Botănoiu (MADR): Programul prin care şcolarii vor primi câte un borcan cu miere, funcţional de la 1 ianuarie 2020
Programul prin care şcolarii vor primi câte un borcan cu miere în fiecare lună va fi funcţional de la 1 ianuarie 2020, a declarat, vineri, Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
"Începând cu 1 ianuarie 2020, programul prin care şcolarii vor primi câte un borcan cu miere va fi funcţional. Ideea este că am avut înţelegerea de a pregăti foarte bine programul acesta. Ne dorim să fie mierea locală în program, nu să ne trezim cu produse extrase din porumb, din melasă, din sfeclă sau din nu ştiu ce... Este important să avem calitate, pentru că nu vrem ca, după aceea, să auzim că "ciuma roşie" a furat din mierea copiilor sau că "ciuma galbenă" a făcut nu ştiu ce. Nu asta este intenţia noastră, pentru că uitaţi-vă, un copil din mediul rural poate să sară un gard şi să-şi ia un măr din pom, dar la borcanul de miere se uită ca la o icoană, pentru că nu are de unde să-l ia. Mierea este cel mai bun lucru care se poate întâmpla copiilor din mediul rural, pentru că nu au surse de energie, nu au surse de sănătate pe care să şi le ia din alimentaţie aşa cum există în mediul urban", spus Botănoiu, în conferinţa de presă care a deschis ediţia de toamnă a Târgului Naţional al Mierii, organizată pe platforma apicolă Băneasa.
Oficialul MADR a adăugat că producţia naţională de miere va fi încurajată, odată cu livrarea a 3.000 de tone către populaţia din România.
"Este important să ştim că din producţia naţională 3.000 de tone se vor duce către populaţia din România şi îşi găseşte loc la copilul român care se deprinde cu un anumit mod de a-şi căuta ceea ce îi place. Un borcan de miere acordat lunar nu cred că este niciun efort prea mare, nici un consum suplimentar. Pe de altă parte, efortul făcut de Guvern a fost mare, pentru că programul a trebuit să fie bine pregătit, apicultorii trebuie pregătiţi foarte bine etc. Vrem să avem un program echilibrat şi să nu-l mai comentăm, pentru că avem obiceiul acesta", a susţinut Daniel Botănoiu.
În viziunea secretarului de stat din MADR, piaţa, asocierea şi finanţarea sunt cele trei instrumente ce pot ajuta apicultura să se dezvolte.
"Piaţa, asocierea şi finanţarea sunt cele trei instrumente importante la care noi ne uităm cu foarte mare atenţie. Când discut de piaţă, discut de un preţ echilibrat pe care trebuie să-l primească apicultorul pentru ceea ce face. Asocierea înseamnă nu numai înfiinţarea cooperativelor, funcţionarea lor sau asociaţii sau federaţii, ci şi cercetarea. Al treilea lucru este legat de finanţare, fie din subvenţii, fie din programe, fie din contribuţiile pe care poţi să le ai cu fondurile de garantare, astfel încât băncile să fie alături de eforturile depuse de către producători", a explicat demnitarul.
Pe de altă parte, Botănoiu a adus în discuţie calitatea produselor autohtone, dar şi modul de autorizare al localurilor, fapt ce face din România "probabil cea mai sigură ţară", din acest punct de vedere.
