Cameră: Sporuri pentru soldaţii şi gradaţii profesionişti pensionari militari decoraţi cu Semnul onorific 'În Serviciul Patriei'

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o propunere legislativă potrivit căreia soldaţii şi gradaţii profesionişti pensionari militari cărora li s-a conferit Semnul onorific "În Serviciul Patriei" beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% din cuantumul pensiei, similar cadrelor militare.
În favoarea proiectului s-au înregistrat 230 voturi, iar 33 au fost "împotrivă". 11 deputaţi s-au abţinut de la vot.
Propunerea legislativă a fost iniţiată pentru modificarea unor acte normative în domeniul securităţii, în sensul acordării Semnului onorific "În Serviciul Patriei" soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, dar şi preoţilor militari. În comisiile de specialitate proiectul a fost amendat, stabilindu-se că soldaţii şi gradaţii profesionişti pensionari militari cărora li s-a conferit Semnul onorific "În Serviciul Patriei" beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% din cuantumul pensiei, similar cadrelor militare.
Conform textului adoptat, "soldaţii şi gradaţii profesionişti, pensionari militari, cărora li s-a conferit Semnul onorific ' În Serviciul Patriei' pentru 15, 20 sau 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale beneficiază de un spor de 10%, 15% sau, respectiv, 20% din cuantumul pensiei, similar cadrelor militare, potrivit legislaţiei în vigoare".
Semnul onorific "În Serviciul Patriei" se conferă ofiţerilor, funcţionarilor publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, şi preoţilor militari din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care au 15, 20 sau 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale.
Prevederile acestei legi referitoare la Semnul onorific "În Serviciul Patriei" pentru ofiţeri şi funcţionari publici cu statut special cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri se aplică, în aceleaşi condiţii, şi personalului contractual care ocupă funcţii de preot militar.
Semnul onorific "În Serviciul Patriei" pentru ofiţeri, funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, şi preoţi militari, se prezintă sub două forme cu valoare ierarhică egală: însemnul şi bareta.
Propunerile nominale pentru conferirea acestuia se trimit miniştrilor, respectiv conducătorilor instituţiilor centrale, până la data de 31 august a fiecărui an, iar numărul celor care îndeplinesc condiţiile până la data de 1 iunie a aceluiaşi an.
Semnul onorific "În Serviciul Patriei" pentru ofiţeri, funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri, şi preoţi militari, se poate conferi în număr nelimitat.
Pentru conferirea acestui semn onorific trebuie îndeplinite următoarele condiţii: vechime în domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale de 15, 20 sau 25 de ani; rezultate meritorii în îndeplinirea atribuţiilor şi în pregătirea profesională, evidenţiate prin calificative de cel puţin "bun" sau "bine", după caz, în aprecierile de serviciu din ultimii patru ani.
Pensionarii militari pot beneficia atribuirea de bilete de tratament balnear şi de recuperare, în condiţiile legii: gratuit pentru pensionarii de invaliditate, în cadrul programului de recuperare avizat de comisia de expertiză medico-militară, pe baza propunerilor formulate de medicul specialist cu suportarea de către beneficiar a unei contribuţii băneşti de maximum 50% din valoarea biletului, potrivit criteriilor şi condiţiilor stabilite prin ordin al ministrului Apărării Naţionale. Numărul biletelor de tratament balnear şi de recuperare, inclusiv cele care se acordă gratuit, potrivit actelor normative cu caracter reparatoriu, condiţiile şi modul de acordare, precum şi modul de distribuire sau de decontare a acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, mai stabileşte proiectul.
Camera Deputaţilor este prima sesizată cu acest proiect, Senatul este decizional. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SOS România anunță o moțiune simplă, la Senat, împotriva ministrului Sănătății
Senatorii SOS România vor depune, săptămâna viitoare, la Parlament, o moțiune simplă prin care cer demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, din cauza 'gestionării iresponsabile a politicii de vaccinare din România', a anunțat joi Ninel Peia, chestor al Senatului din partea acestui partid. Potrivit senatorului
Camera Deputaților/ Moțiunea simplă împotriva ministrului de Externe - restituită inițiatorilor
Biroul permanent al Camerei Deputaților a restituit, marți, inițiatorilor o moțiune simplă depusă împotriva ministrului Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu. Moțiunea simplă inițiată de AUR și POT împotriva ministrului Emil Hurezeanu a fost depusă marți la Camera Deputaților, iar Biroul permanent a decis că textul nu respectă prevede
Cazanciuc, după întâlnirea cu delegația SUA: Am discutat cu harta strategică pe masă rolul și locul României în Europa
Robert Cazanciuc (PSD), vicepreședinte al Senatului, a afirmat marți că a prezentat delegației de congresmeni din SUA prezentă la București o hartă cu rolul și locul României în Europa și că discuțiile au avut loc cu harta strategică pe masă. El a explicat, după întâlnirea de la Parlament cu cei opt membri ai Congresulu
Suciu, după întâlnirea cu delegația SUA: Anularea alegerilor, ca o discuție liberă despre situația politică
Discuțiile senatorilor și deputaților români cu delegații Congresului SUA au vizat aspecte ale diplomației parlamentare, iar tema anulării alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost abordată ca 'o discuție liberă despre situația politică din România', a declarat la finalul discuțiilor vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu.
