Lumina ecranelor smartphone ar putea genera afecţiuni oculare, avertizează cercetători mexicani

Lumina emisă de dispozitivele electronice, precum aparatele smartphone, ar putea produce afecţiuni oculare, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea Autonomă din Sinaloa (UAS) din Mexic, relatează EFE.
Într-un comunicat, instituţia precizează că studiul, condus de profesorul Emilio Terán Bobadilla, de la Facultatea de Fizică-Matematică din cadrul UAS, a dezvăluit consecinţele acestei lumini asupra ţesutului ocular şi ciclului diurn al persoanelor.
Cercetarea a fost sprijinită de experţi oftalmologi de la Licenciatura en Optometría şi de la Centro de Investigación y Docencia en Ciencias de la Salud (CIDOCS).
Potrivit profesorului Bobadilla, lumina emisă de dispozitivele electronice este una din principalele cauze ale tulburărilor de somn, alături de cefalee, migrene şi oboseala vizuală.
Lumina este de asemenea asociată şi problemelor de cornee, cristalin sau retină, care în final pot afecta vederea.
Cercetătorul este de părere că aceste probleme pot afecta o persoană la nivel social. "Acest tip de lumină tulbură ciclul diurn al individului, având repercusiuni asupra atenţiei, modului de învăţare şi memoriei sale", a explicat el.
Referitor la rezultatele descoperite de această cercetare, Terán Bobadilla notează că smartphonurile reduc în proporţie de 90 % lumina albastră, care, emanată de ecrane, face culorile să fie mai puţin naturale şi să fie mai periculoase pentru vedere. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Noi date susțin ipoteza existenței apei lichide adânc în subsolul lui Marte
Noi dovezi convingătoare susțin ipoteza existenței apei în stare lichidă la adâncimi mari în scoarța planetei Marte, conform analizei unor date seismice culese de sonda de asolizare InSight, aparținând NASA, transmite
'Oxigenul întunecat', produs în abisuri oceanice, o descoperire controversată
Este oare 'oxigenul întunecat' produs de pietrișul metalifer în întunericul din abisurile oceanice? Dezvăluită anul trecut, această 'descoperire' a întărit hotărârea ONG-urilor care se opun exploatării miniere a gropilor oceanice de mare adâncime, însă nu se bucură de consens în rândul comunității științif
Astronauții blocați pe ISS, așteptați să revină marți seară pe Terra
Cei doi astronauți americani care au rămas blocați timp de nouă luni la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS) urmează să revină pe Terra marți seară, a anunțat NASA, relatează AFP. Butch Wilmore și Sunita Williams urmează să efectueze călătoria lor de întoarcere pe Pământ alături de un alt astronaut american și de un cosmonaut rus la bordul
Statele Unite / Bilanțul deceselor în urma fenomenelor meteo extreme din weekendul trecut a crescut la 36
Zone din statele Pennsylvania, New York, precum și din regiunile Mid-Atlantic și sud-estul Statelor Unite erau în continuare vizate duminică de o alertă a Serviciului național de meteorologie (NWS) pentru vânturi și tornade distrugătoare după ce bilanțul deceselor în urma furtunilor produse în weekendul trecut a crescut la 36 în șase state ameri
Căldură record în Grecia, înainte de un episod de ninsoare și îngheț
Grecia traversează variații extreme din punct de vedere meteorologic, cu temperaturi care au atins un nivel record pentru luna martie în acest weekend, înainte ca un episod de ninsoare și îngheț să lovească țara, au declarat duminică meteorologii, informează AFP. Sâmbătă, mercurul din termometre a urcat până la 31
Elon Musk a anunțat că megaracheta Starship a SpaceX va decola spre Marte la finalul lui 2026
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sâmbătă că megaracheta Starship va decola spre Marte la sfârșitul anului 2026, având la bord robotul umanoid Optimus, și a estimat că oamenii ar putea urma trei până la cinci ani mai târziu, informează AFP. ''Starship pleacă spre Marte la finalul anului viitor, tran
