Cel mai mare satelit al lui Saturn, Titan, ar putea fi alcătuit din două luni diferite care s-au ciocnit acum sute de milioane de ani, din această ciocnire rezultând și inelele emblematice ale giganticei planete gazoase, sugerează un nou studiu realizat de cercetători de la Institutul SETI și acceptat pentru publicare în The Planetary Science Journal, transmite Space.com.

Dacă se confirmă, această coliziune ar putea ajuta, de asemenea, la rezolvarea mai multor mistere de lungă durată legate de gigantul gazos, inclusiv modul în care s-au format inelele sale emblematice.

Titan este al doilea cel mai mare satelit din Sistemul Solar, după Ganimede al lui Jupiter. Are un diametru de aproximativ 5.150 de kilometri, ceea ce este de aproximativ 1,5 ori mai mare decât satelitul Pământului și cu aproximativ 5% mai mare decât Mercur.

Pe lângă dimensiunile sale mari, Titan este remarcabil pentru atmosfera sa densă, care constă în principal din azot și este de aproximativ 1,5 ori mai groasă decât atmosfera Pământului. Este, de asemenea, singurul corp din Sistemul Solar, în afară de Pământ, care are lichid confirmat la suprafața sa, sub formă de metan - ceea ce îl face un potențial candidat pentru găzduirea vieții extraterestre. Sonda Huygens a Agenției Spațiale Europene a asolizat pe Titan în 2005, devenind singurul satelit, în afară de al nostru, pe suprafața căruia a ajuns o sondă spațială.

Până acum, cercetătorii credeau că, la fel ca majoritatea celorlalte luni, Titan s-a format acum miliarde de ani prin acumularea treptată de bucăți minuscule de rocă și praf. Dar în noul studiu cercetătorii de la Institutul SETI au arătat că acest lucru s-ar putea să nu fie adevărat.

Pe baza datelor colectate de sonda Cassini a NASA, care a survolat Titan și a trimis sonda Huygens la suprafața sa, echipa SETI propune că Titan s-ar fi putut forma acum aproximativ 400 de milioane de ani, când două luni cu o masă similară s-au ciocnit una de cealaltă.

Această coliziune ar fi putut, de asemenea, să dea naștere unei alte luni saturniene, Hyperion, susțin cercetătorii. Acest satelit mai mic, care are un diametru de aproximativ 135 km, s-a format probabil din resturile coliziunii, la fel cum s-a format luna Pământului când protoplaneta Theia s-a ciocnit cu Terra acum aproximativ 4,5 miliarde de ani.

În plus, noua ipoteză ar putea explica orbitele neobișnuite ale altor sateliți saturnieni, a spus echipa. Saturn are cel puțin 274 de luni - cele mai multe dintre toate planetele - după descoperirea recentă a 128 de sateliți naturali. Cu toate acestea, cercetătorii au bănuit de mult timp că o altă lună masivă lipsește.

Orbita lui Saturn în jurul Soarelui este puternic înclinată față de restul planetelor (cu excepția vecinului său, Uranus), ceea ce nu numai că ne permite să vedem inelele extraordinare ale planetei, dar sugerează și că un corp masiv a provocat o deviere de pe orbita inițială. Acest obiect misterios a fost cel mai probabil o lună mare, despre care cercetătorii au bănuit de mult timp că a fost proiectată de planetă printr-un efect de praștie gravitațională.

În noul studiu, cercetătorii au explorat posibilitatea ca această lună să nu fi dispărut, ci să fi fost distrusă.

''Cel mai important indiciu'' că această altă lună a fost distrusă este Hyperion, care este blocat într-o rezonanță orbitală cu Titan, înconjurând Saturn de trei ori pentru fiecare patru orbite ale lui Titan.

''Am recunoscut că rezonanța orbitală Titan-Hyperion este relativ tânără, de doar câteva sute de milioane de ani'', a declarat Matija Cuk, autorul principal al studiului și cercetător SETI, într-un comunicat. ''Aceasta datează cam din aceeași perioadă în care a dispărut luna suplimentară. Poate că Hyperion nu a supraviețuit acestei ciocniri, ci a fost rezultatul ei''.

După simularea mai multor scenarii din datele Cassini, echipa crede acum că două luni masive, pe care le-au denumit ''Proto-Titan'' și ''Proto-Hyperion'', s-au ciocnit una de cealaltă, dând astfel naștere lui Titan și, în cele din urmă, rezultând Hyperion din rămășițele coliziunii masive.

Hyperion s-ar putea să nu fi fost singura lună creată sau afectată de acest potențial accident cosmic.

Cercetătorii propun că impactul ar fi putut da naștere altor câteva luni care s-au îndreptat încet spre Saturn și s-au ciocnit cu alți sateliți existenți, creând un câmp de resturi care s-a stabilizat în cele din urmă formând inelele lui Saturn acum aproximativ 100 de milioane de ani.

Echipa de studiu emite, de asemenea, teoria conform căreia coliziunea ar putea explica orbitele inegale ale altor două luni saturniene, Iapetus și Rhea, care sunt semnificativ înclinate în comparație cu sateliții din jur și rezonează oarecum cu orbita lui Titan.

În plus, ipoteza lor ar putea explica lipsa surprinzătoare de cratere de impact pe Titan: deoarece este o lună mult mai tânără decât se credea anterior, a fost expusă la mai puține impacturi meteorice.

NASA se pregătește să trimită sonda Dragonfly pentru a vizita și explora Titan. Lansarea sondei, asemănătoare unei drone, este programată pentru 2028, ceea ce i-ar permite să ajungă la Titan până în 2034. Când va sosi la destinație, ar putea confirma ipoteza coliziunilor și ar putea dezvălui mai multe dintre misterele încă neelucidate ale acestui satelit. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Gabriela Badea)

* Sursa foto: NASA/JPL–Caltech/SSI / Space.com