DOCUMENTAR: Zece ani de la moartea actriţei Dina Cocea
Actriţa Dina Cocea, personalitate marcantă a teatrului românesc, s-a născut la 27 noiembrie 1912, la Bucureşti.
Fiică a gazetarului N.D. Cocea şi a Floricăi Mille, fiica gazetarului şi scriitorului Constantin Mille, Dina Cocea a făcut studii de actorie la Paris, unde a şi debutat, în 1934. A revenit la scurt timp în ţară, unde avea să desfăşoare o carieră teatrală ce a adunat peste o sută de roluri (majoritatea la Teatrul Naţional din Bucureşti), numeroase roluri în film şi nenumărate înregistrări la radio şi televiziune, potrivit http://www.tnb.ro.
A debutat la Teatrul ''Comedia'', în 1935, în piesa de teatru ''Adevăratul Iacob'', alături de George Timică. În 1940 a fondat ''Teatrul Nostru'', unde a fost şi director între 1941-1949. După 1949 a jucat la Teatrul Naţional din Bucureşti.
''Dina Cocea şi-a început cariera actoricească, după cum îi plăcea să sublinieze, având norocul să joace alături de mari nume ale teatrului românesc: Ion Iancovescu, Lucia Sturdza Bulandra, Tony Bulandra, V. Maximilian, George Vraca, Fory Etterle şi sub îndrumarea unor regizori importanţi: Sică Alexandrescu, Victor Ion Popa, Ion Sava. Şi-a desăvârşit cariera la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde a creat, vreme de câteva decenii, roluri de neuitat pe partituri importante ale dramaturgiei clasice, româneşti şi universale, la care s-au adăugat numeroase roluri în film şi nenumărate înregistrări la radio şi televiziune'', menţiona un comunicat al TNB din 2008.
În teatru, unele dintre cele mai frumoase roluri ale sale au fost cele din: "Hoţii" de Schiller, "Tartuffe" de Moliere, "Doamna lui Ieremia" de Nicolae Iorga, "Din jale se întrupează Electra" de Eugene O'Neill, "Furtuna" de Ostrovski - toate pe scena Naţionalului bucureştean, la care se adaugă roluri în alte teatre, între care "Ferma" de David Storey la Teatrul "Bulandra". Rolul la care a ţinut cel mai mult şi i-a adus cele mai mari satisfacţii a fost cel al reginei Elisabeta din "Maria Stuart" de F. Schiller, potrivit sursei citate.
Roluri memorabile a interpretat şi în piesele: ''Undeva într-o ţară sau complotul condamnaţilor'', de Virta Nikolai (1949), ''Invitaţie la castel'', de J. Anouilh (1958), ''Anna Karenina'', de Tolstoi (1961), ''Părinţii teribili'', de J. Cocteau (1968), ''Ferma'', de David Storey (Teatrul ''L.S. Bulandra'' Bucureşti, 1975), ''Dublu joc'', de R. Thomas (Teatrul de Stat din Turda, 1980), ''Escapada'', de M. Velicikov (Teatrul ''Odeon'' Bucureşti, 1983), ''Dulcile-amare bucurii'' (Teatrul de Stat ''Victor Ion Popa'' din Bârlad, 1988), ''Ana-Lia'' (Teatrul Foarte Mic, A.T.F. Bucureşti,1989).
Dina Cocea s-a manifestat şi ca dramaturg. A scris textele pieselor ''Dulcile-amare bucurii'' şi ''Ana-Lia'', precum şi piesa ''Ioana pe rug'', jucată la Teatrul ''George Bacovia'' din Bacău în 1999.
