Fotbal: Gianni Infantino (FIFA) - Ne luăm rămas-bun de la o legendă, Lucescu lasă o moștenire veritabilă
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a transmis, marți seara, un mesaj Federației Române de Fotbal în care afirmă că, prin dispariția marelui antrenor Mircea Lucescu, lumea fotbalului își ia rămas-bun de la o legendă care a lăsat acestui sport o moștenire veritabilă.
'Este o zi foarte tristă pentru fotbal, deoarece ne luăm rămas-bun de la o legendă a sportului nostru - Mircea Lucescu a fost un om deosebit, cu care am avut privilegiul de a petrece timp în mai multe rânduri în ultimii ani. Lasă în urmă o moștenire veritabilă, după ce a fost căpitanul României la Cupa Mondială FIFA din 1970 și a urmat o carieră de antrenor atât de apreciată - toți cei care au avut plăcerea de a-l cunoaște și privilegiul de a lucra cu el știu cât de mult a trăit și a respirat fotbalul. Inima mea, precum și gândurile întregii comunități fotbalistice globale, se îndreaptă către familia sa, către prieteni și către toți cei care l-au cunoscut. Odihnească-se în pace', se arată în mesajul lui Gianni Infantino, publicat pe site-ul oficial al FRF.
Marele antrenor Mircea Lucescu a decedat marți, la vârsta de 80 de ani. Anunțul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgență București, unde fostul antrenor era internat. Spitalul Universitar de Urgență București a precizat că decesul a fost declarat în jurul orei 20:30.
Mircea Lucescu a fost internat de urgență pe 29 martie la Spitalul Universitar București, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naționale de fotbal, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită în fața Turciei (0-1), din 26 martie.
Lucescu nu a făcut deplasare cu naționala în Slovacia, reprezentativa României fiind condusă de secundul Ionel Gane la meciul amical pierdut marți cu 0-2.
Federația Română de Fotbal a anunțat, la 2 aprilie, prin intermediul site-ului oficial, că antrenorul Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al echipei naționale a României.
Sub conducerea lui Mircea Lucescu, România a reușit o campanie de excepție în Liga Națiunilor, în urma căreia reprezentativa a obținut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Cupa Mondială din vara aceasta. Bilanțul său pe banca naționalei în această perioadă cuprinde 11 victorii, 1 egal și 6 înfrângeri.
AGERPRES (AS-redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Polo masculin: CSM Oradea a pierdut ultimul meci jucat în turneul preliminar al Ligii Campionilor
CSM Oradea a fost învinsă de echipa sârbă VK Novi Beograd cu scorul de 11-10 (4-1, 3-3, 4-3, 0-3), duminică, în ultimul său meci din Grupa A a preliminariilor Ligii Campionilor la polo pe apă masculin, în Bazinul Olimpic ''Ioan Alexandrescu'' din Oradea. Cele două echipe erau deja calificate în faza principală a co
Sărituri cu schiurile: Naoki Nakamura și Anna Twardosz au câștigat Grand Prix-ul de vară de la Râșnov
Japonezul Naoki Nakamura și poloneza Anna Twardosz s-au impus, sâmbătă, în concursul de sărituri cu schiurile FIS Ski Jumping Summer Grand Prix, la Baza Olimpică de Sărituri cu Schiurile de la Râșnov. Nakamura a câștigat la masculin cu 234,1 puncte, după sărituri de 93 și 96 de metri, fiind urmat de americanul Jason Col
Polo masculin: CSM Oradea s-a calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor
CSM Oradea s-a calificat, sâmbătă, în grupele principale ale Ligii Campionilor la polo pe apă masculin, după ce a învins formația franceză Team Strasbourg, cu scorul de 10-8 (3-1, 3-2, 2-0, 2-5), într-un meci din Grupa A a preliminariilor, găzduită de Bazinul Olimpic ''Ioan Alexandrescu'' din Oradea. Vic
Handbal masculin: AHC Potaissa Turda, cu un pas în turul al doilea al EHF European Cup
AHC Potaissa Turda a făcut un pas spre turul al doilea al competiției masculine de handbal EHF European Cup, după ce a învins formația bosniacă RK Konjuh Zivinice cu scorul de 24-20 (12-11), sâmbătă, în Nova PG Arena, în prima manșă a turului întâi. Meciul a fost unul echilibrat, dar Potaissa a reușit să se
Fotbal: Universitatea Craiova a umilit-o pe FCSB cu 5-0, în Superligă
Universitatea Craiova a surclasat-o pe FCSB cu scorul de 5-0 (2-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 10-a a Superligii de fotbal. Campioana a reușit una dintre cele mai categorice victorii contra roș-albaștrilor, după un meci pe care l-au controlat de la un capăt la altul. Universitatea a d
Fotbal: CFR Cluj - FC Botoșani 3-1, în Superligă
CFR Cluj a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 3-1 (2-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 10-a a Superligii de fotbal. Succesul clujenilor a fost facilitat de faptul că FC Botoșani a jucat aproape tot meciul în zece oameni, după eliminarea lui Răzvan Creț (9), pentru un fault dur asupra lui Ch
VIDEO Patinoarul Berceni Arena va purta numele fostului mare hocheist Doru Tureanu
Patinoarul Berceni Arena din Sectorul 4 al Capitalei va purta numele fostului mare hocheist Doru Tureanu, ceremonia de redenumire a Centrului Sportiv Berceni Arena în Patinoarul 'Doru Tureanu' având loc sâmbătă, în cadrul unui eveniment organizat de Agenția Națională pentru Sport împreună cu Primăria Sectorului 4.
