logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Utilizatorii de ţigări electronice au un risc mai mare în comparaţie cu nefumătorii de a dezvolta cancer şi boli de inimă (studiu)

Imagine din galeria Agerpres

Fumul de la ţigările electronice produce leziuni la nivelul ADN-ului şi poate creşte riscul de cancer şi de boli de inimă, a avertizat o echipă de oameni de ştiinţă americani în cadrul unui studiu citat marţi de Press Association.

Dispozitivele cu acumulatori ce produc vapori care conţin nicotină fără a arde tutunul au fost promovate pe scară largă drept o alternativă sigură la ţigări. Însă, descoperirea unui studiu recent sugerează că acestea sunt departe de a fi inofensive şi pot reprezenta un risc serios pentru sănătate.

În cadrul testelor desfăşurate în laborator, şoarecii expuşi la fumul provenit de la ţigările electronice au prezentat un risc mai mare de deteriorare a ADN-ului la nivelul inimii, plămânilor şi vezicii în comparaţie cu cei care au respirat aer filtrat.

Sistemele de reparare a ADN-ului din cadrul celulelor, care protejează organismul împotriva cancerului, au suferit la rândul lor leziuni în cazul animalelor expuse la aceşti vapori.

Echipa de oameni de ştiinţă condusă de dr. Moon-shong Tang din cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii din New York a avertizat că persoanele care ''vapează'' pot prezenta un risc crescut de apariţie a unor afecţiuni potenţial letale.

Fumul de la ţigările electronice ''este carcinogen, iar fumătorii de ţigări electronice au un risc mai mare în comparaţie cu nefumătorii de a dezvolta cancer de plămâni şi de vezică şi boli de inimă'', se arată în concluziile publicate în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences.

Rezultate similare au fost observate după ce culturi de celule umane din plămâni şi vezică au fost expuse nicotinei şi derivaţilor din aceasta. Celulele au prezentat un risc mai mare de mutaţii sau de schimbări declanşatoare de tumori în comparaţie cu celulele care nu au fost expuse acestor substanţe.

În timp ce fumul de la ţigările cu tutun cuprinde o serie de substanţe cu potenţial periculos, vaporii ţigărilor electronice conţin doar nicotină şi câţiva solvenţi organici relativ inofensivi, precizează sursa citată.

În cazul în care concluzia va fi confirmată în cadrul unor viitoare studii, această descoperire ar confirma faptul că ţigările electronice prezintă la rândul lor risc de dezvoltare a cancerului prin nicotina pe care o livrează, după cum a declarat dr. Roy Herbst din cadrul Centrului pentru Cancer de la Yale, citat de UPI.

''Este prima dovadă pe care o deţin că nicotina însăşi poate fi carcinogenă'', a mai spus Herbst care este directorul Subcomitetului pentru tutun şi cancer din cadrul Asociaţiei americane pentru cercetarea cancerului. "Este desigur îngrijorător şi oferă (un motiv de) reţinere în cazul în care cineva susţine că ţigările electronice sunt sigure şi pot fi utilizate de toată lumea fără consecinţe'', a adăugat acesta.

Cercetări recente au demonstrat că utilizatorii de ţigări electronice au un nivel cu 97% mai mic de carcinogen pulmonar NNAL în comparaţie cu cei care fumează ţigări pe bază de tutun, valoare similară cu cea observată în cazul persoanelor care urmează o terapie de înlocuire a nicotinei. Chiar şi aşa, subliniază autorii studiului, nivelurile de NNAL sunt semnificativ ridicate în cazul utilizatorilor de ţigări electronice în comparaţie cu cele ale nefumătorilor.

Oamenii de ştiinţă au menţionat că ţigările electronice au câştigat rapid popularitate, în special în rândul tinerilor care le consideră inofensive. ''Este important de notat că mulţi dintre fumătorii de ţigări electronice (care) s-au apucat de acest obicei nu o fac în scopul de a se lăsa de fumatul tutunului ci mai degrabă deoarece presupun că fumatul ţigărilor electronice este sigur'', au scris cercetătorii.