"Sunt oameni care îşi cumpără un Mercedes, dar se uită la 10 bani la preţul la miere. Dacă se duce să ia un borcan de miere îl alege pe cel de 7 lei şi zice că a cumpărat miere, dar despre care spune că era zaharisită. El nu ştie, nu are pregătirea de a face diferenţe între miere. Noi trebuie să dovedim că ceea ce producem în fermele noastre au calitate foarte bună, sunt produse pe care nu le întâlnim în alte zone. Există 200 de specii de plante în flora spontană în România care nu există în Europa. Toate acestea nu pot fi susţinute decât financiar (...) Când vă duceţi la un restaurant în Bruxelles, riscaţi să mâncaţi cu soţia altuia pe picior, pentru sunt atât de strânse locurile la mese şi înghesuite încât nu ai confortul necesar. În România nu se întâmplă asta. Din punct de vedere al autorizărilor, astăzi, România este probabil cea mai sigură ţară. În momentul în care se deschide un restaurant să fiţi convinşi că respectă cele mai înalte standarde pe care nu le găsiţi în alte state europene, unde există derogări pentru o perioadă lungă de timp. În schimb, există dublu standard, am constatat asta şi trebuie să lucrăm în sensul ăsta, dar tot ce intră într-un spaţiu de vânzare autorizat este bine controlat", a punctat Daniel Botănoiu.
Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) organizează, în perioada 20 - 22 septembrie, pe platforma Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură din Băneasa, cea de-a 21-a ediţie a Târgului Naţional al Mierii.
Târgul reprezintă cel mai important eveniment de profil din Capitală şi beneficiază de o participare importantă din partea apicultorilor ca expozanţi, a procesatorilor din domeniul apicol, precum şi a reprezentanţilor din cadrul asociaţiilor apicole. Astfel, în cadrul evenimentului sunt aşteptaţi peste 100 de expozanţi apicultori şi firme specializate, ce vor etala produsele într-o gamă extrem de diversificată, de la produse apicole obţinute direct din stupină până la produse apicole condiţionate sau alte preparate derivate din produse apicole, suplimente nutritive, cosmetice etc.
Asociaţia Crescătorilor de Albine din România este o organizaţie profesională a apicultorilor, neguvernamentală, autonomă şi apolitică, înfiinţată în anul 1958. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Acțiuni din perioada cuponiadei din anii '90, pretext pentru o campanie de fraudă prin apeluri telefonice
Campania de fraudă prin apeluri telefonice din partea unor infractori care spun că sunt reprezentanți ai Bursei de Valori sau ai SIF Muntenia continuă, aceștia folosind drept pretext presupuse acțiuni vechi pe care victima le-ar deține din perioada cuponiadei din anii '90, dar despre care a uitat, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).
Valentin Șoneriu (FPIOR): Presiunile legate de taxare vor atrage o tendință de creștere de prețuri în 2025
Industria HORECA din România se află într-un moment de consolidare, iar această tendință va continua și în anii următori, însă presiunile legate de taxare vor atrage în acest an o creștere a prețurilor de până la 10%, susține președintele Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR), Valentin Șoneriu.
Valentin Ștefan (Poșta Română): Nu mai este nevoie de reorganizarea companiei, ci doar de optimizare de personal
Poșta Română nu are nevoie de reorganizare, ci doar de o optimizare de personal, a declarat, marți, directorul general al companiei, Valentin Ștefan, într-o conferință de presă, menționând că procesul ar putea viza 15-20% din personalul administrativ. 'Planurile de reorganizare de-a lungul anilor au fost aprobate în Consiliul de Adm
Federația Silva: Statutul Personalului Silvic, o lege adoptată în unanimitate în Parlament
Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva a cerut, marți, o întâlnire cu ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, în contextul recentelor afirmații ale demnitarului cu privire la situația Romsilva. Sindicaliștii au arătat, într-o scrisoare deschisă intitulată 'Stopați denigrarea Romsilva!', că Statutul Persona
Peste jumătate dintre români plănuiesc să își petreacă vacanța de iarnă la munte (sondaj)
Peste jumătate dintre români plănuiesc, în acest an, să își petreacă vacanța de iarnă la munte, iar 3 din 4 vor plăti digital, relevă un sondaj realizat de o companie de plăți. Potrivit cercetării Visa, trei sferturi dintre românii care merg în vacanță vor să plătească cu cardul, smartphone-ul sau ceasul inteligent, iar aproape ju
Ștefan (Poșta Română): Anul trecut a fost cel mai bun an al Poștei din ultimii 35
Poșta Română a avut în 2024 cel mai bun an din ultimii 35 de ani, a anunțat, marți, directorul general al operatorului poștal de stat, Valentin Ștefan, într-o conferință de presă, în condițiile în care compania a realizat venituri totale în valoare de 1,78 miliarde de lei, în creștere cu 9% față de anul anterior.
