Scriitorul Marin Sorescu s-a născut în comuna Bulzeşti, judeţul Dolj, la 19 februarie 1936. A urmat cursurile şcolii primare în satul natal, apoi cursurile liceului ''Fraţii Buzeşti'' din Craiova şi Şcoala Medie Militară ''Dimitrie Cantemir'' din Predeal, potrivit volumului "Dicţionarul scriitorilor români" (Editura Albatros, Bucureşti, 2002). În 1960 a devenit licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii ''Al.I. Cuza'' din Iaşi.

S-a afirmat ca poet încă din anii studenţiei, conducând cenaclul Casei de Cultură a Studenţilor, conform dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003). După absolvirea facultăţii, în 1960, s-a stabilit în Bucureşti, devenind în acelaşi an redactor la revista ''Viaţa Studenţească'' (unde a şi debutat, în 1959, cu versuri), apoi la ''Luceafărul'' (1963-1966).

Marin Sorescu a cunoscut o ascensiune rapidă în lumea literară, ca poet, prozator, dramaturg, eseist şi critic literar, a întreprins călătorii de studii în mai multe ţări europene, a participat la congrese şi festivaluri internaţionale. A participat la Bienala de poezie de la Knokke-Le-Zoute (Belgia, 1966), a luat parte la International Writing Program (Program Internaţional Scriitoricesc) al Universităţii din Iowa (SUA, 1970-1971) şi i-a fost acordată o bursă de studii pe o perioadă de un an la Academia de Artă din Berlinul de Vest (1972). Începând cu anul 1966, a întreprins călătorii de studii în majoritatea ţărilor europene, în SUA şi Mexic, a participat la congrese şi festivaluri internaţionale.

În 1992, şi-a susţinut doctoratul în filologie la Universitatea din Bucureşti, cu teza ''Insolitul ca energie creatoare, cu exemple din literatura română''. A fost redactor la revistele ''Viaţa studenţească'', ''Luceafărul'', ''Viaţa românească'', redactor-şef la Studioul Cinematografic ''Animafilm'' din Bucureşti (1966-1972), redactor-şef al revistei ''Ramuri'' din Craiova (1978-1990), iar în 1990 a fost numit director al Editurii ''Scrisul românesc'' din Craiova. A fost ministru al Culturii în perioada 25 noiembrie 1993 - 5 mai 1995.

Marin Sorescu, poet, prozator şi dramaturg, membru al Academiei Române.(Bucureşti, 23 febr. 1996)

Foto: (c)  LUCIAN TUDOSE/Arhiva istorică AGERPRES

Marin Sorescu a scris literatură de toate genurile, situându-se printre cei mai prodigioşi scriitori români şi numărându-se, de asemenea, printre scriitorii români cei mai reprezentativi şi mai cunoscuţi peste hotare, opera sa fiind tradusă în zeci de limbi străine.

După debutul ca poet în reviste literare, în 1964 a avut loc şi debutul editorial, cu volumul de parodii ''Singur printre poeţi'', stilul său original impunându-se şi prin volumele de versuri publicate ulterior: ''Poeme'' (1965, Premiul Uniunii Scriitorilor din România), ''Moartea ceasului'' (1966), ''Tinereţea lui Don Quijote'' (1968), ''Tuşiţi'' (1970), ''Suflete, bun la toate'' (1972), ''La lilieci'' (vol. I-V, 1973-1995; I - 1973, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie, II - 1977, Premiul Academiei Române, III - 1980, IV - 1988, V - 1995), ''Astfel'' (1973), ''Descântoteca'' (1976), ''Poeme'' (1976), ''Sărbători itinerante'' (1978), ''Ceramică'' (1979), ''Fântâni în mare'' (1982), ''Apă vie, apă moartă'' (1987), ''Poezii alese de cenzură'' (1991), ''Traversarea'' (1994).

