Tenis: Simona Halep a egalat situaţia în Fed Cup, Cehia - România 1-1

Echipele Cehiei şi României sunt la egalitate, 1-1, în sferturile Grupei Mondiale a Fed Cup, după ce Simona Halep a învins-o pe Katerina Siniakova cu 6-4, 6-0, sâmbătă, în Ostravar Arena din Ostrava.
Foto: (c) David W Cerny / REUTERS
Halep, numărul trei mondial, s-a impus rapid, într-o oră şi 12 minute în faţa numărului 44 mondial.
Halep a început cu break, iar apoi a condus cu 2-0, apoi scorul a devenit 5-2. Siniakova, liderul mondial la dublu, a avut o tresărire de orgoliu, apropiindu-se la 5-4, însă Halep a încheiat primul set cu 6-4. În actul secund, Halep nu i-a lăsat nicio şansă adversarei şi a câştigat cu 6-0.
Foto: (c) David W Cerny / REUTERS
Halep a avut 3-2 la aşi, fiecare a comis câte 4 duble greşeli, dar diferenţa s-a făcut la punctele cu primul serviciu (76%-50%). Dacă la winners s-a remarcat echilibrul (8-7 pentru Halep), ecartul a fost mult mai mare la erori neforţate (18 Siniakova, 7 Halep).
Foto: (c) David W Cerny / REUTERS
Cele două jucătoare s-au mai întâlnit de două ori în circuitul WTA, de fiecare dată la Shenzhen (China), ambele însuşindu-şi câte o victorie. În 2017, Halep a pierdut în optimi în faţa sportivei din Cehia (3-6, 6-4, 5-7), însă în ediţia 2018 a câştigat împotriva Katerinei Siniakova chiar în finala turneului (6-1, 2-6, 6-0).
Foto: (c) David W Cerny / REUTERS
În primul meci de simplu, Karolina Pliskova a învins-o pe Mihaela Buzărnescu cu 6-1, 6-4.
Duminică, în prima partidă de pe Ostravar Arena se vor întâlni Simona Halep şi Karolina Pliskova (ora 14,00), iar în ultimul meci de simplu se vor afla faţă în faţă Mihaela Buzărnescu şi Katerina Siniakova. În duelurile de până acum dintre Halep şi Pliskova jucătoarea română conduce cu 6-2, în timp ce Buzărnescu şi Siniakova se vor întâlni în premieră.
Meciul de dublu va opune perechile Irina Begu/Monica Niculescu - Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova.
Lotul echipei României de Fed Cup pentru întâlnirea de la sfârşitul săptămânii este format din jucătoarele Simona Halep (numărul 3 WTA), Mihaela Buzărnescu (29 WTA), Irina Camelia Begu (75 WTA), Ana Bogdan (105 WTA) şi Monica Niculescu (106 WTA).
Din echipa Cehiei fac parte jucătoarele Karolina Pliskova (5 WTA), Katerina Siniakova (nr. 1 în clasamentul de dublu WTA), Barbora Krejcikova (nr. 2 în clasamentul de dublu WTA) şi Marketa Vondrousova (nr. 72 WTA).
Cehia a câştigat ambele meciuri jucate cu România până acum în Fed Cup, în 1980 în Berlinul de Vest, cu 2-1, în sferturile Grupei Mondiale, şi în 2016, la Cluj-Napoca, scor 3-2, în primul tur al Grupei Mondiale.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Barry Ferguson, antrenor interimar al lui Ianis Hagi la Glasgow Rangers
Glasgow Rangers l-a numit pe fostul său căpitan Barry Ferguson ca antrenor interimar până la finalul sezonului în loc belgianului Philippe Clement, a anunțat, luni, gruparea din campionatul Scoției la care joacă internaționalul român Ianis Hagi, conform Reuters. Clement a fost îndepărtat duminică din funcția de antrenor
Fotbal: Portarul Thibaut Courtois este disponibil din nou pentru echipa națională a Belgiei
Portarul Thibaut Courtois este disponibil din nou pentru naționala de fotbal a Belgiei și se așteaptă la revenirea sa în lot luna viitoare, a spus acesta, conform Reuters. Thibaut Courtois a refuzat să joace în timpul mandatului selecționerului Domenico Tedesco, dar în prezent ca urmare a concedierii italo-germanului se deschide oportunitatea
Auto: Piloții din WRC protestează contra amenzilor pentru limbaj vulgar
Piloții din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), urmând exemplul colegilor din Formula 1, au semnat o scrisoare comună pentru a protesta contra ''nivelului inacceptabil'' al amenzilor aplicate pentru derapajele de limbaj de către Federația Internațională de Automobilism (FIA), scrie L'Equipe. După Raliul Suediei (13-16 februarie), fr
Auto: Carlos Sainz, co-director al Asociației Piloților de Formula 1
Spaniolul Carlos Sainz Jr. i se va alătura britanicului George Russell în postul de co-director al Asociației Piloților de Grand Prix din Formula 1 (GPDA), scrie DPA. Actualul pilotul al echipei Williams, care a fost înlocuit de Lewis Hamilton la Ferrari, va ocupa postul lăsat vacant de germanul Sebastian Vettel.