O nouă echipă se alătură astronauților blocați pe ISS
O nouă echipă de astronauți a intrat duminică în Stația Spațială Internațională (ISS) pentru a-și înlocui colegii rămași blocați acolo de peste nouă luni, potrivit imaginilor transmise în direct, informează AFP. La scurt timp după ora 05:45 GMT, imaginile i-au arătat pe astronauți, care au sosit la bordul navei spațiale Crew
SUA/ Cel puțin 33 de morți în urma unor furtuni și tornade violente (FOTO/VIDEO)
Cel puțin 33 de persoane au murit și alte zeci au fost rănite în urma trecerii unor tornade și furtuni violente prin centrul și sudul Statelor Unite, au anunțat sâmbătă diferite autorități locale, informează duminică AFP. Venite din sudul țării vineri, aceste fenomene violente au urcat treptat spre regiunea Marilor Lacuri, aproape
VIDEO Centrul și sudul Statelor Unite, afectate de furtuni puternice și tornade
Peste zece persoane au fost ucise în urma furtunilor puternice și tornadelor care au măturat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă mari părți din centrul și sudul Statelor Unite, au anunțat sâmbătă mass-media locale, care prognozează vreme și mai severă. Cel puțin 17 persoane au murit, dintre care 11 numai în st
Val de căldură în Turcia în acest sfârșit de săptămână, urmat de o răcire bruscă începând de marți
Turcia va înregistra până duminică seara temperaturi de vară, cu cincisprezece până la douăzeci de grade Celsius peste normele sezoniere, potrivit serviciului meteorologic național (MGN), transmite France Presse. Cu o prognoză de 28°C duminică, Istanbul ar urma să doboare un record vechi de peste un secol pentru luna mart
Efectul naturii de calmare a durerii, chiar și sub formă de imagini, este chiar real (studiu)
Natura, chiar și sub formă virtuală, poate atenua durerea prin reducerea activității cerebrale legate de percepția sa, o descoperire care ar putea ameliora gestionarea acesteia într-un mod simplu, potrivit unui studiu, relatează AFP. Beneficiile naturii pentru sănătate și în special gestionarea durerii au făcut obiectul a numeroase cercetări.
Italia/ Ploi abundente în Toscana și Emilia-Romagna; a fost emisă o alertă roșie
Ploile abundente s-au abătut vineri asupra regiunilor Toscana și Emilia-Romagna, determinând autoritățile locale să emită o alertă roșie pentru aceste două zone din partea central-nordică a Italiei, informează AFP. ''Invit toți cetățenii să fie extrem de atenți și de prudenți. Situația va continua să se agraveze până la orele prânzulu
Observații recente ale telescopului JWST susțin ipoteza că Universul se află într-o gaură neagră
Observațiile desfășurate de Telescopul Spațial James Webb (JWST) cu privire la direcția de rotație a galaxiilor din Universul timpuriu vin să susțină o ipoteză îndrăzneață conform căreia Universul s-a născut și se extinde în interiorul unei găuri negre, se precizează într-un material publicat vineri de
Nivelul mărilor a crescut în 2024 mai mult decât se preconiza (NASA)
Nivelul mărilor la suprafața globului a crescut mai mult decât se preconiza în 2024, anul cel mai cald înregistrat vreodată pe Pământ, potrivit unei analize publicate joi de agenția spațială americană NASA, informează AFP. 'Creșterea de anul trecut a fost cauzată de o încălzire neobișnuită a oceanelor, combina
Lună roșie cu ocazia unei eclipse totale
Luna a început să se înroșească vineri, cu ocazia unei eclipse totale, un spectacol ceresc rar care va fi urmat două săptămâni mai târziu de o eclipsă parțială de Soare. Eclipsa de Lună - prima a anului - va fi vizibilă în faza sa totală de pe continentul american, o mare parte din Oceanul Pacific și Atlantic, pre