Criticul literar George Călinescu scria despre Marin Sorescu, în 1964, în ''Contemporanul'', că avea ''capacitatea excepţională de a surprinde fantasticul lucrurilor umile şi latura imensă a temelor comune'' (''Dicţionarul Scriitorilor Români'', coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Editura Albatros, Bucureşti, 2002). ''Popularitatea şi-a datorat-o de la început Sorescu poeziei, ca şi succesul de critică. Un rol va fi jucat articolul lui G. Călinescu din ''Contemporanul'', apărut (1964) chiar mai înainte ca Sorescu să fi debutat'', scrie criticul literar Nicolae Manolescu în ''Istoria critică a literaturii române'' (2008). ''Dar cu siguranţă a mai fost o cauză: rareori o epocă şi-a născut mai la timp poetul potrivit. Original şi inventiv, Sorescu era un spirit funciar antidogmatic într-un moment în care apele dogmatismului începeau să se retragă. Versurile lui ingenioase, pline de sugestii şocante, au făcut deliciul unui public larg şi i-au satisfăcut totodată şi pe critici, care vedeau în ele un simptom şi o promisiune de înnoire. Cu un bun instinct al pieţei literare, poetul s-a adaptat lesne la schimbări, dovadă ''La Lilieci'', în care poezia este cu desăvârşire alta decât în culegerile anterioare'', mai arată Nicolae Manolescu.

Marin Sorescu, poet, dramaturg, prozator. (Bucureşti, 26 mai 1983)

Foto: (c)  FLORIN ROSOGA/Arhiva istorică AGERPRES

''În cărţile 'Liliecilor'' Marin Sorescu dă multe referinţe cu privire la situarea geografică a locului său natal - comuna doljană Bulzeşti apropiată de fruntariile deluroase ale Gorjului - 'La Lilieci' fiind, de fapt, denumirea dealului pe a cărui vale opusă aşezărilor omeneşti se află spaţiul de odihnă al 'duşilor' din această lume: Cimitirul'', arată criticul şi teoreticianul literar Jeana Morărescu în volumul ''La Lilieci'' (Fundaţia ''Marin Sorescu'', 1998).

Academicianul Eugen Simion aprecia că ''Marin Sorescu meditează la ceea ce scrie şi scrie învăluind tragicul, sublimul, grotescul în plasa fină a ironiei'', iar în prefaţa volumului ''Poeme'' din colecţia ''Cele mai frumoase poezii'' (1976), criticul şi istoricul literar Cornel Regman îl caracteriza pe Marin Sorescu ca ''autor de ingenioase şi paradoxale scenarii care dinamitează certitudinile zilnice şi stabilesc raporturi de intimitate cu feţele incomode ale lucrurilor''.

Teatrul Naţional ''Marin Sorescu'' din Craiova. (27 febr. 2008)

Foto: (c) NICOLAE BADEA/AGERPRES FOTO

Teatrul deţine o pondere însemnată în opera lui Sorescu. Ca dramaturg, Marin Sorescu a continuat experienţa teatrului existenţialist şi a teatrului absurdului, oglindită excepţional de piesele sale: ''Iona'' (1968, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie şi, apoi, Premiul Academiei Române), ''Există nervi'' (1968), ''Paracliserul'' (1970), ''Matca'' (1973), ''Pluta meduzei'' (1974), ''Setea muntelui de sare'' (1974, culegere de piese, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie), ''Răceala'' (1976), ''A treia ţeapă'' (1980), ''Ieşirea prin cer'' (1984), ''Vărul Shakespeare'' (1988).

În spaţiul dramaturgiei, Sorescu s-a impus, de asemenea, printr-o producţie originală, în care prezenţa poetului se simte profund în gustul pentru construirea unor evenimente modelate în regim simbolic şi de parabolă, mai puţin ofensivă. Dimensiunile simbolice ale teatrului lui Sorescu sunt puternic evidenţiate îndeosebi în suita alcătuită din piesele ''Iona'' (1968), ''Paracliserul'' (1970) şi ''Matca'' (1973), se menţionează în ''Dicţionarul scriitorilor români''. ''Dacă în ''Iona'' Marin Sorescu dramatizează evenimente biblice în limbajul şi psihologia prezentului, în ''Paracliserul'' el pune sub semnul întrebării destinul omului religios într-un veac agnostic (.....) Prin acest personaj suntem într-adevăr proiectaţi în drama unei omeniri angoasate şi debusolate de sfârşit de mileniu şi de istorie'', remarcă istoricul şi teoreticianul literar Maria-Ana Tupan în lucrarea ''Marin Sorescu şi deconstructivismul'' (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1995). ''Inovaţii însemnate aduce Sorescu şi în teatrul de inspiraţie istorică, dând o replică semnificativă viziunii idealizante asupra trecutului, la modă în epocă. În acest spaţiu tematic s-au impus îndeosebi piese precum ''Răceala'' şi ''A treia ţeapă'', cu acţiunea plasată în vremea lui Vlad Ţepeş''. (''Dicţionarul Scriitorilor Români'')