Agenția Națională pentru Sport a deschis a cincea ediție a Săptămânii Europene a Sportului
Agenția Națională pentru Sport (ANS) a deschis, sâmbătă, în cadrul unui eveniment desfășurat la Berceni Arena Sport Center, cea de-a cincea ediție a Săptămânii Europene a Sportului, inițiativă europeană care se va desfășura în perioada 23-30 septembrie, sub îndemnul #BeActive. Președintele ANS, Bogdan Matei, a afirmat că obiectivu
Hochei: ACSHC Fenestela 68 a debutat cu o victorie în Erste Liga
ACSHC Fenestela 68 a debutat cu o victorie în competiția regională de hochei pe gheață Este Liga, 4-3 (0-1, 0-0, 3-2, 1-0), după prelungiri, cu Corona Brașov, în deplasare. Konsta Onni Filemon Mesikammen, Radim Valchar și David Levin au marcat pentru Corona, în timp ce pentru formația din Târgu Secuiesc. Zoltan Roth (2)
Baschet masculin: CS Vâlcea 1924 a câștigat Memorialul 'Elemer Tordai'
CS Vâlcea 1924 a câștigat turneul de baschet masculin Memorialul ''Elemer Tordai'', găzduit de Sala Transilvania din Sibiu, după ce a învins-o, vineri, pe CSU Sibiu cu 90-85. Podiumul a fost completat de CSM Târgu Mureș, victorioasă cu 98-91 în duelul cu FC Argeș Pitești. Joi, î
Gimnastică artistică: Sabrina-Alexia Maneca-Voinea, trei victorii în finalele pe aparate la Naționale (GALERIE FOTO)
Sabrina-Alexia Maneca-Voinea s-a impus în trei din cele patru finale pe aparate, vineri, la cea de-a 79-a ediție a Campionatelor Naționale de gimnastică artistică, organizată în Sala Sporturilor din Galați. Maneca-Voinea s-a impus la sărituri, bârnă și sol, în timp ce Ariana Florina Cotu a câștigat la paralele, po
VIDEO Fotbal: Rapid București, lider provizoriu în Superligă, după 3-1 cu FC Argeș
FC Rapid București a urcat provizoriu pe primul loc al Superligii de fotbal, după ce a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 3-1 (1-0), vineri seara, în Giulești, într-un meci din etapa a 10-a. Constantin Grameni a reușit o dublă pentru Rapid (21, 57), celălalt gol al echipei antrenate de Daniel Pancu fiind marcat de Andrei Șucu
Polo masculin: CSM Oradea a debutat cu o victorie în turneul preliminar al Ligii Campionilor
CSM Oradea a învins formația germană Spandau 04 Berlin cu scorul de 19-17 (3-3, 3-5, 3-2, 6-5; 4-2), după aruncările de la 5 metri, vineri seara, în Grupa A a preliminariilor Ligii Campionilor la polo pe apă masculin, găzduită de Bazinul Olimpic ''Ioan Alexandrescu'' din Oradea. Vicecampioana României a fost c
Rugby: SCM USV Timișoara, a doua finalistă a Ligii Naționale
SCM USV Timișoara s-a calificat în finala Ligii Naționale de rugby, după ce a învins-o pe CSA Steaua București fără drept de apel, cu 36-6 (15-6), vineri, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu'', în penultimul act. Bănățenii au reușit cinci eseuri, prin Stephen Shennan, Daniel Plai, Tevita Manumua și Gabriel Rupanu, la care s-a adău
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Cu FCSB trebuie să fim concentrați din prima până în ultima secundă
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că în meciul cu FCSB din etapa a 10-a a Superligii jucătorii săi trebuie să fie concentrați din prima până în ultima secundă pentru a obține toate cele trei puncte. 'Este un nou meci important pentru noi, alături de sup











