Racheta europeană Ariane 6 a fost lansată în prima sa misiune comercială

Noua și puternica rachetă europeană Ariane 6 a fost lansată, joi, în prima sa misiune comercială pentru a transporta pe orbită un satelit militar francez de observații, transmite AFP.
Racheta Ariane 6 a fost lansată de la cosmodromul european din Kourou, Guiana Franceză, la ora locală 13:24 (16:24 GMT), după ce lansarea sa a fost amânată de două ori.
Inițial, această misiune urma să fie lansată la 26 februarie și apoi la 3 martie.
Cea mai nouă rachetă grea a Europei a realizat un zbor inaugural parțial reușit la 9 iulie anul trecut, efectuând o serie de teste. Misiunea a înregistrat însă un eșec la reintrarea în atmosferă a treptei superioare a rachetei, în urma unei erori de software pe care oficialii au descris-o ulterior drept remediabilă.
În prima sa misiune comercială, versiunea Ariane 62 a rachetei transportă pe orbită satelitul de observații în spectrul vizibil și infraroșu CSO-3 pentru Comandamentul Spațial al Forțelor Aeriene Franceze. Acest satelit este cel de-al treilea și totodată ultimul dintr-un program comun al mai multor țări europene și coordonat de Franța, care vizează plasarea pe orbită a unei constelații de sateliți dedicați monitorizării Terrei în scopuri de apărare și de securitate.
Cu toate că transportă o sarcină utilă militară, călătoria este descrisă drept una comercială de către autoritățile europene, deoarece este prima efectuată pentru Ariane 6 de către operatorul Arianespace, mai degrabă decât de Agenția Spațială Europeană, care a supravegheat procesul de dezvoltare.
Racheta Ariane 6 mai are cinci misiuni planificate în cursul acestui an și apoi frecvența lansărilor va crește la opt în 2026. Lansatorul european dispune în prezent de 29 de comenzi de misiuni. Miza pentru europeni este aceea de a continua să existe pe piață în fața gigantului american SpaceX, care lansează rachetele sale reutilizabile Falcon 9 de aproximativ două ori pe săptămână.
După ultimul zbor al rachetei Ariane 5, în iulie 2023, europenii nu mai puteau să își lanseze singuri sateliții pe orbită. După declanșarea războiului din Ucraina, Europa nu mai are acces nici la lansatorul mediu rusesc Soiuz, care fusese lansat timp de 10 ani din Guyana Franceză, iar cealaltă rachetă europeană, Vega-C (construită de Italia), este menținută la sol de la sfârșitul anului 2022 în urma unui accident.
Astfel, Ariane 6 are sarcina de a asigura accesul autonom al țărilor europene în spațiu. Racheta Ariane 6, al cărei proiect a fost conceput în 2014, va putea să plaseze la fel de bine sateliți pe orbite geostaționare, la altitudinea de 36.000 de kilometri, la fel ca Ariane 5, cât și constelații de sateliți, la câteva sute de kilometri deasupra Terrei.
Ariane 6 este construită de ArianeGroup, deținută în comun de Airbus și Safran.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
NASA oprește două dintre instrumentele sondelor Voyager pentru a conserva energia în spațiul interstelar
Inginerii NASA opresc două dintre instrumentele sondelor gemene Voyager 1 și 2 pentru a se asigura că acestea vor putea continua, pentru cât mai mult timp posibil, să exploreze spațiul interstelar, transmite joi Space.com. Pentru a economisi energie, inginerii misiunilor Voyager de la NASA Jet Propulsion Laboratory (JPL) au dezactivat la
Un nou robot american va încerca să asolizeze joi pe Lună
După ce a intrat în istorie anul trecut devenind prima firmă privată care a plasat un vehicul spațial pe Lună, compania americană Intuitive Machines speră să repete această performanță joi, la doar câteva zile după alunizarea reușită a unui alt robot american, informează AFP. Sonda ei spațială, Athena, va încerca astăzi &icir
Unelte făcute din oase de elefant și de hipopotam vorbesc despre ingeniozitatea hominizilor pre-sapiens
Uneltele confecționate din oase de elefant și de hipopotam, datând de aproximativ 1,5 milioane de ani și descoperite în Tanzania oferă noi date cu privire la un important pas evolutiv al hominizilor pre-sapiens, și anume manufacturarea sistematică a unor unelte din alte materiale decât piatra, conform unui nou studiu, transmite miercuri Reuters.