Ministerul Energiei a inițiat demersurile pentru reforma companiilor de stat;sunt vizate economii de peste 1 miliard de lei
Ministerul Energiei a demarat un amplu proces de eficientizare și de restructurare a companiilor de stat din domeniu, fiind vizate economii totale de peste un miliard de lei, fără afectarea bunei funcționări a activității de producție și a planurilor de investiții în curs, conform unui comunicat remis, marți, AGERPRES. 'În cont
Directorul general al Bergenbier, Mihai Voicu, a fost ales, pentru a doua oară, președinte al Asociației Berarii României
Membrii Asociației Berarii României l-au ales în funcția de președinte pe Mihai Voicu, director general Bergenbier S.A., companie parte a grupului Molson Coors Beverage Company. Potrivit unui comunicat transmis marți AGERPRES, începând cu 1 ianuarie 2025, Mihai Voicu a preluat această poziție de la Michal Mrowiec, preșe
Ministerul Finanțelor a atras, marți, 32 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de luni
Ministerul Finanțelor a atras, marți, 32 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de luni, când a împrumutat 400 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark cu o maturitate reziduală la 123 luni, la un randament mediu de 7,83% pe an. Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 60
Tricomserv listează obligațiuni de 2,5 milioane de lei pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al BVB
Tricomserv, companie românească specializată în producția industrială și fabricarea echipamentelor destinate sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, debutează pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București (BVB) cu prima listare a unei emisiuni de obligațiuni corporative, garantate, neconvertibile, în valoare de 2,5
RetuRO: Peste 3,36 miliarde de ambalaje au fost returnate de către consumatori până la finalul anului 2024
Peste 3,36 miliarde de ambalaje au fost returnate de către consumatori, de la lansarea celui mai mare proiect de economie circulară din România până la finalul anului 2024, iar RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, a predat către reciclatori o cantitate de 231.300 de tone de ambalaje. Potrivit unui comunicat al
Aprovizionarea cu apă în cultura grâului de toamnă, valori satisfăcătoare în toate zonele agricole al țării (agrometeo)
Aprovizionarea cu apă accesibilă plantelor, în cultura grâului de toamnă, va prezenta valori satisfăcătoare, până la apropiate de optim și optime, în toate zonele agricole ale țării, iar pe fondul temperaturilor medii diurne ridicate din aer și sol, la speciile de orz și grâu de toamnă vor fi posibile reluări lente de vegetație în
UNSAR: București și județul Ilfov, regiunea de dezvoltare cu cele mai multe locuințe ce dețin o asigurare facultativă
Regiunea de dezvoltare formată din Municipiul București și din județul Ilfov are cele mai multe locuințe protejate printr-o asigurare facultativă, cu o pondere de 29% din total, relevă datele publicate, marți, de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). Practic, trei din zece locuințe amplasate &i
Fișierele executabile și tip arhivă - cel mai popular mod de livrare de malware, în T3 din 2024 (raport)
Cel puțin una din zece (11%) amenințări transmise prin e-mail, identificate cu tehnologia HP Sure Click, a ocolit unul sau mai multe instrumente de securitate destinate protejării poștei electronice, arată cel mai recent raport Threat Insights, elaborat de HP Inc. Conform datelor publicate marți, în trimestrul al treilea din 2024, fișier
INS: Relativă stabilitate a activității în industria prelucrătoare și servicii; creștere accentuată a prețurilor în comerț, în următoarele luni
Industria prelucrătoare și serviciile vor înregistra o relativă stabilitate a activității economice și a numărului de salariați în perioada ianuarie - martie 2025, în timp ce în comerțul cu amănuntul se preconizează o creștere accentuată a prețurilor, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS) date luni publicității.