Pe marile ecrane a apărut prima dată în 1939, în filmul "O noapte de pomină" (regia Ion Şahighian), potrivit volumului ''1234 cineaşti români'' (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996). A mai jucat în filmele: ''Cartierul veseliei'' (regia Manole Marcus, 1964), "Neamul Şoimăreştilor" (regia Mircea Drăgan, 1964), ''Ciprian Porumbescu'' (regia Gheorghe Vitanidis, 1972), "Ştefan cel Mare - Vaslui 1475" (regia Mircea Drăgan, 1974), ''Muşchetarul român'' (regia Gheorghe Vitanidis, 1975), ''Aurel Vlaicu'' (regia Mircea Drăgan, 1977), "Iancu Jianu haiducul" (regia Dinu Cocea, 1980), ''Atac în bibliotecă'' (regia Mircea Drăgan, 1992).
În calitate de profesor universitar, Dina Cocea a pregătit multe generaţii de actori la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, unde printre studenţii săi s-au numărat şi Marin Moraru şi Gheorghe Dinică. În perioada 1952-1962 a fost decan al Facultăţii de Teatru.
Începând din 1956, a reprezentat România la congrese internaţionale sau la manifestări organizate de ONU şi UNESCO, iar între 1979-1989 a fost preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Artă din Instituţiile Teatrale şi Muzicale. Dina Cocea a avut şi o prodigioasă activitate eseistică şi publicistică, scriind numeroase articole de sinteză, critică şi cronică dramatică în presa de specialitate autohtonă şi străină.
A fost distinsă, de-a lungul carierei sale, cu numeroase premii şi titluri, precum cel de ''Artist Emerit''. În 2001 i-a fost acordat titlul de societar de onoare al Teatrului Naţional ''I.L. Caragiale'' din Bucureşti, iar la 30 ianuarie 2003 i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I.L. Caragiale'' (UNATC).
De asemenea, actriţei Dina Cocea i-a fost conferit, la 29 noiembrie 2002, Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Cavaler, ''pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală''.
La 26 noiembrie 2002 actriţa Dina Cocea şi actorul Colea Răutu şi-au sărbătorit împlinirea vârstei de 90 de ani în cadrul unei festivităţi care a avut loc la Casa Capşa şi care a marcat, totodată, aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Teatrului Naţional din Bucureşti.
Dina Cocea a murit la 28 octombrie 2008.
În zilele de 26, 27 şi 28 octombrie 2018 Casa de Producţie TVR va difuza, ''IN MEMORIAM Dina Cocea'', un spectacol din ''Arhiva de Aur'': ''Micii burghezi'', de Maxim Gorki (TVR Internaţional - vineri, 26 octombrie; TVR Moldova - sâmbătă, 27 octombrie; TVR 3 - duminică 28 octombrie), potrivit unui comunicat de presă. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: Eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau (27 ianuarie 1945)
La 27 ianuarie 1945, pe fondul ofensivei generale împotriva armatelor germane de pe frontul de est, trupele sovietice au eliberat aproximativ 7.000 de oameni, aflați în lagărul de concentrare și exterminare de la Auschwitz-Birkenau. Destinat inițial detenției prizonierilor politici polonezi, din 1942 el s-a ocupat în special de exterminarea evreilor din Eur
27 ianuarie - Ziua 'Sveti Sava', sărbătoare a minorității sârbe din România
Ziua 'Sveti Sava' (Sfântul Sava), sărbătoare a minorității sârbe din România, este celebrată, anual, la 27 ianuarie. La începutul anului 2019, deputatul Uniunii Sârbilor din România, aparținând Grupului parlamentar al minorităților naționale (legislatura 2016-2020), Adnagi Slavoliub, iniția un proiect de lege p
Consiliul Afaceri Externe al UE din 27 ianuarie 2025
Consiliul Afaceri Externe al Uniunii Europene se reunește la 27 ianuarie 2025, la Bruxelles, pe agenda discuțiilor aflându-se teme precum agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, relațiile UE-SUA, situația din Orientul Mijlociu, situația din Moldova sau Georgia etc, conform site-ului https://www.consilium.eu
27 ianuarie - Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului (ONU)
