Țările de Jos/ Îmbunătățirea siguranței bicicliștilor cu ajutorul științei datelor
Pe bicicleta sa neobișnuită, Holger Caesar pornește în trafic: echipat cu senzori laser și scanere, cercetătorul olandez caută date care, potrivit spuselor sale, ar putea într-o zi să salveze vieți, relatează joi AFP.
Bicicleta lui electrică albastră trece rapid prin haosul după-amiezii, în timp ce mii de studenți pedalează prin campusul Universității din Delft, aflată în sud-vestul Țărilor de Jos. Un labirint de piste pentru biciclete, care reflectă viața de zi cu zi într-o țară în care numărul bicicletelor îl depășește pe cel al locuitorilor.
'Înregistrăm comportamentul bicicliștilor și sperăm că aceste date vor avea numeroase aplicații în viitor', a explicat Caesar pentru AFP.
Scopul final: să-i ajute pe bicicliști să evite obstacolele, să faciliteze construcția de biciclete cu auto-stabilizare sau chiar să învețe autovehiculele autonome să evite lovirea bicicliștilor.
'Cu mașinile este relativ simplu (...) - ele o iau la stânga, o iau la dreapta, merg drept, dar cu bicicliștii este foarte greu de prezis cum se vor comporta', a continuat Caesar.
'De exemplu, am putea folosi datele pentru a dezvolta o aplicație care alertează șoferii atunci când un biciclist face o mișcare neașteptată', a adăugat el.
- Detectare laser -
Echipată în față și în spate cu trei senzori LiDAR (Light Detection And Ranging), sau detectare și telemetrie prin lumină, bicicleta, numită 'Delft SenseBike', ar putea fi foarte ușor desprinsă dintr-un film științifico-fantastic.
Această tehnologie este adesea folosită pentru vehiculele autonome, în cazul cărora detectarea cu laser ajută la generarea unei imagini tridimensionale a împrejurimilor.
Senzorii emit o cantitate mare de raze infraroșii care se reflectă apoi pe suprafețe și sunt trimise înapoi la LiDAR, permițându-i să 'cartografieze' zona traversată de SenseBike, inclusiv obiecte în mișcare și oameni, cum ar fi bicicliștii.
Datele colectate sunt apoi procesate cu ajutorul unei tehnici numite 'etichetare', care constă în asocierea a tot ceea ce este vizibil în imagini cu o descriere precum 'arbore' sau 'ciclist'.
Această tehnică ar trebui să permită unei mașini să recunoască un biciclist și să evite o coliziune.
'Prima etapă va fi aceea de a face aceste date disponibile public, astfel încât cadrele universitare și antreprenorii să poată beneficia de ele', a precizat Caesar.
Plecând de la aceste date, pot fi dezvoltați algoritmi de inteligență artificială pentru a detecta, urmări și prezice comportamentul bicicliștilor și a 'ne planifica propria rută pentru a ocoli', a adăugat cercetătorul.
- Lipsa datelor -
În Țările de Jos există nu mai puțin de 37.000 de kilometri de piste de biciclete și 22 de milioane de biciclete, însă datele în acest domeniu lipsesc.
Este 'dificil' de cuantificat numărul de accidente pentru că 'nu toate sunt înregistrate', recunoaște Federația Olandeză a Cicliștilor pe site-ul său.
Circa 270 de persoane și-au pierdut viața în accidente de bicicletă în 2023, potrivit Biroului Central de Statistică al țării. Aproape jumătate din decese sunt cauzate de coliziuni între bicicliști și mașini, camioane sau autobuze.
'Mașinile devin din ce în ce mai sigure pentru pasageri, dar nu și pentru alți utilizatori ai drumului', a declarat Esther van Garderen, directoarea federației de ciclism.
După mașinile autonome, știința datelor ar putea permite bicicletelor să se conducă singure?
'Cred că ar elimina plăcerea de a merge pe bicicletă', a spus râzând Holger Caesar. 'Dar credem că este posibil să facem ciclismul mai sigur', a conchis el. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Alecu, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: www.tudelft.nl
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO Italia: Inundații în Sicilia după puternice ploi torențiale
Pompierii au salvat locuitori blocați pe străzile inundate, iar mașini au fost luate de ape în regiunea siciliană Messina, duminică, după ce în doar patru ore au căzut precipitații cât într-o lună, notează AFP. S-au înregistrat aproximativ 150 de milimetri de ploaie care au saturat sistemul de canalizare a apei, a precizat municip
BTA: O studentă în anul I a Universității din Sofia, autor principal la un prestigios forum global AI
Maria Drencheva, o studentă de 19 ani din anul întâi al Facultății de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul Universității din Sofia și a Institutului INSAIT și-a trecut numele pe lista autorilor principali în unul dintre cele mai prestigioase forumuri din lume din domeniul inteligenței artificiale: ICLR (International Conference on Learning Rep
BTA: Geomorfologul Daniela Pascal: Înțelegerea trecutului este cheia pentru preconizarea viitorului
Geomorfologul Daniela Pascal se află în Antarctica pentru a strânge mostre de rocă aflate deasupra ghețarilor și care conțin cuarț. Aceste mostre pot ajuta la determinarea perioadei în care un ghețar se retrage, dacă se retrage din cauza proceselor legate de schimbările climatice și dacă există vreo legătură cu activitatea umană, a declarat Pascal.