Cameră/ Comisia pentru cultură: Anul 2027 se instituie ca 'Anul Ion I.C. Brătianu'
Comisia pentru cultură a Camerei Deputaților a dat, marți, cu unanimitate de voturi, raport de adoptare unui proiect de lege care prevede instituirea anului 2027 ca 'Anul Ion I.C. Brătianu'. 'Se instituie anul 2027 ca 'Anul Ion I.C. Brătianu' în România. Cu prilejul sărbătoririi 'Anului Ion I.C. Brătianu'
Senat: Legea privind pedepsirea șoferilor drogați, adoptată
Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă privind pedepsirea celor care conduc vehicule după ce au consumat droguri sau alte substanțe psihoactive, medicamentele pe baza unei prescripții medicale fiind excluse. Au fost înregistrate 85 de voturi ''pentru'', 3 ''împotrivă''
Centrele de plasament au obligația să instaleze sisteme de supraveghere video - proiect adoptat de Senat
Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect legislativ inițiat de parlamentari de la USR care vizează protecția și promovarea drepturilor copilului, în sensul instituirii în sarcina serviciilor de tip rezidențial și a furnizorilor de servicii sociale a obligației de a instala sisteme de supraveghere video și de menținere a acestora în stare de func
Senat: Emanuel-Gabriel Botnariu, numit președinte al Consiliului de monitorizare a implementării Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități
Plenul Senatului l-a numit, luni, pe Emanuel-Gabriel Botnariu președinte al Consiliului de monitorizare a implementării Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități începând din 27 aprilie, pentru un mandat de patru ani. S-au înregistrat 89 de voturi ''pentru'' și 21 ''împotrivă'
Senat/ Abrudean, în vizită oficială în Azerbaidjan: Țările noastre, unite printr-un Parteneriat strategic
Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a efectuat, în perioada 12-14 aprilie, o vizită oficială în Republica Azerbaidjan, la invitația președintei Sahiba Gafarova a Parlamentului azer (Milli Majlis). Potrivit unui comunicat al Senatului, Abrudean a abordat, în cadrul întrevederii oficiale cu Sahiba Gafaro
Cazanciuc: Vizita congresmenilor americani în România - un mesaj de parteneriat strategic între cele două țări
Vizita în România a unei delegații a Congresului SUA reprezintă un mesaj de ''parteneriat strategic'' între cele două țări, a declarat, luni, vicepreședintele Senatului Robert Cazanciuc, care a susținut că Statele Unite s-au bazat ''întotdeauna'', în Europa, ''pe doi piloni strategici - Polonia și
Ștefan Pălărie: USR solicită reînființarea comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea cazului Nordis
USR propune reînființarea comisiei parlamentare de anchetă care să se ocupe de cazul Nordis, în condițiile în care cea aprobată anul trecut în luna noiembrie nu a lucrat ''nici măcar o dată''. Liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, a declarat luni, la Palatul Parlamentului, că se vor relua toate proced
Senat/Comisii: Raport de admitere pentru legea privind pedepsirea șoferilor drogați
Comisiile juridică și de sănătate din Senat au acordat, luni, raport de admitere cu amendamente propunerii legislative privind pedepsirea celor care conduc vehicule după ce au consumat droguri sau alte substanțe psihoactive, medicamentele pe baza unei prescripții medicale fiind excluse. Proiectul a fost amânat de două ori în Comisia juridică pentru
Camera Deputaților/ Institutul Național de Formare în Sectorul Public va fi înființat prin comasarea a patru instituții (proiect)
Deputatul PSD Mihai Ghigiu a depus la Parlament un proiect de lege care propune înființarea Institutului Național de Formare în Sectorul Public, prin comasarea a patru instituții publice. ''Se înființează Institutul Național de Formare în Sectorul Public, instituție publică de interes național, cu personalitate
Parlament/ Sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân, obligatorie (proiect)
Sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân, dacă patrupedele nu au acte de pedigree, va fi obligatorie, prevede o propunere legislativă pentru modificarea și completarea OUG nr.155 din 21 noiembrie 2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, depusă la Parlament. 'Este obligatorie sterilizarea câinilo
Diana Buzoianu (USR): Calitatea aerului va fi trecută ca un criteriu specific când se calculează prejudiciile infracțiunilor de mediu
Președintele Comisiei pentru mediu din Camera Deputaților, Diana Buzoianu (USR), a declarat marți că, în sfârșit, calitatea aerului va fi trecută ca un criteriu specific care poate să fie luat în considerare de procurori atunci când calculează prejudiciile infracțiunilor de mediu. 'Eu am atras atenția că, în legea inițială, &i