Sfântul Gheorghe - sărbătorit pe 29 aprilie; ziua de 23 aprilie coincide cu Sfânta şi Marea Marţi din Săptămâna Pătimirilor

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sărbătorit, în acest an, pe 29 aprilie, având în vedere că ziua de 23 aprilie coincide cu Sfânta şi Marea Marţi din Săptămâna Pătimirilor.
Decizia a fost luată de Sfântul Sinod potrivit rânduielilor bisericeşti şi este consemnată în Calendarul Ortodox al acestui an.
Potrivit Patriarhiei, astfel de mutări ale Slujbei Sfântului s-au făcut şi se fac ori de câte ori sărbătoarea Sf. Gheorghe cade în Săptămâna Pătimirilor Domnului, chiar dacă a fost sau nu consemnată explicit în calendar.
"Anul acesta, cei aproape un milion de români care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe nu îşi vor mai serba onomastica în ziua de 23 aprilie. Printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Marele Mucenic va fi sărbătorit în a doua zi de Paşti, luni, 29 aprilie. Motivul acestei schimbări este acela că anul acesta data de 23 aprilie coincide cu Sfânta şi Marea Marţi din Săptămâna Pătimirilor, iar sărbătorirea unui hram sau a unei zile onomastice presupune bucurie care nu se integrează cu perioada în care ne aflăm, anume aceea de pregătire pentru Învierea Domnului", precizează basilica.ro.
Rânduiala de slujbă a sfinţilor prăznuiţi în Săptămâna Mare este menţionată în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava: "dacă se va întâmpla hramul unui sfânt sau al unei sfinte în Lunea, Marţea, Miercurea sau Joia cea Mare, atunci cântăm toată slujba seara şi dimineaţa, în Duminica Floriilor".
Din motive pastorale, Sfântul Sinod a hotărât ca anul acesta Sf. M. Mc. Gheorghe să nu fie pomenit în Duminica Floriilor, aşa cum prevede Tipicul, ci în a doua zi de Paşti pentru a acorda importanţa cuvenită acestei sărbători.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost sărbătorit în altă zi în anii 1965, 1970, 1976, 1981, 1992, 1997, 2003, 2008 şi 2011, mai informează sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Episcopul-vicar Timotei Prahoveanul: Pogorârea Duhului Sfânt - momentul de început al Bisericii
Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt este momentul de început al Bisericii, le-a transmis Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, credincioșilor prezenți la Catedrala Patriarhală la Sfânta Liturghie din duminica Rusaliilor. 'Praznicul Rusaliilor, Praznicul Cincizecimii sau Praznicul Pogor&a
Timiș: Hramul unei biserici cu iconostas din vitralii, unicat prin arhitectură și artă bisericească
Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh aduce bucurie pentru credincioșii celei dintâi biserici ctitorite după 1990, în Timișoara, care este unică în țară prin iconostasul realizat din vitralii dar și prin arhitectura cu elemente specifice fiecărui stil zonal din cuprinsul României - Biserica Dacia Cetate, care împlinește 31 de a
Harghita: Numeroși pelerini se îndreaptă spre Șumuleu Ciuc pentru a participa la procesiunea de Rusaliile catolice
Numeroși pelerini se îndreaptă, sâmbătă dimineață, spre Șumuleu Ciuc, acolo unde va avea loc procesiunea de Rusaliile Catolice, care este considerată cea mai mare de acest fel din Europa Centrală și de Est. Foto: (c) GIN
Harghita: Pelerini din toată lumea au început să sosească la Miercurea-Ciuc, pentru procesiunea de Rusaliile Catolice de la Șumuleu
Pelerini din toată lumea au început să sosească la Miercurea-Ciuc și urmează să participe, sâmbătă, la procesiunea de Rusaliile Catolice de la Șumuleu Ciuc, considerată cea mai mare de acest fel din Europa Centrală și de Est, unii dintre ei parcurgând distanțe impresionante pentru a ajunge la locul evenimentului. În mod tradițional, &ic
Alba: Două daruri simbolice pentru Papa Leon al XIV-lea, din partea Bisericii Greco-Catolice
Un portret în mozaic al Cardinalului Iuliu Hossu și o pictură alegorică a Catedralei 'Sfânta Treime' din Blaj, intitulată 'Biserica în zeghe', au fost oferite Papei Leon al XIV-lea de către Episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Cristian Crișan, în cadrul unei întâlniri avute de suveranul ponti
Mureș: O panglică cu rugăciune, încredințată pelerinilor călare pentru a fi dusă la Șumuleu Ciuc de Rusalii
În cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat, marți, în curtea Castelului Rhedey din Sângeorgiu de Pădure, reprezentanții primăriei orașului și preoții reformat și romano-catolic au înmânat celor 22 de călăreți pel
Patriarhia oferă 100.000 lei în sprijinul persoanelor afectate de inundații în Covasna și Harghita
Patriarhia Română oferă un sprijin financiar de 100.000 de lei pentru sinistrații din Covasna și Harghita, afectați de inundațiile din ultimele zile. 'În urma inundațiilor masive din județele Covasna și Harghita, dar și din alte zone ale țării, Patriarhia Română se alătură autorităților centrale și județene în efort
Vaslui: Episcopia Hușilor organizează a VIII-a ediție a evenimentului 'Bun venit, copilărie!'