În prezent, există 18 milioane de fumători de ţigări electronice în Statele Unite, iar 16% dintre elevii de liceu au utilizat astfel de dispozitive, se menţionează în studiu.

Mare parte din nicotina inhalată este descompusă şi transformată într-o substanţă netoxică numită cotinină, care este în final excretată în urină. Însă, un mic procent, mai puţin de 10%, ar fi metabolizată în nitrozamine şi în derivaţii lor, printre care se numără şi NNAL. Aceste substanţe chimice pot induce apariţia tumorilor la nivelul diverselor organe, au precizat oamenii de ştiinţă.

Potrivit unui raport al Academiei naţionale de ştiinţe, inginerie şi medicină, care a analizat concluziile a peste 800 de studii, publicat la începutul acestei luni, utilizarea ţigărilor electronice îi poate predispune pe tineri să fumeze ţigări pe bază de tutun, însă îi ajută totodată pe adulţi să se lase de fumat, precizează UPI. Autorii raportului au recunoscut, însă, că sunt cunoscute încă puţine lucruri despre efectele pe termen lung asupra sănătăţii în urma utilizării ţigărilor electronice.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 2

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Stiinta 12-02-2025 10:45

Cei doi astronauți americani blocați pe ISS s-ar putea întoarce mai devreme decât se anunțase

Cei doi astronauți americani blocați la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS) din luna iunie a anului trecut ar putea reveni pe Pământ puțin mai devreme decât fusese anunțat, la jumătatea lunii martie, a declarat marți NASA, după ce președintele SUA Donald Trump a promis că îi va aduce înapoi cât mai curând posibil, transmit

Planeta 11-02-2025 20:13

Castorii au reabilitat gratuit un fost teren militar din Republica Cehă

Praga, 11 feb /Agerpres/ - Castorii i-au ajutat pe contribuabilii din Republica Cehă să economisească peste 1 milion de euro prin reabilitarea unui teren militar aflat la sud de Praga, înainte de mult așteptata undă verde pentru sosirea excavatoarelor în acea zonă, a anunțat marți Agenția cehă pentru conservarea naturii, relatează AFP. Clasificat c

Stiinta 11-02-2025 19:32

Un satelit european va cartografia pădurile și capacitatea lor de absorbție a carbonului

Agenția Spațială Europeană (ESA) a prezentat marți în orașul francez Toulouse satelitul său Biomass, fabricat în urma unei comenzi plasate companiei Airbus Defence and Space în anul 2016 și care va cartografia, începând din luna aprilie, pădurile din întreaga lume cu scopul de a măsura capacitatea lor de absorbție a carbonului, informează

Stiinta 11-02-2025 18:22

Un studiu australian a descoperit inflamații cerebrale la pacienții cu COVID-19 de lungă durată și oboseală cronică

Brisbane, 11 feb /Agerpres/ - Cercetătorii australieni au detectat inflamații într-o zonă a creierului asociată cu memoria și concentrarea la pacienții diagnosticați cu COVID-19 de lungă durată și oboseală cronică, informează Xinhua. Într-un studiu p

Planeta 11-02-2025 16:30

Climă: Există o legătură între ariditate și instabilitatea socială (studiu)

Perioadele cele mai aride au coincis cu perioadele de tulburări politice în China, potrivit unui studiu recent al precipitațiilor din mii de ani, care a stabilit o legătură istorică între stresul climatic și haos, informează AFP. Studiul, publicat în această lună în prestigioasa revistă Nature, se bazează pe o analiză a inelelor anuale

Stiinta 11-02-2025 13:51

Platforma YouTube împlinește 20 de ani

Apărută în timpul unei cine în urmă cu 20 de ani, YouTube a devenit o platformă esențială în viața de zi cu zi a persoanelor de toate vârstele, pe punctul de a depăși canalele de televiziune prin cablu în ceea ce privește utilizatorii plătitori, relatează marți AFP. Legenda spune că ideea creării YouTube le-a veni

Planeta 11-02-2025 09:09

Grecia/ Noi seisme în largul insulei Santorini, cel mai puternic cu magnitudinea 5,2