Rezoluția 60/7 a Adunării Generale a Națiunilor Unite a desemnat data de 27 ianuarie ca zi internațională de comemorare a victimelor Holocaustului. În 1945, în ziua de 27 ianuarie, forțele aliate au eliberat lagărul nazist de concentrare Auschwitz-Birkenau din Polonia. Adunarea Generală a menționat, la 22 noiembrie 2004, în rezoluția A/RES/59
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 27 ianuarie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur; Sf. Marciana împărăteasa Greco-catolice Aducerea moaștelor Sf. Ioan Gură de Aur Romano-catolice Sf. Angela Merici, fc. Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, arhiepiscop
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 ianuarie
Este a 27-a zi a anului 2025. Au mai rămas 338 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 17 h 18 m. Luna răsare la 06 h 33 m și apune la 14 h 39 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Liviu Tatu)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Paul Newman
Actorul Paul Newman s-a născut la 26 ianuarie 1925, la Shaker Heights, Ohio, SUA. A urmat studii la 'Shaker Heights School' iar apoi la Kenyon College, în Gambier, Ohio. Ulterior s-a înscris în Marina militară a SUA. A revenit la Kenyon College, unde și-a luat licența în științe economice (1949). A studiat actoria la Universitat
FRAGMENT DE ISTORIE: 30 de ani de la lansarea postului de televiziune BBC World (26 ianuarie)
În ziua de 16 ianuarie 1995, a început să emită postul de televiziune BBC World. Din anul 2008 până în 2023, denumirea acestuia a fost BBC World News, iar în prezent este BBC News, potrivit bbc.com. Proprietate a BBC Global News Ltd., o filială a BBC Studios, BBC News difuzează buletine de știri, docu
26 ianuarie - Ziua internațională a energiei curate (ONU)
Ziua internațională a energiei curate, marcată pe 26 ianuarie, a fost declarată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite (rezoluția A/77/327) ca un apel pentru conștientizare și pentru o mobilizare a acțiunilor pentru o tranziție justă și incluzivă la energie curată în beneficiul oamenilor și al planetei. 26 ianuarie este, de asemenea, data înființă
CITATUL ZILEI
'Tinerii trebuie să fie avertizați în privința cultului unei așa-zise ordini care nu răspunde în fața rațiunii, dar mai ales în privința conceptului de disciplină, care este deseori prezentată drept scop în sine, nefiind niciun moment adusă în discuție întrebarea cu privire la scopul sau finalitatea acestei discipline. Iar fetișizarea
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 ianuarie
Ortodoxe Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei; Sf. Cuv. Xenofont, Maria, Arcadie și Ioan Duminica a 32-a după Rusalii Greco-catolice Duminica 32 dR. Sf. cuv. Xenofon și familia sa Romano-catolice Duminica a 3-a de peste an Ss. Timotei și Tit, ep.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 ianuarie
Este a 26-a zi a anului 2025. Au mai rămas 339 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 40 m și apune la 17 h 17 m. Luna răsare la 05 h 37 m și apune la 13 h 37 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Losneanu)
DOCUMENTAR: 10 ani de la moartea cântărețului Demis Roussos (25 ianuarie)
Demis Roussos, pe numele real Artemios Ventouris Roussos, s-a născut la 15 iunie 1946, în Alexandria, Egipt, având tată grec și mamă egipteană de origine italiană, potrivit imdb.com. Pasionat de mic de muzică, a fost fascinat de ritmurile arabe, pentru ca la vârsta de zece ani să descopere jazz-ul și să &i
CITATUL ZILEI
'Cunoaștem de asemenea legile de bază care guvernează chimia și biologia. În principiu, ar fi trebuit să fim deci capabili de a determina modul în care lucrează creierul. Dar ecuațiile care guvernează creierul au aproape cu siguranță un caracter haotic, astfel că o mică schimbare în starea inițială poate duce la un rezultat foarte diferit. Așadar, &icir
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 25 ianuarie
Ortodoxe Sf. Ier. Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Ier. Bretanion, episcopul Tomisului Greco-catolice Sf. aep. Grigore din Nazianz; Sf. m. Bretanion al Tomisului Romano-catolice Convertirea Sf. Paul, ap.; Sf. Bretanion, ep. de Tomis