Un fragment de 19 km s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume (British Antarctic Survey)
Pentru prima dată, un fragment major, aproape la fel de mare ca Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume, a cărui derivă din Antarctica este urmărită de sateliți, au declarat vineri cercetători, relatează AFP. Cel mai mare aisberg din lume este o platformă imensă de gheață în prezent cu lungime de 80 km, o suprafață de 3.3
Concentrații ridicate de microplastice și nanoplastice, descoperite în placenta copiilor născuți prematur (studiu)
Microplasticele, care măsoară mai puțin de 5 milimetri și nanoplasticele, invizibile cu ochiul liber, sunt foarte răspândite, iar o nouă cercetare a descoperit concentrații ridicate din aceste particule în placenta copiilor născuți prematur, într-o proporție mai mare decât în cazul copiilor născuți la termen, transmite vineri agenția EFE
Thailanda/ Nivel alarmant de poluare a aerului la Bangkok; autoritățile provinciale, somate să ia măsuri
Guvernul thailandez a ordonat autorităților provinciale să impună interzicerea arderii miriștilor, una dintre cauzele poluării aerului care a atins din nou cote alarmante, vineri, la Bangkok, transmite AFP. Bangkok figura, vineri dimineață, printre cele mai poluate zece orașe din lume, cu un nivel de microparticule PM 2,5 de șase ori mai mare
BTA/ Institutul INSAIT prezintă noua ediție a programului menit să rețină tinerele talente în Bulgaria
Institutul de Informatică, Inteligență Artificială și Tehnologie (INSAIT) și Universitatea St. Kliment Ohridski din Sofia au prezentat joi noua ediție a EXPLORER, programul institutului menit să rețină tinerele talente în Bulgaria. La evenimente au participat ministrul educației și tineretului, Krasimir Vălcev, rectorul Universității din Sofia, Georgi Vălcev, ș
Defrișările s-au amplificat în Indonezia în 2024
Suprafața pe care s-au efectuat defrișări a crescut în Indonezia în cursul anului trecut, a semnalat vineri un ONG indonezian care a analizat imagini din satelit și a derulat o anchetă pe teren, transmite AFP. Conform ONG-ului Auriga Nusantara, 261.575 de hectare de pădure primară și secundară au fost defrișate în 2024, cu 4.
Grecii și romanii au contaminat cu plumb regiunea Mării Egee (studiu)
Contaminarea mediului cu plumb provocată de om în regiunea Mării Egee a început în urmă cu aproximativ 5.200 de ani, cu circa 1.200 de ani mai devreme decât se credea până în prezent, potrivit unei cercetări care mai relevă că expansiunea Imperiului Roman în Grecia Antică a contribuit în mod semnificativ la această poluare.
După incendii, experții propun viziuni îndrăznețe pentru reconstrucția orașului Los Angeles
În timp ce orașul Los Angeles se reface după recentele incendii devastatoare, ingineri de mediu, urbaniști și experți în dezastre naturale propun diferite viziuni pentru viitorul cartierelor ce au fost reduse la mormane de cenușă și moloz, relatează Reuters. Clădiri de apartamente s-ar putea ivi în fostele amplasamente ale complexelor comerci
Grupul Thales va construi un modul de alunizare pentru Agenția Spațială Europeană
Grupul Thales Alenia Space (TAS) a semnat joi un contract de 862 de milioane de euro cu Agenția Spațială Europeană (ESA) pentru a dezvolta modulul Argonaut, un viitor vehicul de asolizare destinat transportului de mărfuri pe Lună, informează AFP. TAS, un joint-venture creat de companiile Thales (67%) și Leonardo (33%), va concepe, va dezvolta și va livra modul
Astronauții chinezi au obținut oxigen și combustibil pentru rachete în spațiu, folosind 'fotosinteza artificială'
Astronauții chinezi au reușit să obțină oxigen și combustibil pentru rachete în spațiu, folosind un nou tip de 'fotosinteză artificială', o tehnologie inovatoare ce utilizează doar echipamente relativ simple și un minim de energie și care ar putea fi folosită pentru a asigura resursele necesare pe viitoarea bază selenară a Chinei, care urmează să fie gata &icir
Rusia/ Temperaturile ridicate de la Moscova doboară recorduri
Luna ianuarie 2025 este pe cale să devină una dintre cele mai calde înregistrate la Moscova, au anunțat miercuri meteorologii, luni și marți fiind doborâte recordurile de temperatură din această perioadă, transmite AFP. Termometrul nu a coborât miercuri sub 3,8 grade Celsius, o valoare 'de lună aprilie', mult mai mare
Lucrările avansează la construcția telescopului gigant din deșertul chilian Atacama
Zeci de cutii în care se află oglinzi sunt plasate de-a lungul unei coline dintr-un deșert îndepărtat din nordul statului Chile pe măsură ce muncitorii fac progrese la construcția Extremely Large Telescope, proiectat să devină unul dintre cele mai performante observatoare astronomice asamblate vreodată pe Terra, informează Reuters.
Un nou contract pentru racheta europeană Ariane 6: lansarea unui telescop spațial în 2026
Carnetul de comenzi continuă să crească pentru racheta Ariane 6: la sfârșitul anului 2026, acest lansator greu european va lansa telescopul spațial Plato, conform unui contract semnat miercuri cu Agenția Spațială Europeană (ESA), informează AFP. Companiei Arianespace i-a fost încredințată de către ESA lansarea satelitului său Plato, 'un vâ