VIDEO Miliardarul Richard Branson va efectua duminică primul său zbor în spaţiu

Antreprenorul britanic Richard Branson, fondatorul Virgin Galactic, urmează să zboare duminică pentru prima dată în spaţiu la bordul avionului spaţial VSS Unity, alături de alte cinci persoane, informează DPA.
Excentricul miliardar doreşte să ajungă la peste 80 de kilometri deasupra Pământului.
Foto: (c) VIRGIN GALACTIC / EPA
Vehiculul spaţial VSS Unity şi avionul purtător VMS Eve vor decola de pe cosmodromul comercial Spaceport America din statul american New Mexico la puţin timp după răsăritul soarelui (ora locală).
Foto: (c) Virgin Galactic/REUTERS
La o altitudine de aproximativ 15.000 metri, Unity urmează să fie eliberat de Eve şi să se deplaseze singur în spaţiul suborbital.
Foto: (c) Virgin Galactic/REUTERS
Scopul lui Branson, dar şi al fondatorului Amazon, Jeff Bezos, şi al CEO-ului de la Tesla, Elon Musk, este de a intra pe piaţa turismului spaţial.
Richard Branson şi-a programat zborul cu nouă zile mai devreme decât miliardarul Jeff Bezos. Acesta din urmă vizează un zbor suborbital cu vehiculul New Shepard al companiei sale, Blue Origin, pe 20 iulie.AGERPRES/ (AS - editor: Ana Alecu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Zona din jurul orașului Napoli, zguduită de un cutremur, în apropierea unui supervulcan
Zona din jurul orașului Napoli, aflat în sudul Italiei, a fost zguduită de un cutremur în primele ore ale dimineții de joi, potrivit Institutului Național de Geofizică și Vulcanologie (INGV), care a estimat magnitudinea acestuia la 4,4, informează DPA. Seismul s-a produs în jurul orei 01:25 (00:25 GMT). Epicentrul său a fost
Fosile descoperite în Spania ar putea aparține unei specii umane străvechi necunoscute
Oamenii de știință au dezgropat în Spania oase faciale fosilizate cu o vechime cuprinsă între 1,1 milioane de ani și 1,4 milioane de ani și care ar putea aparține unei specii necunoscute până acum în lanțul evoluției umane - o descoperire care rescrie istoria timpurie a omenirii în Europa, relatează Reuters. Fosil
NASA anunță un val de concedieri, inclusiv a cercetătorului-șef și consilier pentru climă Katherine Calvin
NASA a anunțat marți un prim val de concedieri, inclusiv pe cea a cercetătorului-șef și consilier pentru climă Katherine Calvin, în cadrul drasticelor reduceri bugetare federale dorite de Donald Trump, informează AFP. Acest prim val de concedieri vizează 23 de angajați ai agenției spațiale americane, a anunțat un purtător de cuvânt al NASA, preciz&
Telescopul spațial SPHEREx, lansat de NASA pentru a explora originile Universului
Telescopul spațial SPHEREx, construit de NASA, a fost lansat marți într-o misiune de explorare a originilor Universului, transmite DPA. Telescopul SPHEREx - acronimul de la Spectro-Photometer for the History of the Universe, Epoch of Reionization and Ices Explorer (spectro-fotometru pentru istoria Universului, evul reionizării și explora
ISS a parcurs 150.000 de orbite circumterestre (Roskosmos)
Stația Spațială Internațională (ISS) a atins marți o bornă majoră în istoria sa, finalizând 150.000 de orbite circumterestre, conform unui anunț făcut de Agenția spațială rusă Roskosmos, transmite DPA. Orbita aniversară a stației spațiale, urmărită începând de la insula indoneziană Sumatra, a avut loc în intervalu
Un nou studiu dezvăluie rolul metanului în refacerea stratului de ozon
Oamenii de știință din China au dezvăluit că o creștere a emisiilor de metan ar putea avea și un neașteptat impact pozitiv asupra refacerii viitoare a stratului de ozon, plasând astfel într-o nouă perspectivă politicile guvernamentale din domeniul climei, informează Xinhua. Studiul, condus de cercetători de la Universitatea Normală din Beijing, a f