O nouă amânare a lansării Starship, mega-racheta lui Elon Musk
Compania SpaceX a lui Elon Musk a amânat din nou, miercuri, cel de-al optulea zbor de test al mega-rachetei sale Starship, cea mai puternică proiectată vreodată. Următoarea tentativă de lansare va avea loc cel mai devreme joi, transmite AFP. Cu o înălțime de 123 de metri - aproximativ cât o clădire cu 40 de etaje -, racheta S
Oamenii de știință au descoperit cu ajutorul AI o modalitate mai ușoară de a obține starea de inseparabilitate cuantică
Oamenii de știință au apelat la inteligența artificială (AI) pentru a descoperi o modalitate mai ușoară de a obține starea de inseparabilitate cuantică între particule subatomice, deschizând drumul spre tehnologii cuantice mai simple, transmite miercuri
Un vaccin experimental al Roche/BioNTech dă rezultate preliminare promițătoare în lupta împotriva cancerului pancreatic
Jumătate dintre pacienții care au primit, după o intervenție chirurgicală, un vaccin experimental pentru cancerul pancreatic dezvoltat de Roche și BioNTech, în cadrul unui studiu aflat în faza incipientă, erau încă în viață, majoritatea fără semne de recidivă a bolii la peste trei ani după tratament, au anunțat cercetătorii, informează miercur
Japonia/Ploaia oferă speranțe pentru stingerea celui mai grav incendiu forestier din ultimii 50 de ani
Autoritățile nipone au continuat miercuri lupta cu cel mai grav incendiu forestier înregistrat în Japonia în ultima jumătate de secol, soldat cu un mort și evacuarea a circa 4.000 de persoane, sperând în același timp că ploaia care a început să cadă în nordul țării le va ușura povara, transmite AFP. In
Astronauții capsulei Boeing Starliner, 'blocați' pe ISS timp de 9 luni, vor reveni pe Pământ după 12 martie
Astronauții Butch Wilmore și Suni Williams, care au format echipajul capsulei Boeing Starliner în zborul său de încercare, se pregătesc să-și încheie șederea neașteptat de lungă în spațiu ce a dat naștere la controverse, urmând să se întoarcă acasă după 12 martie, transmite miercuri Space.com. Cei doi astron
Indonezia utilizează tehnologia de însămânțare a norilor pentru a reduce inundațiile din Jakarta
Autoritățile indoneziene au demarat miercuri procedura de însămânțare a norilor în speranța că ploile vor scuti astfel capitala țării, Jakarta, unde inundațiile au provocat moartea unui copil și au dus la strămutarea a mii de persoane, informează AFP. Ploile puternice au început luni, provocând inundații la Jakart
Astronauții americani blocați pe ISS spun că nu există motive politice pentru întârzierea revenirii lor pe Terra
Cei doi astronauți americani care au rămas blocați pe Stația Spațială Internațională (ISS) din luna iunie a anului trecut au respins speculațiile potrivit cărora întârzierea readucerii lor pe Terra ar avea cauze politice, informează DPA. ''Din punctul meu de vedere, politica nu are nicio implicare în asta'', a
Sonda solară indiană Aditya-L1 a surprins o puternică erupție solară
Prima sondă solară indiană, Aditya-L1, a surprins o puternică erupție solară la un nou nivel de detaliu, încă de la începutul observațiilor sale științifice, conform unui material publicat marți de Space.com. De la punctul său de observație L1 (punctul Lagrange 1 între Soare și Pământ, unde atracția gravitațională a cel
Grecia/ Școlile se redeschid în Santorini după scăderea activității seismice
Școlile de pe insula grecească Santorini și de pe alte insule din apropiere din Marea Egee s-au redeschis marți, după aproape o lună de închidere cauzată de o activitate seismică intensă, au indicat autoritățile, informează AFP. Redeschiderea școlilor este însoțită de revenirea treptată a locuitorilor din Santorini, mulți dintre ei
Reunion/ Bilanțul ciclonului Garance urcă la cinci morți
Bilanțul deceselor provocate de ciclonul Garance, care a lovit vineri insula franceză Reunion din Oceanul Indian, a crescut la cinci după descoperirea cadavrului unui bărbat, a anunțat prefectura, transmite marți AFP. Trupul bărbatului, care fusese dat dispărut, a fost găsit luni de lucrătorii municipali care curățau zona din jurul unui iaz. A
Cel mai mare aisberg din lume a rămas imobilizat lângă o insulă bogată în faună
Cel mai mare aisberg din lume pare să se fi oprit la o distanță de aproximativ 70 de kilometri de o insulă îndepărtată din Antarctica, ceea ce ar putea evita o coliziune de temut cu acea importantă zonă de reproducere a faunei și a florei, a anunțat marți grupul de cercetare British Antarctic Survey, relatează AFP. Acest colosal platou d