Tenis: Andrei Rublev a urcat pe locul 9 în clasamentul ATP
Tenismanul rus Andrei Rublev a urcat un loc și se află pe poziția a noua în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a cucerit titlul la Doha. Americanul Tommy Paul a coborât un loc în urma acestui rezultat reușit de Rublev, în timp ce britanicul Jack Draper, învinsul rusului
Fotbal: Neymar, gol spectacolos din corner și două pase decisive pentru Santos FC în campionatul Paulista
Starul brazilian Neymar a marcat un gol spectaculos și a oferit două pase decisive pentru echipa de fotbal Santos FC, în cursul meciului câștigat cu scorul de 3-0 în fața formației Inter de Limeira, în ultima fază a grupelor campionatului Paulista, informează EFE. Fostul jucător al echipelor FC Barcelona și Paris Saint-
Tenis: Venus Williams nu va juca totuși la Indian Wells, conform organizatorilor
Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, 44 de ani, care urma să accepte un wild card la turneul WTA 1.000 de la Indian Wells, din luna martie, nu va juca totuși în California, au anunțat organizatorii, conform DPA. ''Echipa noastră a fost informată că Venus nu acceptă un wild card anul acesta. Îi dorim lui Venus toate
Tenis: Clasamentul WTA - Rusoaica Mirra Andreeva, în top 10 mondial la doar 17 ani
Rusoaica Mirra Andreeva a intrat, la doar 17 ani, în premieră în top 10 în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, după ce a câștigat turneul de la Dubai. Andreeva, care anul trecut a obținut primul său titlu WTA, la Iași, a făcut un salt de cinci locuri după victoria din Emirate
Fotbal: Bayern Munchen, victorie categorică în meciul cu Eintracht Frankfurt (4-0), în Bundesliga
Bayern Munchen, liderul campionatului de fotbal al Germaniei, a învins fără drept de apel pe teren propriu, cu scorul de 4-0, formația Eintracht Frankfurt (locul 3), în cel mai așteptat meci al etapei a 23-a din Bundesliga, disputat duminică seara. Golurile au fost marcate de Michael Olise (45+3), Hiroki Ito (61), Jamal Musiala (83
Ciclism: Jonas Vingegaard, învingător în Turul Algarve
Ciclistul danez Jonas Vingegaard (Team Visma-Lease a Bike), învingător în Turul Franței în 2022 și 2023, a câștigat cea de-a 51-a ediție Turului Algarve (Portugalia), informează EFE. Vingegaard a fost urmat în clasamentul general final de portughezul Joao Almeida (UAE Team Emirates XRG), la 15 secunde, și de belgi
Fotbal: Glasgow Rangers, echipa lui Ianis Hagi, l-a demis pe antrenorul Philippe Clement
Echipa scoțiană de fotbal Glasgow Rangers, la care evoluează internaționalul român Ianis Hagi, l-a demis din funcția de antrenor pe belgianul Philippe Clement, după o serie de rezultate nesatisfăcătoare, informează AFP. 'Clubul ar dori să-și exprime sincerele sale mulțumiri față de Philippe pentru munca sa asiduă și dăruirea în
Tenis: Sebastian Baez a câștigat turneul ATP de la Rio de Janeiro, pentru al doilea an consecutiv
Argentinianul Sebastian Baez a devenit primul tenisman care reușește să-și păstreze trofeul la turneul ATP 500 de la Rio de Janeiro (Brazilia), dotat cu premii totale de 2.396.115 de dolari, în finala căruia l-a învins duminică în două seturi, 6-2, 6-3, pe francezul Alexandre Muller. Baez (24 ani), numărul 31 mondial, a avut
Fotbal: Alexandru Maxim a marcat pentru Gaziantep, în campionatul Turciei
Mijlocașul român Alexandru Maxim a marcat un gol pentru formația Gaziantep, învinsă de Trabzonspor cu scorul de 3-2, duminică, în deplasare, într-o partidă din etapa a 25-a a campionatului de fotbal al Turciei. Maxim a înscris din penalty (85), ultimul gol al meciului. Gazdele au avut 3-0, prin golu
Scrimă: Amalia Covaliu a câștigat medalia de argint în proba de sabie, la Europenele de cadeți
Sportiva română Amalia Covaliu (CS Dinamo București) a cucerit medalia de argint în proba feminină de sabie, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru cadeți de la Antalya (Turcia), după ce a fost învinsă în finală de italianca Francesca Romana Lentini, cu 15-11. Covaliu a intrat direct în turul secund,
Judo: Adrian Șulcă, medaliat cu bronz la Openul European de la Varșovia
Sportivul român Adrian Șulcă a câștigat medalia de bronz la categoria 81 kg, duminică, la Openul European de judo de la Varșovia. Șulcă l-a învins în primul tur pe germanul Philip Draxler, apoi a trecut de belgianul Karel Foubert, în optimi s-a impus în fața ucraineanului Mahomed Hakimov, iar în sfertu