Cercetătorii chinezi au creat blastoizi de maimuță, stimulând medicina regenerativă
Cercetătorii chinezi au realizat o descoperire științifică importantă atunci când au creat într-o manieră eficientă blastoizi de maimuță folosind celule stem, deschizând astfel calea spre noi progrese în medicina regenerativă, a anunțat luni publicația Science and Technology Daily, informează Xinhua. Blastoizii, o structură spec
Morminte antice dezvăluie coexistența dintre neanderthalieni și oamenii moderni (studiu)
Cercetătorii israelieni au descoperit mai multe morminte umane într-o peșteră din centrul Israelului ce datează din Paleoliticul mijlociu, între 130.000 î.e.n. și 80.000 î.e.n., a anunțat Universitatea Ebraică din Ierusalim într-un comunicat de presă publicat marți, informează Xinhua. Descoperirea,
Spania întrevede sfârșitul perioadei de secetă după ploi torențiale (agenție meteorologică)
Spania este pe cale să iasă din episodul de secetă cu care se confruntă din 2021, datorită ploilor abundente căzute în toamna anului trecut, precum și în ultimele zile, a anunțat marți Agenția meteorologică spaniolă (Aemet), informează AFP. 'Dacă analizăm cantitatea de precipitații acumulate (...) în cursul ultimelor 12 luni pe într
Minispectrometrul ungar PLWS, de la bordul sondei de aselenizare Athena, a operat timp de 38 de minute pe Lună
Spectrometrul Puli Lunar Water Snooper (PLWS), construit de compania ungară Hungarian Puli Space Technologies, a funcționat timp de 38 de minute pe Lună, transmițând date spre Pământ în condiții de frig extrem, a anunțat luni producătorul, transmite MTI. Sonda de aselenizare Athena a coborât pe Lună la 6 martie ora 6:32
Doar 7 țări au atins standardele OMS pentru calitatea aerului în 2024
Doar 7 țări au atins standardele pentru calitatea aerului ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în cursul anului trecut, conform datelor date publicității marți, iar oamenii de știință au avertizat că războiul împotriva smogului va deveni mai greu de susținut după ce SUA și-au oprit eforturile globale de monitorizare, transmit Reuters și AFP.
VIDEO Australia: Peste 120.000 de locuințe în continuare fără curent după trecerea furtunii Alfred
Furnizorii de energie electrică lucrau marți pentru a restabili curentul în peste 120.000 de locuințe din estul Australiei, la trei zile după trecerea furtunii Alfred, notează AFP. Alfred a adus ploi abundente pe coasta de est a țării, provocând creșterea nivelului râurilor de-a lungul celor 400 de kilometri de coastă din Queensland și New So
Pierce Brosnan spune că următorul James Bond ar trebui să fie britanic
Actorul Pierce Brosnan, fost interpret al personajului James Bond, a declarat că este 'o certitudine' faptul că succesorul lui Daniel Craig va trebui să fie britanic, informează DPA. Declarația lui Pierce Brosnan a fost făcută în contextul îngrijorărilor legate de posibilitatea ca această franciză cinematografică să nu mai fie britanică dup
Franța lansează luni cel de-al treilea plan de adaptare la schimbările climatice
Guvernul francez urmează să prezinte luni cel de-al treilea plan național de adaptare la schimbările climatice, mult așteptat și întârziat, pentru a pregăti țara pentru o creștere a temperaturilor medii cu până la 4 grade, plan care este însă deja considerat insuficient de unii observatori, transmite AFP. Acest plan pre
Australia: Peste 200.000 de locuințe în continuare fără curent după trecerea furtunii Alfred
Furnizorii de energie electrică depun eforturi pentru a restabili curentul în peste 200.000 de locuințe din estul Australiei, după ce furtuna Alfred a lovit țara sâmbătă, notează AFP. Aproximativ 210.000 de gospodării erau în continuare în întuneric în Queensland, iar alte 10.000 în New South Wales.