Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
Reținut pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe
La data de 24 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.1 Poliției Rurală Șelimbăr au reținut un tânăr în vârstă de 27 de ani, din localitatea Rășinari, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 21 iunie a.c. în jurul orei 02:30, pe strada Andrei Șaguna din localitatea Rășinari, un tânăr în vârstă de 27 de ani, domiciliat în localitatea Răsinari, în urma unui conflict spontan cu alți doi localnici în vârstă de 29 și 22 de ani, cu care ar fi consumat alcool, i-ar fi agresat fizic pe aceștia din urmă folosind un obiect contondent.
La data de 24 iunie a.c., în baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de tânărul în vârstă de 27 de ani măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției nr.1 Poliției Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Bărbat reținut pentru infracțiune economică
La data de 24 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Sibiu, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepția celor deținute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada aprilie-iunie 2026 un sibian în vârstă de 50 de ani a deținut și comercializat către diferite persoane de pe raza județului Sibiu cantitatea de 65.548 țigarete, provenind din contrabandă, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 46.111 lei.
La data de 24 iunie a.c., în baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de bărbatul în vârstă de 50 de ani măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore,.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.