A semnat şi proză umoristică şi satirică (romanele ''Trei dinţi din faţă'', 1977; ''Viziunea vizuinii'', 1981), eseuri (''Teoria sferelor de influenţă'', 1969; ''Insomnii'', 1971; ''Starea de destin'', 1976), cronici literare (''Uşor cu pianul pe scări'', 1986, pentru care a primit Premiul ''George Călinescu'' şi Premiul Uniunii Scriitorilor pentru critică literară), interviuri despre poezie (''Tratat de inspiraţie'', 1985). A tradus creaţia poetică a lui Boris Pasternak (traduceri adunate în volumul ''Lirice''). A mai publicat şi literatură pentru copii: ''Unde fugim de acasă?'' (1967, proză), ''O aripă şi-un picior (Despre cum era să zbor)'' (1970, versuri), ''Cocostârcul Gât-Sucit'' (1987, versuri), ''Cirip-Ciorap'' (1993, versuri).

Marin Sorescu a fost, de asemenea, un pictor de talent, având expoziţii personale în ţară şi în străinătate, la Braşov (1989), Cluj-Napoca (1990), Irlanda (1991), Paris (1992, expoziţie colectivă), Bucureşti (1992).

Vernisajul expoziţiei 'Marin Sorescu - 80', care a reunit fotografii portret, imagini de familie şi instantanee, eveniment organizat de Academia Română, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă şi Teatrul de Comedie, în Foaierul Teatrului de Comedie.(Bucureşti, 1 mart. 2016)

Foto: (c)  SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO

Pe lângă premiile din partea Uniunii Scriitorilor din România a mai fost distins cu Premiul Academiei Române, cu Medalia de aur pentru poezie ''Ospiti Napoli'', decernată în oraşul Napoli (1970), Premiul internaţional ''Le Muze'' acordat de Academia delle Muze din Florenţa (1978), Premiul mondial de poezie ''Fernando Riello'' (Madrid, 1982), cu prestigiosul Premiu internaţional ''Gottfried von Herder'' pe 1991 pentru întreaga operă (Viena), Premiul Felix Romuliana (Belgrad, 1994). A fost propus de Academia Română pentru Premiul Nobel pentru Literatură (1992).

La 9 martie 1991 Marin Sorescu a fost ales membru corespondent, apoi, la 12 martie 1992, membru titular al Academiei Române. A fost, de asemenea, membru al Academiei Mallarmé din Paris. A murit la 8 decembrie 1996, la Bucureşti. Începând din 2003, Teatrul Naţional din Craiova îi poartă numele.

Cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, la 29 februarie 2016, a avut loc evenimentul "Rotonda 13 - Marin Sorescu", organizat la Academia Română. De asemenea, la 1 martie 2016 a avut loc, în Foaierul Teatrului de Comedie din Bucureşti, vernisajul unei expoziţii organizată de Academia Română, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă şi Teatrul de Comedie, care a reunit desene realizate de scriitor, fotografii portret, imagini de familie şi instantanee alături de prieteni, poezii, schiţe, coperte ale volumelor publicate, precum şi referinţe critice.
AGERPRES/(Documentare: Ruxandra Bratu; editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)

* Explicaţie foto din deschidere: Marin Sorescu, poet, prozator şi dramaturg, membru al Academiei Române. (Bucureşti, 18 nov. 1993)