarmi și reprezentanții Ocolului Silvic Vălenii de Munte efectuează, joi, șapte percheziții la suspecți de furturi de lemne din fondul forestier de pe raza comunei prahovene Ariceștii Zeletin, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova. 'Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vălenii de Munte, cu
Călin Georgescu, la Parchetul General
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General în dosarul în care este acuzat, printre altele, de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale. La intrare, el nu a dorit să dea declarații în fața jurnaliștilor. Călin Georgescu a fost
Vaslui: Bărbați reținuți după ce au făcut scandal și au agresat doi adolescenți în prima zi de Paști
Doi bărbați au fost reținuți de polițiști după ce au provocat scandal într-un local din comuna Stănilești și au agresat doi adolescenți, lovindu-i cu pumnii și picioarele, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vaslui. 'În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în seara de 20 aprilie, &i
Constanța: Fost director al Spitalului Cernavodă, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru luare de mită
Fostul director al Spitalului Cernavodă, Marius Sponoche, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită, a informat miercuri Direcția Națională Anticorupție (DNA) Constanța. Conform sursei citate, procurorii DNA - Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv,
Ziua Forțelor Terestre - Tîlvăr: Fiecare militar român - foarte important pentru asigurarea securității noastre
Fiecare militar român este foarte important pentru asigurarea securității, indiferent unde își desfășoară activitatea - în misiunile NATO de poliție aeriană din țările baltice, în operațiile NATO sau în cadrul Grupurilor de Luptă NATO, a declarat, miercuri, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, în cadrul ceremoniei organizate de
CSM: Este inacceptabil ca într-un stat de drept independența justiției să constituie o temă în campania electorală
Consiliul Superior al Magistraturii cataloghează drept 'inacceptabil' faptul că într-un stat de drept, membru al Uniunii Europene, independența justiției să constituie în mod recurent o temă predilectă de discuție în campania electorală. Reacția CSM vine în contextul procedurii parlamentare derulate în legătură cu propuner
Dolj: Bebeluș de 3 luni decedat într-un spital din Craiova; tatăl reclamă erori medicale
O fetiță în vârstă de trei luni a murit în urmă cu două zile, în timp ce se afla internată în Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, iar tatăl reclamă erori comise de către personalul medical al spitalului, motiv pentru care IPJ Dolj a declanșat cercetări pentru ucidere din culpă. 'În cursul zilei de ieri, 2
Educatoare de la o grădiniță de stat din Sectorul 1 - trimisă în judecată după ce ar fi lovit șase copii
O educatoare de la o grădiniță de stat din Capitală a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, fiind acuzată că ar fi lovit, tras sau împins șase copii. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, prin rechizitoriul emis de procurorul de caz s-a dispus trimiterea în judecată
Gorj: Incendiu la un siloz de rumeguș al unui operator economic din Însurăței
Pompierii intervin, miercuri, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un siloz de rumeguș din satul Însurăței al municipiului Motru, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj, Florin Chisim. Potrivit acestuia, la locul incendiului s-au deplasat două autospeciale ale pompierilor.
Planul 'Blocada'/DGPMB: 1.370 de sancțiuni aplicate, în valoare de peste 610.000 lei; 143 de permise, reținute
Polițiștii Capitalei au aplicat, în perioada 17 - 22 aprilie, în baza planului ''Blocada'', 1.370 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 610.000 lei, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și pentru nerespectarea ordonanței privind circulația pe drumurile publice. &