Peste 2.000 de copii sunt așteptați să participe, sâmbătă, la cea de-a VIII-a ediție a evenimentului 'Bun venit, copilărie!', organizat de Episcopia Hușilor cu ocazia zilei de 1 Iunie. Desfășurată sub sloganul 'Copilărie fără frontiere', acțiunea va reuni copii cu o situație financiară modestă, selectați din cadrul mai mu
Patriarhie: Eroii români - pomeniți, joi, la praznicul Înălțării Domnului
Clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase, joi, la ora 12,00, în ziua praznicului Înălțării Domnului, în semn de veșnică pomenire, prețuire și recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru libertatea, demnitatea și unitatea poporului român, mărturisirea credinței creștine și apărarea țării, informează, luni, Patriarhia Română.
Preotul profesor Eugen Pentiuc - numit protopresbiter al Patriarhiei Ecumenice
Preotul Eugen Pentiuc, decanul Institutului Teologic Ortodox 'Sfânta Cruce' din Brookline, Massachusetts, a fost numit recent protopresbiter al Patriarhiei Ecumenice. Arhiepiscopul ortodox grec al Americii, Elpidofor, i-a acordat părintelui Pentiuc 'Crucea Bisericii Sfintei Sofia', transmițând salutul și felicităril
Conferință dedicată împlinirii a 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea - la Palatul Parlamentului
Conferința '1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea: relevanță și reflecții contemporane', organizată de Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR), prin Secția de Filosofie, Teologie și Psihologie a AOSR, împreună cu Academia de Științe Juridice din România, s-a desfășurat, joi, la Palatul Parlamentului.
Intotero: Cazinoul - spațiu viu, pregătit să găzduiască evenimente culturale; nu doar o amintire din fotografii vechi
Cazinoul din Constanța nu mai este astăzi doar o amintire din fotografii vechi, ci un spațiu viu, pregătit să găzduiască evenimente culturale și să primească vizitatori din toată lumea, a afirmat, miercuri, ministrul Culturii, Natalia Intotero. 'Astăzi, de ziua Sfinților Constantin și Elena, am avut onoarea de a fi prezentă la inaugurarea Cazinoului din Co
Patriarhul Daniel: Sfântul Constantin cel Mare - protector, apărător, păzitor și ajutător al Creștinismului
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a afirmat de ziua 'Sfinților Împărați Constantin și Elena', hramul istoric al Catedralei Patriarhale, că acest sfânt a fost un protector, apărător, păzitor și ajutător al Creștinismului. 'Sfântul Constantin cel Mare este chemat să ajute Biserica lui Hristos,
Încep evenimentele liturgice dedicate hramului istoric al Catedralei Patriarhale 'Sfinții Constantin și Elena'
Celebrarea hramului istoric al Catedralei Patriarhale 'Sfinții Împărați Constantin și Elena' va debuta, marți, cu Slujba Privegherii, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, urmând să oficieze miercuri Sfânta Liturghie. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Rom&a
Alba: Episcopul Cristian Crișan a reprezentat Biserica Unită cu Roma la slujba de la Vatican de inaugurare a noului papă
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a fost reprezentată, duminică, la slujba inaugurală a pontificatului Papei Leon al XIV-lea, de către Episcopul auxiliar Cristian Crișan al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. Potrivit Arhieparhiei, la celebrarea de la Vatican a fost prezent duminică și Episcopul auxiliar al Arhieparhiei de