Mai multe cutremure, dintre care cel mai puternic cu magnitudinea 5,2, au zguduit din nou insula turistică Santorini și insula vecină Amorgos, în noaptea de luni spre marți, a informat Institutul de Geodinamică al Observatorului din Atena, informează AFP. Cea mai puternică mișcare seismică, cu magnitudinea 5,2, s-a produs luni la ora 20:

Stiinta 10-02-2025 18:24

Inteligența artificială este 'un accelerator al ingeniozității umane', consideră CEO-ul Google

Inteligența artificială (AI) reprezintă 'o transformare fundamentală a tehnologiei' și 'un accelerator al ingeniozității umane', consideră Sundar Pichai, directorul general al Google, potrivit discursului pe care urmează să îl rostească luni pe scena Summitului mondial privind AI de la Paris, informează AFP. 'Ne aflăm la început

Planeta 10-02-2025 16:08

Climă: Țările întârzie să își dezvăluie obiectivele naționale de decarbonizare

Aproape 200 de țări din lumea întreagă au avut termen până luni să transmită la ONU noile lor foi de parcurs privind schimbările climatice. Însă aproape toate au ratat termenul limită, stârnind temeri că marile economii vor adopta o atitudine de așteptare în lupta lor împotriva schimbărilor climatice după revenirea lui Donald Trump la Casa

Planeta 10-02-2025 14:01

China/Continuă căutările a 28 de persoane date dipărute după o alunecare de teren produsă în provincia Sichuan

Echipele de salvatori intervin fără încetare pentru a găsi supraviețuitori după ce o alunecare de teren s-a produs sâmbătă dimineață într-un sat din provincia Sichuan, în sud-vestul

Stiinta 10-02-2025 11:21

NASA și General Atomics testează combustibil nuclear pentru viitoare misiuni pe Lună și Marte

Un nou combustibil pentru motoare de rachetă cu reactor nuclear a fost testat de compania General Atomics și de NASA la începutul acestei luni la Centrul Spațial Marshall din Alabama, o bornă importantă pe drumul spre construcția rachetelor cu propulsie termonucleară (NTP) care ar putea reprezenta viitorul misiunilor cu echipaj uman spre Lună și Marte, transmit

Planeta 09-02-2025 15:50

Grecia/ Două noi seisme, cu magnitudinea peste 4, în largul insulei Santorini

Alte două seisme, fiecare cu magnitudinea 4,1, au zguduit duminică zona situată între insulele Santorini și Amorgos, în regiunea sudică a arhipelagului Cicladelor, au relatat media elene, citate de duminică de agenția EFE. Regiunea este afectată de o serie de sute de cutremure înregistrate în ultimele două săptămâ

Stiinta 09-02-2025 11:00

BTA/ Steagul Universității Tehnice din Sofia, arborat la baza bulgară din Antarctica, de pe insula Livingston

Inginerul de telecomunicații Ivaylo Nachev de la Universitatea Tehnică din Sofia a arborat steagul universității sale la Baza bulgară din Antarctica St. Kliment Ohridski de pe Insula Livingston. Nachev face parte din cea de-a 33-a expediție bulgară în Antarctica, care are drept scop finalizarea a peste 25 de proiecte de cercetare, a anun

Planeta 09-02-2025 09:50

UPDATE China/Cel puțin un mort și 28 de dispăruți după o alunecare de teren produsă în provincia Sichuan

O alunecare de teren produsă în provincia Sichuan din sud-vestul Chinei, declanșată de ploile torențiale, s-a soldat cu cel puțin un mort și aproape 30 de persoane dispărute, transmite duminică AFP care citează agenția de stat chineză Xinhua. Alunecarea de teren s-a produs sâmbătă, la ora locală 11:50, în satul Jinping, situa

Planeta 09-02-2025 08:22

Cutremur puternic în Marea Caraibilor

Un cutremur cu magnitudinea 7,6 s-a produs sâmbătă în Marea Caraibilor, a anunțat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), provocând o scurtă avertizare de tsunami pentru Cuba, Honduras și Insulele Cayman, transmite France Presse. Cutremurul s-a produs în mijlocul Mării Caraibilor. Centrul de alertă